Pastele constituie un fel de mâncare care se pregătește rapid. Sunt sățioase, gustoase și se pot combina cu multe alimente: brânzeturi, sosuri, carne, legume etc. Iată cum fierbi pastele corect, ca să te poți bucura din plin de gustul și calitățile lor nutritive.
- Ai nevoie de o oală mai mare și 1l de apă pentru fiecare 100 g de paste. Pentru o fierbere uniformă și fără lipire, pastele au nevoie de apă și spațiu suficiente.
- Așteaptă până fierbe apa, adică până când ajunge la 100 de grade. Apa se feirbe la flacără mare.
- Pastele se pun în apă doar atunci când aceasta fierbe, adică la 100 de grade. Dacă le pui în apa rece se vor lipi. Acum se reduce flacăra la jumătate. Tot acum se adaugă și sarea. Cam o linguriță rasă pentru 1 litru de apă. Aceasta are rolul de a spori aroma pastelor.
- Fierberea este cuprinsă în medie între 5-15 minute pe flacară mare (în funcție de tipul de paste și de felul în care le pregătești. Pastele proaspete nu se fierb al dente, numai cele uscate). Nu se reduce temperatura în timpul fierberii și se amestecă de câteva or, ca să nu se lipească de fundul oalei. Nu adăuga ulei la fierbere! Acesta se va depune pe paste și nu se vor amesteca omogen cu sosul când le vei prepara.
- Pastele se scurg imediat și nu se clătesc după fierbere. În acest fel, „speli” toți nutrienții și gustul specific pastelor. Dacă pregătești un sos, utlizează apa în care ai fiert pastele.
- După ce se strecoară, se adaugă celelalte ingrediente (sos, brânză, ciuperci, șuncă, carne etc) și se servesc fierbinți. Regula generala este să folosești o cantitate de sos egală cu cea de paste, iar pastele să fie adăugate în tigaia în care este pregătit sosul, după ce sunt fierte al dente și foarte bine scurse.
- Cum faci paste de casa – invata secretele italienilor!
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_55f5479957c0953a5f674f54207bdf64.jpg)
Viva.ro
Breaking news! A tăcut cât a tăcut, dar acum s-a dezbrăcat de haina diplomației. Ce-a putut să spună Eugen Tomac despre Ilie Bolojan a creat unde de șoc în lumea politică. La asta chiar că nu se aștepta nimeni, iar reacțiile au fost de neimaginat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_26dc3b4e81bb791ea478047c2e45e3bc.jpg)
Unica.ro
Cine este Dorin Mateiu, supranumit „Regele mezelurilor din Transilvania”, miliardarul alături de care Simona Halep a fost surprinsă în Mykonos. Ce diferență de vârstă este între ei și ce avere are, de fapt, afaceristul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e62ff4e6df22793b9356e8a9c6ede2aa.jpg)
Elle.ro
Cât costă rochia purtată de Elena Hagi la petrecerea organizată pentru tăierea moțului fiului ei. Soția lui Ianis Hagi a impresionat cu ținuta ei elegantă și deloc ieftină
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_62fa9b683f814a6ea770f4ca179291af.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
BREAKINK NEWS! Accident dramatic de avion în Antalya, cu 267 de pasageri la bord. Avionul a lovit...
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e5f7d605bef3429438a097868c9b8e9.webp)
Avantaje.ro
GATA! A rupt tăcerea! Anunțul ei e foc! O mare bombă absolut picantă a lovit România! 👩❤️👨Anunț-fulger de la Denise Rifai despre Dan Bittman! După luni de zile de întrebări, șușoteli și zvonuri fierbinți, Denise RIfai a zis cu gura ei c..
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_404920804ca91c218c6179f4550b21cf.jpg)
Tvmania.ro
72 de poze incendiare! Cele mai sexy apariții ale vedetelor la plajă
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_71f04144e6e52a65a5c85812454b1b24.png)
Adevarul.ro
Destinul incredibil al lui Antoni Gaudí, geniul din spatele Sagradei Familia. A murit confundat cu un cerșetor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_984c8436aca88ac20af30c6737072a58.jpg)
Fanatik.ro
Sondaj INSCOP. Cine cred românii că va fi golgheterul CM 2026
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
Financiarul.ro
Databricks, companie cofondată de români, ajunge la o evaluare de 175 miliarde de dolari.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_d677f80e3694f90fce1b847962189ca3.jpg)
Elle.ro
Nadia Comăneci, anunț neșateptat despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă: „Mă emoționez…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_cfa2d1bd66665a7ffe3f5f2ff7fbe975.jpg)
Viva.ro
Abia acum s-a aflat adevărul de culise despre soția lui Eugen Tomac. Detaliul complet străin publicului!
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_425fffcf2464a9a4f049c5005979c281.png)
TVMania.ro
Cristi Chivu în Mykonos, după un sezon de foc la Inter Milano — cu un cuplu surpriză din showbiz-ul românesc. Cine i-a însoțit pe „insula milionarilor"
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_305315819fa0079a5cda6d047ab9a034.jpg)
ObservatorNews.ro
Filmul morţii interlopului brăilean. Soția a sunat la 112 după ce barca s-a răsturnat în Dunăre
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_2a6ac5538c0bf397053522e52e923fa5.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
SCANDAL monstru, acuzații grave! Te trec fiorii, legendarul artist al tinereții noastre, acuzat de 9 femei de viol și agresiune intimă!! Ultimul la care te aștepți! Val de proteste, acuzații și boicot
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_e81b751f64173971612a6f37e4f0ce97.png)
Mediafax.ro
La zece ani de la cazul Bodnariu: ce mai face familia care a inspirat filmul „Fjord” al lui Cristian Mungiu
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_ffbb82ea1f9649fe82272a72c7bc7f3b.jpeg)
StirileKanalD.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_fbf65037619e8fe436eb5413a2672b90.jpg)
Wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d22faf7f802940e5cab7222c9995a5f4.jpg)
Wowbiz.ro
Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_0ec025b559b9fdc3da6b5e26d94d2b56.png)
Redactia.ro
Se strică vremea! Furtuni cu tunete și fulgere la final de săptămână
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_64ed5abf2ca3648dd1bc534443769559.jpg)
KanalD.ro
Un bărbat din Motru a avut parte de un sfârșit tragic după ce a căzut dintr-un cireș. A rămas suspendat între ramuri
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_bb7191c3632cc9c6aab067cf3bc60688.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
EXCLUSIV | Un gigant de pe piața jocurilor de noroc a cerut judecătorilor să suspende decizia de interzicere a sălilor de jocuri pe raza Iașului. Primarul; „Ne vom judeca”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3371985a697af52d1047472e1c4952c8.jpg)
Fanatik.ro
Ce s-a ales de Larissa Riquelme, tânăra care a înnebunit lumea la Campionatului Mondial din 2010. Meseria care îi aduce bani mulți
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e269d1e82df63f42a24f6096269d36f2.jpg)
Spotmedia.ro
Motivul pentru care o plajă a interzis umbrelele pentru oamenii între 10 și 65 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_21c5a50c6fc7db41beaf12bd42ae85a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c9c207bf4f32cae64baae762398549ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/eugen-tomac-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/profimedia-1107742527-e1781171133114.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/andreea-esca-si-loredana-groza-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/andreea-craciun.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d94431fb3db49067d06327d754df2356.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a9fc25089f67f3e91b79caae4dabcdb4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_555b2eec030c1505346473057ed36313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_5fb7fbc6ac9b88bd11e5900ccf5376d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/exista-cateva-trucuri-simple-si-eficiente-care-te-apara-de-tantari--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-getty-images-e1779972838882.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/travel-to-greece-mediterranean-islands-outside-to-2026-03-17-06-24-09-utc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nava-croaziera.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/horoscop-14-iunie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bazar-egipt.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/mazare-scazuta-cu-pui-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/tocanita-de-cartofi-noi-cu-marar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/rezultate-loto-6-din-49-azi-15-martie-2025-e1781096331794.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/deportati-baragan5-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/alina-totti-eindhoven-foto-arhiva-personala-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bucharest-pride-2026-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/grafic-bani-economie-steag-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/fotografii-oras-bucuresti-pensionari-ratb-medicamente-trai-eli-driu-s-60-e1781087544130.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bogdan-chiritoiu-consiliul-concurentei-agerpres18792603-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/eugen-tomac-nicusor-dan.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.