Fotografiile realizate de Lucian Ignat, un hunedorean pasionat de expediții pe munte, înfățișează câteva dintre marmotele care stăpânesc vresanții din jurul Lacului Bucura. Potrivit unor estimări, câteva mii de marmote trăiesc în Retezat, după ce în 1973 au fost aduse aici primele perechi.
Sportivă medaliată cu aur, reprofilată pe videochat. Au aruncat două sacoșe cu vibratoare pe geam. Imagini incredibile
„În anul 1973, o echipă de la Comisia Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române a introdus 20 de exemplare de marmotă alpină provenită din Alpii Austrieci. Marmotele au fost eliberate în căldarea lacului Gemenele, iar în prezent se pot întâlni in toate văile şi căldările glaciare de sub Şaua Custurii până în căldarea lacului Zănoaga. Nu se cunoaşte încă impactul pe care aceste rozătoare mari, neindigene, îl au asupra vegetaţiei şi solului”, informează reprezentanții Parcului Național Retezat.
Turiștii, avertizați să nu facă baie în lacurile glaciare
În acest timp, Administraţia Parcului Naţional Retezat atenţionează turiştii, al căror număr este ridicat în aceste zile, să nu tulbure lacurile Retezatului, nu doar de teama amenzilor, dar şi pentru propria siguranţă.
„Scăldatul în lacurile alpine este interzis, pentru siguranţa dumneavoastră si a animalelor acvatice. Amintiţi-vă că şi în lunile de vară poate fi periculos să facem baie în lacurile alpine care sunt foarte reci. Acest lucru poate duce la şoc termic (hidrocuţia), oprind circulaţia cerebrală şi provocând sincopă. În acest caz, omul poate cădea vertical cu capul în jos si se poate îneca. Nu merită să ne riscăm viaţa pentru un moft”, informează administraţia Parcului Naţional Retezat.
De asemenea, nu este permis ca turiştii să se spele cu detergent sau săpun în ape sau să spele vasele sau hainele în ele, pentru că vor polua lacurile.
Fostul soț al Israelei Vodovoz a ajuns să cerșească pe stradă. Cum a fost surprins pe străzile de la Cannes
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro