Duminică, vremea se va menține călduroasă în majoritatea regiunilor, caniculară pe arii restrânse în sud, deși temperatura aerului va scădea ușor față de intervalul precedent.
Potrivit ANM, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, pe suprafețe mici, în regiunile vestice și sud-vestice.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate din a doua parte a zilei în zonele montane și submontane, în sud-vest, iar cu o probabilitate destul de ridicată și în nord-estul țării, unde pe arii restrânse vor fi averse, descărcări electrice și posibil grindină.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar izolat se pot înregistra cantități de apă mai însemnate.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare în Muntenia, Dobrogea, Moldova și pe crestele montane, dar de scurtă durată și în timpul ploilor.
Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 34 de grade, iar cele minime între 10 grade în estul Transilvaniei și 24 de grade pe litoral.
În București vremea va fi în continuare călduroasă, cu temperaturi cuprinse între 25 și 33 de grade Celsius. Cerul va fi senin doar dimineața, se va înnora pe timpul zilei și seara. Nu sunt prognozate ploi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro