De câteva decenii, Sam merge neabătut spre est, tot mai spre est, un lucru imposibil pentru un american, nu cu multă vreme în urmă. Povestea lui e, într-un fel, povestea efectelor globalizării. Circulația oamenilor, a filmelor, iuțeala skateboard-urilor și a internetului, ele deschid astăzi societățile și Sam spune că asta se întâmplă și la Tiraspol.
Cucerirea libertății se face greu, dar sigur, prin comerț, prin generațiile care se schimbă și îmbrățișează alte valori. Și, conform butadei mai vechi a unui analist, nu există, în istoria recentă a lumii, un război între două țări care au, ambele, restaurante McDonald’s.
Politic, Transnistria a rămas un nonsens. Un dezastru diplomatic. Acest teritoriu cu jumătate de milion de locuitori, învăluit în umbra unui conflict ce pare fără sfârșit, i-a devenit însă casă lui Sam, un american de 47 de ani, scriitor și lucrător în IT, căsătorit cu o moldoveancă.
Sam, care e într-atât de îndrăgostit de România încât s-a autointitulat „cel Român” descrie pe blogul său viața de zi cu zi din Tiraspol, noua sa casă. Prima dată a ajuns acolo acum doi ani, la sărbătoarea Tiraspolului.
“Am venit cu o grămadă de cărți în limba română ale nevestei mele”
Statul separatist autoproclamat l-a speriat la început. “Am auzit și eu povești că sunt KGB-iști la fiecare colț, dar totul a fost fără nicio problemă. Apoi noi am mai venit de două-trei ori și așa am decis că vreau să mă duc mai des. Este o școală privată aici, unde am învățat rusă”, povestește americanul.
Când a decis să se mute, cei de la Imigrări i-au făcut formalitățile imediat. El și soția lui au avut ceva emoții la vamă. “La început îmi era frică puțin, am venit cu o grămadă de cărți în limba română ale nevestei mele, au văzut cărțile la vamă și au zis: «La revedere!», n-am plătit nicio amendă, nimic”.
Probabil că și autoritățile transnistrene realizează efectul neașteptat al unui american trăind, pașnic, printre ei. Poate că facilitățile oferite de birocrația de la Tiraspol lui Sam sunt ceea ce autocrațiile oferă străinilor.
“Noi am vorbit în română în fiecare zi, cunoaștem o grămadă de oameni aici care vorbesc română și pe stradă, și la piață, nicio problemă”, continuă americanul. Soția lui e profesoară de română în Durlești, aproape de Chișinău și ei nu au ascuns niciodată afinitatea lor pentru România. Din contră.
În privința școlii, relatările lui sunt contrazise de multiplele istorii ale profesorilor care arată gradul de ostilitate și de oprimare la adresa celor care predau în școlile românești de la est de Nistru.
În plus, entuziasmul pentru traiul ieftin, liniștit și prietenos de care se bucură posesorul unui pașaport străin este departe de problemele unui cetățean simplu din Transnistria, crede jurnalistul Vitalie Guțu, care cunoaște frământările politice din zonă.
“Trăiesc, din păcate, într-o pseudorealitate”
“Oamenii care locuiesc în stânga Nistrului (regiunea transnistreană) trăiesc, din păcate, într-o pseudorealitate. Actele lor nu sunt recunoscute de nimeni, rubla transnistreană este o monedă de circulaţie doar în interiorul enclavei separatiste. Din păcate, propaganda rusă, care este tot mai des utilizată, induce în minţile oamenilor de acolo că ei fac parte dintr-un stat aparte, iar Chişinăul mai mereu le pune obstacole pentru dezvoltare. Lucru incorect”, spune jurnalistul Vitalie Guțu
“Să nu uităm că, datorită paşapoartelor biometrice emise de autorităţile constituţionale de la Chişinău, cetăţenii din regiunea transnistreană pot merge liber în Europa şi chiar pot să se angajeze acolo, în baza acestor acte, nu în baza aşa-numitor documente emise de separatişti, nerecunoscute de nimeni pe plan internaţional”, continuă jurnalistul.
Vitalie Guțu nu neagă că viața acolo este mai ieftină, dar și veniturile sunt mici: un pensionar ar primi 1.655 de ruble transnistrene, adică puțin peste 100 de euro pe lună.
“Am fost la plajă într-un tricou cu steagul României! N-am avut nicio problemă. Am întâlnit anul trecut și români aici veniți în vizită. M-am dus la ei și le-am spus că sunt români. M-au întrebat cum mi-am dat seama. Românii se îmbracă cu haine de firmă și se vede că nu lucrează cu mâinile. Au hainele fără niciun strop de praf. Se vede după pantofi”, spune americanul.
De altfel, adaugă Sam, mediul este unul multicultural. “Sunt 54 de etnii aici, și bulgari, musulmani, evrei. Am fost și la sinagogă aici. Și toți sunt bine primiți aici. Toți trăiesc împreună, găgăuzi, am văzut și o femeie musulmană acoperită toată”.
Transnistria, în vremea COVID-19
“A fost o perioadă puțin nebună”, descrie el epoca COVID de la Tiraspol. “Aproape nimeni nu a primit o amendă, pentru că oamenii ascultă”.
Și în republica separatistă a fost instaurată starea de urgență, s-au închis magazinele neesențiale iar acum masca e obligatorie în spații închise. Transnistria are înregistrate 54 de decese de COVID-19 și în jur de 1500 de cazuri.
În toată această perioadă, spune americanul, oamenii au putut să trimită întrebările lor la Guvern și le-a răspuns direct Ministrul Sănătății. Teritoriul are și avantajul unei populații mici.
A intervenit UE pentru medici
“Din cauza pandemiei, pretinsa administraţie de la Tiraspol a instalat 37 de posturi militare ilegale în Zona de Securitate. Astfel, oamenii au fost izolați. Ca urmare a restricțiilor, mai multor categorii de persoane li s-a îngrădit dreptul la liberă circulație. Este vorba de medici, fermieri și unii angajați ai instituțiilor de stat, cum este poliția. Problema a fost soluționată cu ajutorul UE, care le-a asigurat medicilor originari din stânga Nistrului cazare temporară pe malul drept al Nistrului, de care beneficiază până în prezent”, spune jurnalistul Vitalie Guțu.
Sam crede că Transnistria e în căutarea unei noi identități și încearcă să se rupă și de Moldova, și de Rusia.
Un recent eveniment de la Chișinău, în care președintele pro-rus Dodon l-a numit “președintele Transnistriei” pe Vadim Krasnoselski, liderul separatiștilor, a atras proteste în mediile democratice ale Republicii Moldova.
“N-a mai rămas mare lucru din URSS în Republica Transnistreană. De exemplu, au alegeri cu mai multe partide, Partidul Comunist nu a mai fost la putere de mai bine de o generație. Nu mai există o ideologie politică, economică sau culturală care să fie transmisă de guvern ca pe vremea URSS”, scrie pe blogul său Sam, știind că pentru România, țara pe care spune că o admiră, Transnistria e o uzurpare a integrității Republicii Moldova.
I-a zis soacrei: “Să vorbim în română”
În acest amestec de oameni și politică, Sam, care are soacră moldoveancă, încearcă să citească lucrurile la firul ierbii. Crede că oamenii din Republica Moldova nu pot să fie acolo fericiți atâta vreme cât sunt într-o căutare continuă a identității.
“Ce sunt? Sunt români, sunt ruși, sunt moldoveni. Ce limbă vorbesc? Într-o zi zic că vorbesc română, altă zi că vorbesc moldovenească, altă zi că vorbesc limba de stat și altă zi amestecă și rusă cu română. Soacra mea moldoveancă este cea mai tipică moldoveancă. Ce face ea, face toată lumea. Vorbește cu mine cinci minute în română și apoi vorbește în rusă. «De ce? De ce faci asta? Să vorbim în română!», i-am zis. «Că așa am vrut»”, spune Sam.
Așa că se consideră în continuare român, dar anii petrecuți în Basarabia și-au pus amprenta și vorbește o română cu accent moldovenesco-american.
De câteva luni n-a mai putut să iasă din Transnistria nici până la Chișinău, din cauza pandemiei de coronavirus. Ar fi vrut să facă o mică vacanță în România. Dar îl reține pandemia.
Spune că s-a obișnuit cu viața în Tiraspol. Merge în fiecare zi la plajă, viața e relaxantă și mult mai ieftină, nu este trafic și mâncarea este proaspătă.
“Balconul meu este pe strada principală numită 25 Octombrie. Zona pietonală e plină de flori și eu văd chiar acum de pe balcon oameni care umblă cu copii în cărucior, copii cu skateboard, oameni tineri care râd: ha ha ha!”, spune el.
Cunoaște problemele legate de corupția zonei, de autoritarism, dar spune că vede și dincolo de ele, vede cum, de la vest la est, tot mai la est, societățile se schimbă, prin alegerile oamenilor.
“Este interzis să spui ceva bine despre țara asta, că încurajezi separatismul”, spune americanul. Moldovenii i-ar spune că greșește, că, înainte de orice, Transnistria nu e o țară. Și nu e.
Sam recomandă un drum în Piața Verde, de unde trebuie neapărat să cumperi un borcan de agică, un sos picant de roșii unic.
Cafeneaua în loc de tancuri
Și mai mărturisește ceva paradoxal. Turiștii se duc de obicei să se pozeze cu însemnele sovietice, cu tancul de lângă Parlament.
“Știi ce le place localnicilor? Să se îmbrace frumos și să meargă în club sau la cafenea. Turiștii sunt cei care se duc la Lenin sau la tanc”. Tancul și-a pierdut reputația până și aici, în capătul de est al Republicii Moldova. Cafeaua între prieteni, în decorul unor localuri ca în vest, e noul soft power care merge spre est, mereu spre est.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro