Zeci de mii de oameni au citit mesajul prin care Melania Medeleanu a criticat autoritățile și a sugerat faptul că Alex Hogea ar fi fost în viață dacă ar fi fost transferat la un spital din străinătate imediat după producerea tragediei, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza „orgoliului unor oameni care s-au crezut de neatins”.
„El e Alex. Nr 60. Și această secvență e ultima cu el în viață.
Eram în biroul Dlui Profesor și-i explicam că știu că Alex e transportabil și că e vorbit deja la AKH și-l așteaptă. Medicii îl asteaptă, avionul medical e în stand by. Trebuie doar să semneze foaia pe care i-o pun în față.
«Măi, Melania, trebuie să-i înțelegi și pe medicii noștri. Adică le-au salvat viața și acu’ vin ăștia din Austria și-si iau toate meritele? »
Câteva ore mai târziu a ajuns în birou si Bănicioiu. Îl văzusem dând declarații de presă potrivit cărora avem tot ce ne trebuie. În ciuda tuturor argumentelor și rugăminților mele a fost de neclintit.
Pe Alex și pe zecile de tineri de la Colectiv i-a ucis orgoliul unor oameni care s-au crezut de neatins. Mă uit la ăștia 3 ani în care n-a plătit nimeni și-mi dau seama că aveau dreptate. Sunt în continuare de neatins. Iar confirmarea acestui fapt îi face și mai diabolici. Doar NOI uniți îi putem încă ține în frâu.
E important să le spunem în continuare VĂ VEDEM, nemernicilor!”, a scris Melania Medeleanu.
Vezi mărturia tatălui lui Alex Hogea, un părinte care și-a pierdut un copil în tragedia de la Colectiv.
Citește și Tolo: 3 ani de la incendiul Colectiv – „Luptați pentru viața voastră!’. Ceva ce s-a întâmplat la puțin timp după ce răniții au ajuns în spitale i-a șocat pe părinți
3 ANI DE DURERE. Libertatea, copertă specială în ziua în care se împlinesc 3 ani de la incendiul din Colectiv
„Mami, tu nu plângi după băiatul tău?”. Mărturia și documentele familiei mințite: arsursa a fost „umflată” de la 30-35% la 45-50%! (I)
„Ai grijă de noi, frate Alex!”. Familia Hogea întreabă cine le-a scos băiatul de pe lista de Bruxelles și demonstrează că a plecat contaminat cu bacterii (II)
OPINIE/ 153 de secunde. Iadul din care nu am învățat nimic
EXCLUSIV/ La 3 ani de la incendiul din Colectiv, Bănicioiu spune că nu s-a opus transportării răniților grav în străinătate. „Este o mare eroare şi este o mare minciună”. Ce declara fostul ministru în 2015
3 ANI DE LA COLECTIV. Flavia Lupu, supraviețuitoare a tragediei. „În perioada asta e cel mai greu. Reîncep coșmarurile…”
EXCLUSIV/ Lacăt pe durere. Imagini surprinse la «Colectiv», la 3 ani de la tragedie: zidurile care strigă și nepăsarea care doare
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8a4575a4b36ab93122487354a2471810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cc9eb80f53b1387c9e3185de5588f09b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ed663dc2c4252582ce5b7a27cb5df350.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5869c9e5f3a230e5ba0b44495a8d89b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d3c4ef6c47f6cfb28237d507b4d41f28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ebccc910edda8727e1c8876fe3ca3983.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_10b04712dc1d8ff67831f2b646afb33c.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_315eecd47e466b173f4d16e40b143e96.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_c8848232db0651fc6eafecdfe26d6da2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_97b81ccd6003d2b155b96ffceaf274d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_20fc32e37438966430a7798ce349f6f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_96f655811ed08589bc5307cce78ee618.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_30b3f5488692c40c20d5b99ed3e849cf.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_057c87ab812ffc32c96752e7e589e1ae.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_37ba19d572825c5a894c53e5d4dc9fae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3d4ea85b672bb8103d907d5ce5f8e8de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_11d3f1abd710f1862522946653aa06b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_4b95677a3022dd0a083057ac5b3e1fef.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_80c8dbc39c33a73a1e2ede8861d5a4c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_56839472a900d84e6299baddc2bcd080.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fde418bcc53078c2b7fb060ecabe757b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4b6e09dc7eb8d484765d04cca76f1f2a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_84c348862d8425477d9873c805e606ad.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6a629fad04a087bb5c0f5caece29cc11.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/fosta-coalitie-2025-2026-era-formata-din-psd-pnl-usr-si-udmr-e1783161257335.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/foto-stire-mare-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/actrita-americana-eva-marie-saint-a-implinit-102-ani--foto-hepta--4-scaled-e1783194449338.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/elena-gheorghe-si-cornel-ene-12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e2b173e90ab46ecf68420efdbb2f9fad.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_56273aea749c1f03a7cf6f169b75daba.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/traditia-somnului-de-pranz-incurajata-de-marile-companii--foto-getty-images-scaled-e1783191591382.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/horoscop-5-iulie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/carabinieri-interventie-italia-jaf-banca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/barbat-urmareste-meci-fotbal-barcelona.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/turisti-insula-comino.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/apa-de-rozmarin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/de-ce-este-iulie-considerata-luna-lui-cuptor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/femeie-verifica-aplicatie-sport-dupa-antrenament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/loto-649-din-5-iulie-2026--report-de-peste-702-milioane-de-euro-la-649-categoria-i--foto-hepta-scaled-e1783183314127.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/turisti-polonezi-coborati-jandarmi-munte-ursoaica-pui.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/azile-bihor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/cat-castiga-romanii-care-culeg-rosii-capsuni-sau-sparanghel-in-europa-in-vara-lui-2026--foto-getty-images-scaled-e1783181167748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/visul-american--foto-ilustrativ-shutterstock-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/instantcotroceniconsultariaur08inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bani-lei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-shutterstock2464466583-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.