Oamenii de ştiinţă japonezi au creat, în laborator un şoarece mutant care, în loc să chiţăie, ciripeşte. Experimentul a avut loc la Universitatea Osaka, notează Discovery. "Mutaţiile sunt cele care duc către evoluţie", a declarat autorul proiectului, Arikuni Uchimura.
Rozătoarea a fost obţinută după împerecheri succesive între şoareci modificaţi genetic, timp de mai multe generaţii. Fiecare nou-născut a fost testat până când s-a ajuns la specimenul de faţă, despre care se crede că-şi va transmite talentul urmaşilor săi.
Autorul studiului a mărturisit că şoricelul nu a fost obţinut din greşeală, însă, ca toată lumea, se aşteptă la altceva, la un şoarece diferit şi din punct de vedere fizic. Cel de faţă nu pare cu nimic deosebit, chiar dacă are membrele mai scurte şi o coadă deosebită. Acestă primă rozătoare nu a fost decât începutul, în prezent obţinându-se deja 100 de şoareci care ciripesc.
Oamenii de ştiinţă au ales rozătoarele pentru a studia limbajul pentru că sunt mai apropiate de noi prin faptul că sunt mamifere, dar şi datorită structurii asemanătoare a creierului. Se studiază, în prezent, felul în care este perceput sau îi schimbă pe ceilalţi şoarecii care ciripesc. Deja s-a observat că şoarecii normali, care nu au suferit mutaţii, dar care trăiesc laolaltă cu cei care ciripesc, emit mai puţine ultrasunete, scrie ziare.com.