În accident a fost implicat un autocamion, o dubiţă şi un autoturism, potrivit reprezentanţilor IPJ Vâlcea. Aceştia au explicat că, pe fondul carosabilului acoperit de apă, TIR-ul a derapat şi a intrat pe contrasens, lovind celelalte două autovehicule.

”Accidentul s-a petrect în comuna Bujoreni, o localitate limitrofă municipiului Râmnicu Vâlcea. Un TIR a derapat, semiremorca acestuia a pătruns pe contrasens şi a lovit două autovehicule. În urma accidentului, au fost mai multe victime, unele dintre ele fiind încarcerate. În momentul de faţă, se circulă alternativ, pe o singură bandă. Victimele accidentului au fost duse la Spitalul Râmnicu Vâlcea”, a declarat inspectorul Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, potrivit Mediafax.

În urma accidentului, două victime au rămas încarcerate, amândouă în autoturism. La faţa locului s-au deplasat pompierii vâlceni cu o ambulanţă SMURD, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere a incendiilor şi mai multe ambulanţe din cadrul SAJ Vâlcea.

”Accidentul a fost între un TIR, o dubiţă şi un autoturism, acesta din urmă fiind scos în afara părţii carosabile. În el se aflau şi cele două victime încarcerate. Noi am transportat o singură persoană. Celelalte trei victime au fost transportate de echipajele de la Serviciul de Ambulanţă”, a declarat căpitanul Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.

Medicul Tironică Onu, condamnat să plătească sute de mii de euro unei paciente pe care a nenorocit-o pe viață. Este judecat și pentru că a cerut să fie aruncat la gunoi un bebeluș viu, născut prematur
Recomandări

În urma accidentului, traficul rutier pe DN7, la ieşirea din Râmnicu Vâlcea spre Sibiu, se desfăşoară cu dificultate, alternativ, pe un singur sens.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Mister total după ce o turistă a fost înghițită de o groapă uriașă, pe trotuar, și e de negăsit de 7 zile. Ipoteză năucitoare
Știrileprotv.ro
Mister total după ce o turistă a fost înghițită de o groapă uriașă, pe trotuar, și e de negăsit de 7 zile. Ipoteză năucitoare
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Libertateapentrufemei.ro
Reacția Andreei Esca atunci când s-a trezit cu copiii în Grecia, la ziua ei: „Am plecat să o surprindem pe mama”
Singurul fruct care încetinește îmbătrânirea. Se consumă sub diferite forme și are beneficii uimitoare
FANATIK.RO
Singurul fruct care încetinește îmbătrânirea. Se consumă sub diferite forme și are beneficii uimitoare
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
GSP.RO
A murit handbalista Iryna Glibko, răpusă de o boală cruntă. Fusese cea mai bună străină și de două ori golgheter în Liga Florilor
Cele 4 zodii pe care soarta le pune la încercare în septembrie 2024. Se anunță zile încărcate pentru ele, dar și recompense pe măsură
FANATIK.RO
Cele 4 zodii pe care soarta le pune la încercare în septembrie 2024. Se anunță zile încărcate pentru ele, dar și recompense pe măsură
Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Unica.ro
Nu s-a terminat ca la TV! Cristina și Andrei s-au împăcat după Insula Iubirii, dar apoi s-a mai întâmplat ceva. Anunțul făcut în mijlocul nopții
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Detalii terifiante, după decesul handbalistei Iryna Glibko, campioană a României! "Ficatul era plin de ganglioni". Drama ultimilor ani | EXCLUSIV
Bulgarii au inventat "taxa pe dezinfectare" de la 1 septembrie, prin care vor face milioane de euro de la şoferi
Observatornews.ro
Bulgarii au inventat "taxa pe dezinfectare" de la 1 septembrie, prin care vor face milioane de euro de la şoferi
Horoscop 30 august 2024. Gemenii vor observa chiar de la primele ore ale zilei că au unele îndoieli și temeri legate de resursele financiare
HOROSCOP
Horoscop 30 august 2024. Gemenii vor observa chiar de la primele ore ale zilei că au unele îndoieli și temeri legate de resursele financiare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI