O femeie al cărei fiu a murit în urma bombardamentului lansat de Rusia asupra unui bloc din orașul ucrainean Dnipro şi-a strigat durerea şi i-a blestemat pe autorii atacului, scrie news.ro.
Într-un filmuleţ devenit viral, femeia este ţinută de doi bărbaţi în timp ce îşi strigă disperarea în mijlocul operaţiunilor de salvare.
„De ce l-ați ucis? Ați venit aici, în oraşul nostru. V-am acceptat ca pe nişte oameni normali, ca pe nişte rude. Ce ați făcut cu fiul meu? Ticăloşilor! Vă blestem până la a şaptea generaţie. Veţi fi blestemaţi de toţi oamenii, de mine şi de lacrimile tuturor. Întreaga voastră ţară să fie blestemată”, a strigat femeia.
This Ukrainian mother in Dnipro lost her son to Russian terrorism today. She’ll show you the anger that millions of Ukrainians feel towards the terrorist nation. pic.twitter.com/KFJgVXPyzy— Saint Javelin (@saintjavelin) January 14, 2023
Rușii au declanșat un atac cu rachete de amploare în după-amiaza zilei de sâmbătă, 14 ianuarie, în care a fost lovit un bloc dintr-o zonă rezidențială a orașului ucrainean Dnipro. O parte din clădire s-a prăbușit, iar locatarii au fost prinși sub dărâmături. Cel puțin 19 persoane au fost ucise şi alte 73 au fost rănite, după atacul rusesc de la Dnipro.