Bărbatul,  în vârstă de 44 de ani, este paznic de vânătoare în cadrul Ocolului Silvic Gurahonţ din judeţul Arad. Joi seara, Sorin Jiva patrula într-o pădure în zona Iacobini, din comuna Brazii, când a fost surprins mai multe persone suspectate de braconaj.

Doi bărbați au deschis focul asupra pădurarului, pe care l-au rănit grav.

„În data de 9 martie 2017, pe raza comunei Brazii, satul Iacobini, în jurul orei 19.00, paznicul de vânătoare Jiva Sorin, angajatul Ocolului Silvic Gurahonţ, a fost împuşcat, eveniment PE care, fără nicio reţinere, îl considerăm a fi unul care se încadrează la TENTATIVĂ DE OMOR. Din ceea ce cunoaştem până în prezent, persoana care a tras asupra paznicului de vânătoare a fost Tamaş Valentin care, în momentul producerii faptei, a fost împreună cu încă două sau trei persoane”,  a precizat ing. Teodor Ţigan, director al Direcţiei Silvice Arad, pentru aradon.ro

Paznicul a fost împușcat cu cartușe de tip „poșuri”, care interzise la vânătoare, susține Teodor Țigan.

„Făptaşul a tras iniţial asupra paznicului de vânătoare când acesta se afla în maşina personală şi, ulterior, după ce a coborât din maşină, a mai tras o dată, de data aceasta chiar în paznicul de vânătoare, astfel că nu există nici-un dubiu cu privire la intenţia care a avut-o făptaşul şi «acoliţii» acestuia”, a explicat directorul Direcţiei Silvice Arad.

Un pădurar a fost împușcat de doi suspecți de braconaj în Arad. S-a târât ca să ceară ajutor

Potrivit sursei citate, în momentul în care a fost atacat, Sorin Jiva era singur și nu a avut semnal la telefon ca să sune la 112. Deși a fost rănit, pădurarul a reușit să ajungă până la cel mai apropiat canton silvic pentru a cere ajutor.

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill
Recomandări
Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

Pentru că era în stare gravă, a fost transportat la Spitalul Județean Arad și apoi a fost transferat la Timișoara.

„La ora 3.00 (vineri) a ajuns un pacient adus de o ambulanță SMURD, cu plăgi împușcate prin glonț cu alice în zona toracică și în zona abdominală inferioară, coapsă. După ce a fost evaluat şi diagnosticat şi stabilizat în Urgenţă, pacientul a fost supus unei intervenţii chirurgicale minime invazive în zona toracelui pentru una dintre plăgi care a penetrat toracele şi a atins plămânul. El este bine acum, pe Terapie Intensivă, este conştient, echilibrat respirator, echilibrat hemodinamic, ţinut sub observaţie. Probabil că în cursul zilei de azi (vineri-n.r.) sau în cursul zilei de mâine, dacă lucrurile merg bine, o să fie transferat pe Secţia de Chirurgie Toracică” – a declarat dr. Nicolae Brădescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au început urmărirea penală a celor doi bărbați – Surda Călin Ștefan, respectiv Tamaș Valentin – pentru tentativă de omor.

„Parchetul Tribunalului Arad a dispus începerea urmăririi penale, in rem – cu privire la fapte –, în data de 9 martie și succesiv la 10 martie, prin efectuarea urmăririi penale față de suspecții Surda Călin Ștefan și Tamaș Valentin pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, existând suspiciunea rezonabilă că, în cursul serii de 9 martie, au executat focuri de armă asupra victimei J.S., care se deplasa cu autoturismul său în apropierea cantonului silvic Brazi. Persoana vătămată a suferit plăgi împușcate. În acest moment, cercetările continuă pentru stabilirea adevărului în cauză”, a declarat procurorul Dan Ursu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

sursă foto: arq.ro

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Municipiul din România care s-a umplut de urși. Se află într-unul dintre cel mai frumoase județe ale României și e bine ca turiștii să-l evite
FANATIK.RO
Municipiul din România care s-a umplut de urși. Se află într-unul dintre cel mai frumoase județe ale României și e bine ca turiștii să-l evite
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Doctorul care a creat „capsula pentru sinucidere” vrea ca inteligența artificială să asiste la eutanasia asistată
Financiarul.ro
Doctorul care a creat „capsula pentru sinucidere” vrea ca inteligența artificială să asiste la eutanasia asistată
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI