Vladimir Putin, escortat de patru avioane de vânătoare Suhoi, echipate „cu diferite tipuri de armament", în zborul spre Abu Dhabi. VIDEO

 27 comentarii

Avionul preşedintelui rus Vladimir Putin a fost escortat miercuri, 6 decembrie, de patru avioane de vânătoare ruseşti Suhoi-35S în timpul zborului spre Emiratele Arabe Unite (EAU), prima escală a unei călătorii în Orientul Mijlociu, care mai cuprinde şi o vizită în Arabia Saudită, informează Agerpres preluând agențiile EFE şi Reuters.

SU-35S fighters accompanied Putin’s board during the entire flight to Abu Dhabi; for this, the Russian Ministry of Defense received special permission from these countries for the worldwide flight. pic.twitter.com/NetJQPibBy— Roberto (@UniqueMongolia) December 6, 2023 

Este una din rarele ieşiri din ţară ale lui Vladimir Putin, după mandatul de arestare emis în aprilie pe numele său de Curtea Penală Internaţională (CPI) pentru deportarea ilegală de copii ucraineni şi transferul lor din zonele ocupate din Ucraina în Rusia.

Gest rar al Kremlinului

„Pe durata zborului şi până la aterizarea avionului prezidenţial la Abu Dhabi (capitala EAU), şeful statului rus a fost escortat de patru avioane de vânătoare Suhoi-35S ale forţelor aeriene ruse", a indicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Într-un gest cu puţine precedente, întrucât Kremlinul nu obişnuieşte să facă publice astfel de detalii, Peskov a precizat că avioanele de vânătoare erau echipate „cu diferite tipuri de armament".

„Pentru escorta aeriană a avionului prezidenţial au fost primite autorizaţii speciale din partea statelor al căror teritoriu a fost survolat. Suntem recunoscători ţărilor pentru cooperarea lor", a explicat reprezentul președinției ruse.

Ministerul rus al Apărării a difuzat o înregistrare video cu avionul lui Putin, un Iliuşin-96, flancat de avioane de vânătoare Suhoi-35S în timpul zborului din Rusia spre EAU.

Footage of Su-35S fighters that accompanied Vladimir Putin during his flight to the UAE. pic.twitter.com/mtzzfF68w7— Blackrussian (@Blackrussiantv) December 6, 2023 

Discuțiile lui Putin, centrate pe sectorul petrolului şi gazelor

La Abu Dhabi, în debutul întâlnirii cu preşedintele EAU, Mohammed Bin Zayed Al Nahyan, Putin şi-a exprimat disponibilitatea de a aborda conflictul din Orientul Mijlociu şi războiul din Ucraina.

„Desigur, vom aborda cu dumneavoastră situaţia din punctele fierbinţi, în special conflictul arabo-israelian. Şi, bineînţeles, vă voi informa cu privire la situaţia din jurul crizei ucrainene", a spus el.

Putin a subliniat că „Emiratele Arabe Unite au o contribuţie uriaşă la stabilitatea situaţiei din lume, în condiţiile în care nu sunt ţară cu statut permanent în Consiliul de Securitate al ONU".

El a menţionat că, datorită poziţiei şeicului Zayed, relaţiile bilaterale au atins „un nivel ridicat fără precedent" în istoria raporturilor bilaterale.

„Efectiv, EAU sunt principalul mare partener comercial al Rusiei în lumea arabă", precum şi cel mai mare investitor, a subliniat Putin, indicând că volumul comerţului bilateral a crescut cu 68% în 2022.

Preşedintele rus a mai spus că, pe lângă proiectele ambiţioase din sectorul petrolului şi gazelor, cele două ţări cooperează în cadrul OPEC+, ai cărei membri pompează peste 40% din petrolul mondial.

„Voi fi bucuros să continuăm activitatea noastră comună pentru a consolida cooperarea bilaterală în diferite domenii. Acordăm o prioritate specială dezvoltării unor sectoare precum energia, infrastructura, înalta tehnologie şi altele", a insistat el.

De asemenea, Putin a evocat cei aproape un milion de turişti ruşi care au călătorit în EAU anul trecut şi deschiderea unei şcoli cu predare în limba rusă în această ţară.

Cu această ocazie, Vladimir Putin l-a invitat pe preşedintele EAU să viziteze anul viitor oraşul Kazan din vestul Rusiei (capitala Republicii Autonome Tatarstan), unde va avea loc summitul grupului BRICS, la care Emiratele Arabe Unite se vor alătura la 1 ianuarie.

Urmează prima întâlnire față în față cu MbS

După EAU, Putin urmează să se deplaseze în Arabia Saudită pentru prima sa întâlnire faţă în faţă cu prinţul moştenitor Mohammad bin Salman Al Saud (MbS) din octombrie 2019. Ultima sa vizită în regiune a avut loc în iulie 2022, când s-a întâlnit cu liderul suprem ayatollah Ali Khamenei în Iran.

Vizita preşedintelui rus la Riad survine după ce preţul la petrol a scăzut în pofida promisiunii OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi în frunte cu Rusia) de a reduce în continuare producţia, iar dezacordurile în cadrul organizaţiei au dus la amânarea unei reuniuni-cheie a OPEC+.

Putin, în vârstă de 71 de ani, a părăsit rareori Rusia după începutul războiului din Ucraina, aceasta fiind a treia vizită în străinătate din 2023, când Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis mandatul de arestare pe numele său.

Joi, Vladimir Putin îl va primi deja la Moscova pe preşedintele iranian Ebrahim Raisi, a anunţat anterior Dmitri Peskov.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (27)
  • Avatar comentarii

    ginx 06.12.2023, 20:19

    Foarte neobișnuit ca o aeronava oficiala să aibă escorta militara. Asta denota ca Putin ori e paranoic ori îi este frica de deturnare/doborâre

  • Avatar comentarii

    Bazilus 06.12.2023, 20:38

    Ia fost frica sa vina fara escorta.

  • Avatar comentarii

    valihaita 06.12.2023, 20:40

    Stai linistit ca si aeronava lui Biden e escortata uneori.Se observa ca nu esti suficient de matur dca te exprimi asa..

  • Avatar comentarii

    Biluta18 06.12.2023, 20:54

    Da logic ca este escortat …

  • Avatar comentarii

    Biluta18 06.12.2023, 20:55

    De s ar prăbuși .. ar scapa lumea de un junghi

ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
Amalia Enache
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
07:00
Rezultatele Loto 6/49 din 16 februarie 2025. Numerele câștigătoare extrase joi
18:34
Cea mai murdară Dacie Dokker din România, cu buturugi în loc de suspensie, a ajuns la RAR Botoșani: "Vă puteți imagina de ce ar pune cineva buturugi de lemn?"
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește