Studiul de laborator a fost efectuat prin compararea nivelul de anticorpi dezvoltat de persoane care au primit vaccinul de la Moderna, pe cel de la Pfizer și de la Johnson & Johnson.

Dacă în cazul Moderna și Pfizer răspunsul imun, după administrarea schemei complete, a fost de trei ori mai mic la varianta Delta decât la varianta inițială de SARS-CoV-2, în cazul dozei unice Johnson & Johnson nivelul de anticorpi a fost de 5,4 ori mai mic.

Această diferență arată că serul J&J protejează mai puțin în cazul variantei Delta, dar, subliniază oamenii de știință, important este că protejează, iar administrarea sa generează răspuns imun împotriva acestei noi tulpini.

Dr. Ned Landau, cercetătorul care a condus acest studiu, a declarat pentru CNBC că rezultatele sugerează că persoanele care au primit vaccinul Johnson & Johnson „ar trebui să ia în considerare” o a doua doză din același vaccin sau una de la Pfizer ori Moderna.

Există însă voci care pun la îndoială rezultatele – oameni de știință care nu sunt convinși de concluziile acestui studiu de laborator, desfășurat pe un număr mic de participanți – 27.

Ei susțin că datele trebuie analizate de alți experți, independenți, din afara echipei care a derulat studiul, pentru a certifica rezultatul.

În plus, aceștia amintesc că vaccinul Johnson & Johnson a demonstrat că funcționează și protejează de formele grave ale bolii.

Amenințarea variantei Delta

Varianta Delta este responsabilă de majoritatea cazurilor noi din Statele Unite, dar și din vestul Europei. Studiile au arătat că este cu circa 50% mai infecțioasă decât varianta Alpha, descoperită prima dată în Marea Britanie, care devenise dominantă la începutul anului.

În urma secvențierilor desfășurate în România, INSP a confirmat până în prezent 101 cazuri cu varianta Delta. Patru dintre aceste persoane au decedat, toate fiind nevaccinate.

Comitetul Național de Coordonare a Activităților de Vaccinare a subliniat, într-o informare de presă, că vaccinurile actuale administrate în schemă completă își mențin eficiența față de infecția cu acest tip de tulpină, serul Pfizer/ BioNTech asigurând o protecție la spitalizare de 96%, iar AstraZeneca, de 92%. CNCAV nu a transmis date despre Johnson & Johnson și Moderna.

În România, 393.096 de persoane au primit vaccinul produs de Johnson & Johnson.

Citeşte şi:

Temeri în Germania: regiunile distruse de inundații riscă să devină focare COVID

Cum explică Comitetul de Vaccinare creșterea procentului de infectare în rândul celor imunizați

Amenzile date persoanelor care hrănesc urși ar putea fi triplate. La cât ar ajunge

În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
PARTENERI - GSP.RO
În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
Playtech.ro
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile