Sfântul Alexandru, sărbătorit pe 30 august - Obiceiuri și tradiții de Sfântul Alexandru

Comentează

Sfântul Alexandru, considerat de către Biserică și protectorul omenirii, este sărbătorit în fiecare an pe data de 30 august. Unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii, a fost și un apărător neînfricat al credinței creștine. Citește care sunt obiceiurile și tradițiile în ziua de sărbătoare, dar și ce rugăciune să faci de Sf. Alexandru pentru a-ți merge bine.

Sfântul Alexandru este prăznuit cu două zile înaintea de începerea Anului Nou bisericesc, pe data de 1 septembrie, potrivit calendar ortodox 2025.

Cine a fost Sfântul Alexandru

Sfântul Alexandru a trăit în secolul al IV-lea, timp în care a fost ucenic al Arhiepiscopului Mitrofan al Bizantinului, iar ulterior a fost numit patriarh în locul acestuia. Sfântul Alexandru a fost trimis de către Patriarhul Mitrofan să participe la Sinodul I ecumenic de la Niceea cu scopul de a apăra dreapta credința de Arie, deoarece unul dintre preoți și alți partizani ai ereziei ariene începuseră să răspândească o învățătură neconformă cu tradiția și credința Bisericii.

Partizanii ereziei ariene au susținut că Fiul lui Dumnezeu nu este cu una cu Tatăl, iar asta îl face să fie inferior, ceea ce aduce excluderea lui Arie:

“Fiul, nefiind Dumnezeu adevărat, nu putea să fie decât creatură, chiar dacă cea mai perfectă dintre creaturi. Ceea ce nu reprezintă un impediment pentru ca Tatăl să fie Tată, doar că acesta este părinte pentru o ființă diferită de El. Este adevărat că Fiul este numit Dumnezeu, dar numai într-un sens impropriu: El este bun și înțelept, se bucură de prerogativa de a fi fost creat direct de Dumnezeu, în vreme ce celelalte creaturi au fost create prin Fiul. În schimb, existența sa nu se identifică nicidecum cu realitatea divină: El este pentru totdeauna contingent. Mântuirea pe care Hristos o aduce oamenilor nu constă într-o înnoire a naturii lor, săvârșită grație înălțării prin Hristos, a aceleiași naturi umane, ci în oferirea unui model de viață și în revelarea credinței adevărate”, conform crestinortodox.ro

Sfântul Alexandru sau “protectorul omenirii” - sărbătorit pe 30 august

Imediat cum Sf. Alexandru s-a întors la Constantinopol, în fața Patriarhului Mitrofan s-a arătat îngerul Domnului, spunându-i că se apropie sfârșitul și poruncindu-i să îl lase după EL pe Alexandru ca Patriarh. Îngerul Domnului a zis: “După zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău”.

Pe patul morții, Sfântul Patriarh Mitrofan a fost vizitat și de Împăratul Constantin împreună cu alți părinți, care l-au întrebat cine urmează să primească scaunul patriarhiei după mutarea sa.

Patriarhul Mitrofan a răspuns: „Domnul mi-a descoperit că după mine va lua scaunul patriarhiei Sfântul Alexandru, împreună slujitorul meu, cel vrednic de adevărata alegere şi de darul Duhului Sfânt”.

În calitate de Patriarh, Sfântul Alexandru a dus o luptă extrem de grea cu adepții ereziei ariene și cu filosofii. Cu sprijinul lui Eusebiu de Nicomidia, Arie l-a convins pe împăratul Constantin cel Mare să îl oblige pe Alexandru să îl reprimească în comuniune, însă, în ciuda presiunilor, Sfântul Ierarh a refuzat să îl readucă în Biserică și de atunci, se spune, că s-a închis în catedrala Constantinopolului pentru a se ruga. Se spune că Arie își dorea să moară, decât să fie forțat să refacă comuniunea cu un om care nu era pe placul lui și care doar se prefăcea că se pocăiește, iar rugile i-au fost ascultate, deoarece Arie a murit în drum spre Biserică, chiar înainte de a fi reintegrat în comuniune.

Sfântul Alexandru - Tradiții și obiceiuri

  • În această zi de sărbătoare, se spune că nu este bine să îți vorbești aproapele de rău;
  • Biserica îndeamnă toți credincioșii să fie mai milostivi cu cei năpăstuiți de soartă;
  • În această zi, creștinii sunt îndemnați să spună rugăciunea Sfântului Alexandru.

Rugăciunea Sfântului Alexandru

“Noi, turma ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbăvindu-ne de mărirea idolească a celor necredincioși, mulțumim ție și cântăm cântare pentru biruință. Celui ce a doborât pe Arie și, cu totul, a legat limbă filosofului, grăim: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!”

Cea mai puternică rugăciune către Sfântul Alexandru

“Suflete, suflete al meu, pentru ce te plângi la Domnul? Căci lenea ta pentru chinurile veșnice mijlocitoare îți este. Dacă darul lui Dumnezeu l-ai cunoaște, cu lacrimi fierbinți ai plânge, suspinând și întristându-te pentru orice păcat, pentru cel mic și pentru cel mare. Strigă către Stăpâna ta să nu te lovească mânia Celui ce ține toate cu dreapta Sa atotputernică, însă eu, păcătosul și leneșul, cel ce am limba vicleană, cum mă voi ruga Stăpânei mele ca să mă izbăvească Domnul de înfricoșata Judecată? Căci tot timpul mă cutremur în inima mea cugetând la înfricoșata Judecată ca să fiu izbăvit de chinurile cele veșnice și de viermele cel neadormit și de întunericul cel mai din afară și de flăcările cele nestinse. Miluiește-mă pe mine, păcătosul robul Tău (numele), ca pe Pavel Apostolul, pe care mai mult decât pe toți l-ai iubit, și nu întoarce fața Ta de la mine, cel sărman, în acea Zi înfricoșată de care se cutremură sufletul meu și se îngrozesc mădularele trupului meu. Doamne, izbăvește-mă pe mine de înfricoșatul ceas, ca să nu mă departez de mila Ta. Îi rog pe Sfinții îngeri și Arhangheli, pe prooroci și mucenici și pe toți sfinții să se roage lui Dumnezeu pentru sufletul meu. Pentru rugăciunile voastre să întoarcă Stăpânul mânia Lui de la mine, păcătosul. Iar tu, Preacurată Doamnă Fecioară, care ai îndrăzneală la Fiul tău pentru robii Tăi, nu uita ostenelile robului tau (numele). Stăpâne Mântuitorule, din săracul meu suflet, Ție mă rog, izbăvește-mă de durerea păcatelor mele și primește-mă întru bucuria vieții celei nesfârșite, în care se preamărește Preasfânt Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!"

Acatistul Sfântului Alexandru, Patriarhul Constantinopolului

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condac 1

Noi, turma ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbăvindu-ne de mărirea idolească a celor necredincioși, mulțumim ție și cântăm cântare pentru biruință. Celui ce a doborât pe Arie și, cu totul, a legat limba filosofului, grăim: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Icos 1

Arătatu-te-ai din tinerețe cinstitor de Dumnezeu, că cuvântului Evangheliei urmând, ai părăsit părinții și rudele și ai poftit viața cea mai bună, luând jugul Domnului; pentru unele ca acestea grăim ție:

Bucură-te, ierarhe sfinte, omule ceresc;

Bucură-te, fericite și îngere pământesc;

Bucură-te, că în lume mărirea nu te-a amăgit;

Bucură-te, că acum în cer te-ai sălășluit;

Bucură-te, că smerenia te-a adus la cele înalte;

Bucură-te, că ai supus cu totul pe eretici;

Bucură-te, cel ce ți-ai păzit trupul de patimi;

Bucură-te, că de tine demonii au fost biruiți;

Bucura-te, vița cea bună cu rod dumnezeiesc;

Bucură-te, cel ce hrănești cu cuvânt duhovnicesc;

Bucură-te, că din obște ai fost ales păstor;

Bucură-te, că prin tine noi ne-am păzit de erezie;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Condac 2

Auzit-am, Alexandre, de învățăturile tale și m-am minunat, căci tu te arătai a fi om prea neînvățat și, mai pe urmă, pe mulți ai rușinat în sobor cu cuvintele tale, pe care i-ai și învățat să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2

Vrând a merge la întâiul Sobor din Niceea, după porunca Patriarhului, te-ai pregătit prin rugăciune către Dumnezeu, împodobindu-te cu fapte bune, și - Duhul Sfânt fiind cu tine - te-ai înfățișat. Pentru aceasta auzi de la noi:

Bucură-te, Părinte, că ești iubit de Mitrofan;

Bucură-te, Diadohe, la al său din urmă an;

Bucură-te, că în Niceea ai biruit la Sobor;

Bucură-te, Sfinte, că ai fost de uimire tuturor;

Bucură-te, că ai fost cu duhul mai presus de om;

Bucură-te, că mulțime de oameni ai adus la credință;

Bucură-te, gură sfântă vorbitoare de adevăr;

Bucură-te, înțelepciune ce despici firul de păr;

Bucură-te, preaiubitul arhiereilor mari;

Bucură-te, următorul celor tari în credință;

Bucură-te, că acum petreci cu cei ce slăvesc pe Dumnezeu;

Bucură-te, că în veci cu dânșii te vei veseli;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Condac 3

Te-ai arătat în lume păstor bun, Alexandre, spre mustrarea fărădelegilor, că tu ai rușinat pe Arie cel orbit de erezie și voiești a curăți de pe pământ toate învățăturile lui cele nedrepte, ca turma ta să o luminezi, Părinte; pentru aceea cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3

Arătatu-te-ai tare mustrător ereziei nebunului Arie, și îngrozindu-l pe el, i-ai zis să nu mai cârtească împotriva Fiului lui Dumnezeu. Pentru aceea și noi, ca unui viteaz nebiruit grăim către tine:

Bucură-te, istețime de minte care toate le întreci;

Bucură-te, surpătorul capetelor cu minți seci;

Bucură-te, ajutorul conducătorilor creștini;

Bucură-te, surpătorul celor plini de erezie;

Bucură-te, întărirea dogmei celor credincioși;

Bucură-te, doborârea vorbei celor mincinoși;

Bucură-te, că prin tine creștinii mult s-au întărit;

Bucură-te, că slăvirea idolilor ai surpat;

Bucură-te, cel ce ai smuls neghina dintre oameni;

Bucură-te, că prin tine toate relele s-au scurs;

Bucură-te, cel ce ai hrănit lumea cu cuvântul;

Bucură-te, că acum de noi toți ești preamărit;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Condac 4

O, întru tot lăudate, Ierarhe Alexandre, toiagul cel tare al bătrâneților, întreaga înțelepciune a povățuirii tinerilor, povățuitorul pruncilor, laudă a tot poporul și cununa Bisericii, pe tine te lăudăm cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4

Ca să arăți a ta mare și fierbinte credință ce ai către Fiul lui Dumnezeu, nu te-ai împotrivit poruncii împăratului, când ți s-a poruncit să te întreci cu filosoful pentru dogmele cele propovăduite de apostoli; pentru aceea și noi grăim ție:

Bucură-te, slujitorul cel gata pentru Hristos;

Bucură-te, ascultătorul conducătorului credincios;

Bucură-te, cel ce urmezi dogmelor apostolești;

Bucură-te, surpătorul măririi celei idolești;

Bucură-te, luptătorul cu Arie cel stricat;

Bucură-te, că pe dânsul în Sobor l-ai rușinat;

Bucură-te, păzitorule al legii celei creștinești;

Bucură-te, că ai putut cu darul să legi gurile cele potrivnice;

Bucură-te, rugătorule fierbinte către Dumnezeu;

Bucură-te, fericite, de minuni făcător;

Bucură-te, că prin tine ne închinăm Sfintei Treimi;

Bucură-te, totdeauna strigăm ție, Părinte;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Condac 5

Către sobor mergând oarecând urâtul Arie, cu îngâmfare și cu mândrie mare, a socotit a răzvrăti Biserica lui Hristos, iar tu, Sfinte, l-ai făcut a rămâne rușinat și pe popor ai învățat să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5

Mergând tu, Alexandre, de la Sobor, ai venit către Mitrofan, părintele tău și, stând înaintea lui cu smerenie, ai zis: Duhul Domnului peste mine în ziua necazului meu, că am biruit pe Arie cel rău credincios, iar sfântul părinte a zis către tine unele ca acestea:

Bucură-te, preafericite, păstorule cuvios;

Bucură-te, minunate slujitor al lui Hristos;

Bucură-te, că pe tine din pruncie te-am iubit;

Bucură-te, totdeauna alesule preaiubit;

Bucură-te, că în lume ești de credincioși prealăudat;

Bucură-te, că al tău nume de toți este preamărit;

Bucură-te, următorul și ascultătorul meu;

Bucură-te, păzitorul credinței lui Dumnezeu;

Bucură-te, că în Biserică povața ta în veci va sta;

Bucură-te, că dintr-însa toți creștinii vor gusta;

Bucură-te, că prin tine mulțimea s-a mântuit;

Bucură-te, totdeauna, că Duhul Sfânt te-a umbrit;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Condac 6

Minunată s-a arătat viața ta pe pământ, Alexandre, că din vremea tinereților tale ai iubit pe Domnul mai mult decât orice pe lume, pentru aceea ai fost preamărit, încredințându-ți-se poporul creștinesc care grăia către Domnul: Aliluia!

Icos 6

De împresurările diavolești ai izbăvit pe oameni, Părinte, cu rugăciunile tale și cu râurile sudorilor tale ai stins mulțimea zeilor păgâni, iar acum, dăruindu-ne vindecări neputințelor noastre, ierarhe, grăim ca unui păstor bun:

Bucură-te, luminarea care pe toți luminezi;

Bucură-te, cel ce lumea către Hristos îndreptezi;

Bucură-te, izgonirea patimilor de mulți ani;

Bucură-te, tu, balsamul și doctorul fără bani;

Bucură-te, stingătorul dogmelor păgânești;

Bucură-te, temeinicirea credinței creștinești;

Bucură-te, cel ce cu hrană preasfințită ne-ai păscut;

Bucură-te, că prin tine pe Hristos am cunoscut;

Bucură-te, cel ce nouă ne-ai vestit Treimea Sfântă;

Bucură-te, că adevărul prin tine s-a întărit;

Bucură-te, că pentru acestea ne auzi pe noi preamărindu-te;

Bucură-te, că în ceruri cu toți drepții locuiești;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Condac 7

Având vicleană cunoștință Arie, a început a propovădui învățături fără de Dumnezeu și, intrând în turma ta ca un lup, a vrut să răpească, spurcata fiară, că și până la împăratul s-a dus cu vicleșug, amăgindu-l, dar tu, cu rugăciunile tale, l-ai gonit și ai învățat pe toți să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Și mai înainte împotrivindu-te lui Arie, celui de trei ori blestemat, ai rușinat învățăturile lui fără de Dumnezeu; dar a doua oară la Sobor l-ai înfruntat și, doborându-l de tot, l-ai rușinat, și l-ai surpat cu rugăciunile tale, pentru aceea, ca unui viteaz și ierarh, grăim:

Bucură-te, ierarhe, înțeleptule păstor;

Bucură-te, preasfințite, bunule învățător;

Bucură-te, mare arhiereu al Bizanțului;

Bucură-te, învățătorul dogmelor lui Dumnezeu;

Bucură-te, tâlcuire a celor cu greu de priceput;

Bucură-te, că prin tine calea cea dreaptă s-a început;

Bucură-te, stricătorul ereziei păgânești;

Bucură-te, vestitorul adevărului ceresc;

Bucură-te, cel ce lesne pe Arie l-ai biruit;

Bucură-te, că prin tine de erezie ne-am izbăvit;

Bucură-te, întărirea Bisericii lui Hristos;

Bucură-te, stâlpul legii poporului credincios;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Condac 8

Minune dumnezeiască ai arătat, fericite, celui ce a alergat la tine cu căldură, de tot necazul și năvălirea izbăvind pe cei ce cu neîndoită nădejde și cu credință cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8:

Ca cel ce cu îndrăzneală păzești turma lui Hristos de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, și pe cei ce scapă sub adăpostirea ta îi aperi de năvălirea lor, Alexandre preafericite, și pe noi, care suntem înviforați de gânduri și de lucruri necuvioase, izbăvește-ne ca să grăim ție:

Bucură-te, ierarhe și păstorule ales;

Bucură-te, învățătorul cel cu cuvânt de înțeles;

Bucură-te, păzitorule al turmei celei creștinești;

Bucură-te, gonitorul năvălirii vrăjmașe;

Bucură-te, cârmuirea Bisericii lui Hristos;

Bucură-te, ajutătorul poporului creștinesc;

Bucură-te, cel ce îndată alergi să ne fii de folos;

Bucură-te, cel ce stând în ceruri, pentru noi mijlocești;

Bucură-te, mângâierea celor triști și necăjiți;

Bucură-te, scutul celor deznădăjduiți;

Bucură-te, preasfințite, iubitul lui Dumnezeu;

Bucură-te, cuvioase, dulce părintele meu;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Condac 9

Nu ne pricepem de unde să începem a-ți aduce laudă ție, Părinte, și ce cântare îți vom cânta?! Sau cu ce cunună te vom încununa?! Că, aducându-ne aminte de smerenia și de faptele tale cele minunate, ne spăimân-tăm! Și, cu nedumerire preamărindu-te, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Văzând Stăpânul a tot neamul omenesc pierzându-se cu erezia nebuniei lui Arie, te-a trimis pe tine mustrător al învățăturilor lui eretice, iar tu, Părinte, ca pe un urât l-ai lepădat, stingându-l cu totul de pe fața pământului, de aceea, pentru unele ca acestea, grăim ție:

Bucură-te, Alexandre, luptătorule îndrăzneț;

Bucură-te, pierzătorul lui Arie cel semeț;

Bucură-te, că ai stins clevetirea filosofului;

Bucură-te, că ai învins cu totul pe eretici;

Bucură-te, îngrădirea gurilor care hulesc;

Bucură-te, rușinarea tuturor care clevetesc;

Bucură-te, adevărat slăvitor al Preasfintei Treimi;

Bucură-te, îndreptător al credinței celei sfinte;

Bucură-te, apărarea dogmelor apostolești;

Bucură-te, gonitorul închinării păgânești;

Bucură-te, bucuria poporului creștinesc;

Bucură-te, că toți cei din obștea creștinilor se fălesc cu tine;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Condac 10

Auzit-am pe înșiși ereticii grăind și pe filosofi spunând tuturor minunile tale pe care le-ai făcut cu dânșii, Părinte și, în unire intrând, am preamărit puterea cea dată ție de la Dumnezeu, că tu, ca un bun păstor, degrab alergi către cei ce te roagă pe tine și pentru toți te rogi lui Dumnezeu Stăpânului, cântându-i: Aliluia!

Icos 10

Izbăvește-ne, Părinte, cu rugăciunile tale, ca și pe turma ta, de erezia lui Arie; auzi-ne, preacuvioase, precum ascultând pe împăratul, ai rușinat pe filosoful cel mincinos; dă-ne mâna de ajutor, Sfinte Alexandre, precum ai dat și părinților la sobor împotriva lui Arie, nouă celor ce grăim:

Bucură-te, ierarhe, bunul nostru sprijinitor;

Bucură-te, cel ce nouă ești mare învățător;

Bucură-te, preasfințite, vasul cel ales și sfânt;

Bucură-te, că îți cântă laude toți credincioșii;

Bucură-te, sprijinirea conducătorilor creștini;

Bucură-te, mângâierea celor plini de necazuri;

Bucură-te, rugătorul cel cald către Dumnezeu;

Bucură-te, mângâierea preaîntristatului nostru suflet;

Bucură-te, cuvioase părinte, mielul cel blând;

Bucură-te, luminarea relelor mele gânduri;

Bucură-te, bunul nostru apărător fierbinte;

Bucură-te, cel ce ajuți tuturor creștinilor;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Condac 11

Tu ești păstorul cel bun, Alexandre ierarhe, care turma ta ai povățuit-o către pășune duhovnicească și din izvorul raiului ai adăpat-o pe dânsa, învățând-o să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11

Pom al raiului fiind, fericite, cu stâlpări de rugăciune neîncetată către Dumnezeu, învrednicește-ne și pe noi a ne adăposti sub umbra aceluia, ca să grăim ție așa:

Bucură-te, cel ce ți-ai pus sufletul tău pentru noi;

Bucură-te, cuvioase, cel ce ne umbrești de rău;

Bucură-te, cel ce turma ta o păzești și o adăpostești;

Bucură-te, cel ce și acum grabnic ne ajuți pe noi;

Bucură-te, că acum te-ai învrednicit de cele înalte;

Bucură-te, că Stăpânul sufletul ți-a îndulcit;

Bucură-te, bucuria cereștilor heruvimi;

Bucură-te, veselia îngerilor și serafimilor;

Bucură-te, cel ce privești veșnic preasfințitul rai;

Bucură-te, că într-însul luminat te preamărești;

Bucură-te, grăim ție, ierarhe al lui Hristos;

Bucură-te, și trimite credincioșilor folos;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Condac 12

Mintea ta cea întru tot cinstită pe Arie cel stricat la minte l-a rușinat și, prin înțelepciune, ai surpat mulțimea zeilor păgâni; rugămu-te, surpă și acum pe toți vrăjmașii și împotrivitorii bunilor conducători, ca bucurându-ne să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12

Cu inima ne-am spăimântat, cu sufletul ne-am cutremurat de faptele tale cele minunate, Ierarhe Alexandre, de aceea, dezlegându-ne limba, pe cât ne pricepem, grăim către tine așa:

Bucură-te, Ierarhe Alexandre, păstorul cel minunat;

Bucură-te, cel ce în lume lucruri preamărite ai lucrat;

Bucură-te, înțelepte, cel cu Duh dumnezeiesc;

Bucură-te, gură sfântă, cu cuvânt ritoricesc;

Bucură-te, că prin tine Arie a fost biruit;

Bucură-te, că ai nimicit erezia cea rea;

Bucură-te, că păgânii de tine s-au rușinat;

Bucură-te, că în lume vei fi veșnic lăudat;

Bucură-te, că credința prin tine a înflorit;

Bucură-te, că prin trudă ai adus rod însutit;

Bucură-te, că acum te-a încununat Hristos;

Bucură-te, totdeauna îți grăim ție neîncetat;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Condac 13

O, păstorule prea bun, cu umilință dintru adâncul inimii ne rugăm: auzi-ne pe noi care, aducând această puțină rugăciune din învăpăierea sufletelor noastre, cădem către tine; fii mijlocitor către Preamilostivul Dumnezeu ca să stingă cugetele viclene ale vrăjmașilor noștri și să ne izbăvească de toată nevoia și necazul care tulbură odihna și liniștea vieții noastre, iar noi, lăudându-L pe Dumnezeu Îi cântăm: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icos 1

Arătatu-te-ai din tinerețe cinstitor de Dumnezeu, că cuvântului Evangheliei urmând, ai părăsit părinții și rudele și ai poftit viața cea mai bună, luând jugul Domnului; pentru unele ca acestea grăim ție:

Bucură-te, ierarhe sfinte, omule ceresc;

Bucură-te, fericite și îngere pământesc;

Bucură-te, că în lume mărirea nu te-a amăgit;

Bucură-te, că acum în cer te-ai sălășluit;

Bucură-te, că smerenia te-a adus la cele înalte;

Bucură-te, că ai supus cu totul pe eretici;

Bucură-te, cel ce ți-ai păzit trupul de patimi;

Bucură-te, că de tine demonii au fost biruiți;

Bucura-te, vița cea bună cu rod dumnezeiesc;

Bucură-te, cel ce hrănești cu cuvânt duhovnicesc;

Bucură-te, că din obște ai fost ales păstor;

Bucură-te, că prin tine noi ne-am păzit de erezie;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Condac 1

Noi, turma ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbăvindu-ne de mărirea idolească a celor necredincioși, mulțumim ție și cântăm cântare pentru biruință. Celui ce a doborât pe Arie și, cu totul, a legat limba filosofului, grăim: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!

Ce nume se sărbătoresc de Sf. Alexandru

De la Alexandru sunt mai multe nume derivate, iar de Sfântul Alexandru se serbează următoarele nume:

  • Alexandra;
  • Alexa;
  • Lixandra;
  • Lixandru;
  • Lisandru;
  • Lisandra;
  • Sandra;
  • Sandru;
  • Lexi;
  • Alecu;
  • Alexandrin;
  • Alexandrina;
  • Alessandra;
  • Sandu;
  • Sanda;
  • Sănducu;
  • Ducu;
  • Duțu;
  • Sașa.

Semnificația numelui Alexandru

Numele a devenit popular datorită regelui Alexandru al III-lea al Macedoniei, supranumit și Alexandru cel Mare. La numai 33 de ani, Alexandru Macedon a fost stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată, imperiu care se întindea din Grecia până în India.

Etimologic, numele Alexandru, provine de la vechiul nume „Aleksandros”, care este compus din verbul grecesc “alexo” – “a apăra”, “a proteja”, dar și “andros” – forma de genitiv a substantivului aner – bărbat, om.

Semnificația numelui Alexandru este: “care îi apără pe oameni”. În istorie, numeroase personaje ilustre au purtat numele Alexandru. Numai puțin de opt papi au purtat numele de Alexandru dar și o multime de sfinți.

Mesaje de Sfântul Alexandru

  • Sărbătoarea Sfântului Alexandru să fie semnalul unui nou început, să ai parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire și mai ales multă dragoste! La mulți ani!
  • Fie ca această zi să-ți deschidă poarta unui viitor plin de succese şi realizări. Sfântul Alexandru al cărui nume îl porţi să te ocrotească şi să te călăuzească mereu. La mulţi ani și să petreci o zi minunată!
  • La mulți ani, Alexandru/Alexandra. În viață să te împiedici de un bolovan de noroc, să calci într-o baltă de fericire, să te stropești din cap până în picioare cu iubire și să fii sănătoasă!
  • Îți urez „La mulți ani” pentru că porți acest nume! Fie ca Sfântul Alexandru, al cărui nume îl porți, să îți dăruiască fericirea dorită și liniștea interioară.
  • Cu ocazia sărbătoririi numelui primiți un călduros „La mulți ani!” Să ai parte de multă sănătate, multe realizări şi tot ce îți dorești lângă cei dragi!
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Imagine detaliată a textului unui hotel de trei stele din Amsterdam, unul dintre cele mai populare orașe turistice din Europa
7 oct.
Județele din România care au atras cei mai mulți turiști în această vară. Cifrele oficiale care arată o creștere neașteptată a numărului nopților de cazare
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește