LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 965. Alertă de raid aerian la Kiev și în alte regiuni. Rusia a creat „Batalionul special Bureatia”, format din nord-coreeni | VIDEO

 1 comentariu
Arhiva foto

Partea estică a Ucrainei era vizată marți seara de alerte de raid aerian din cauza unor amenințări de atacuri cu drone rusești. Alerta a fost declanșată și la Kiev, capitala țării. Pe de altă parte, presa ucraineană relatează că Rusia a înrolat soldați nord-coreeni în „Batalionul Bureatia”.

21:0715-10-2024Alertă de raid aerian în mai multe regiuni ucrainene

Aproape jumătate din Ucraina - în princial partea estică a țării - este vizată de alerte de raid aerian. Alertele au fost declanșate din cauza unor „amenințări cu drone” în regiunile Sumî, Harkov, Cernihiv, Poltava, Cerkasî și Kiev, relatează Ukrainska Pravda.

21:0815-10-2024Rusia încearcă să „şteargă identitatea istorică şi culturală a Ucrainei”, denunță Consiliul Europei

Rusia, care devastează sau distruge numeroase situri istorice, încearcă să „şteargă identitatea istorică şi culturală a Ucrainei”, a declarat marţi Consiliul Europei, denunţând „intenţiile genocidare” ale Moscovei, relatează AFP, potrivit news.ro.

Într-o declaraţie referitoare la distrugerea patrimoniului cultural din Ucraina, Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei „şi-a reiterat condamnarea războiului de agresiune în curs împotriva Ucrainei şi şi-a reafirmat angajamentul ferm faţă de independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internaţional”.

Organizaţia paneuropeană a deplâns „atacurile continue ale Federaţiei Ruse asupra siturilor de patrimoniu cultural din Ucraina, cu încălcarea dreptului internaţional umanitar”.

20:4615-10-2024Rușii au capturat în două luni de cinci ori mai mult teritoriu ucrainean decât în tot anul 2023

În lunile august și septembrie 2024, Rusia a capturat de peste 5 ori mai mult teritoriu ucrainean decât în ​​întregul an 2023. Potrivit datelor proiectului de informare UA War Infographics, în august, forțele Moscovei au capturat 351 de kilometri pătrați, iar în septembrie, alți 468 de kilometri pătrați, relatează Ukrainska Pravda.

18:3015-10-2024Soldați nord-coreeni din „Batalionul special Bureatia” au dezertat lângă granița cu Ucraina

Rusia a înființat „Batalionul special Bureatia”, format din soldați nord-coreeni, relatează Ukrainska Pravda, care citează surse din serviciile secrete. Potrivit publicației ucrainene, 18 soldați nord-coreeni au dezertat deja de pe o poziție situată între regiunile Briansk și Kursk, iar armata rusă demarat o operațiune de căutare.

Alte publicații ucrainene relatează că liderul rus Vladimir Putin a primit 3.000 de soldați din partea omologului său nord-coreean Kim Jong-un. Acești soldați, care formează „Batalionul special Bureatia”, urmează să fie desfășurați în regiunea Kursk, unde armata ucraineană ocupă un teritoriu de aproximativ 1.000 de kilometri pătrați în urma incursiunii lansate pe 6 august.

„Batalionul special Bureatia” este constituit în cadrul Brigăzii a 11-a Aeropurtate de Asalt. Înarmați cu armament ușor, soldații nord-coreeni vor fi trimiși să opereze ca infanteriști în zona orașului Sudja, un nod important de livrare a gazelor către Europa care a ajuns în mâna ucrainenilor.

17:2715-10-2024Un rus din Crimeea a trimis 1.500 de scrisori de amenințare cu bombă în aceeași zi, inclusiv ambasadei SUA la Kiev

Peste 1.500 de instituții din Ucraina - școli, universități, hoteluri, centre de afaceri, redacții media, tribunale, ministere, dar și Ambasada SUA la Kiev - au primit scrisori luni, 14 octombrie, în care se anunța iminența unui „atac terorist” și „minarea” obiectivelor. De asemenea, peste 60 de misiuni diplomatice ucrainene din străinătate au primit mesaje similare, relatează Meduza.

„Atenţie! Sediul dumneavoastră este minat și va exploda astăzi, 14 octombrie 2024. Evacuați oamenii pentru siguranța lor. Nu vreau să moară oameni nevinovați, am plantat mai multe dispozitive explozive în clădire și foarte curând vor exploda. Vei cunoaște durerea și suferința. Am realizat un dispozitiv exploziv de foarte înaltă calitate, care va fi activat de la distanță în timpul zilei de lucru”, se spune în scrisoare, care a fost primită de redactorii canalului de televiziune ucrainean „Suspilne”.

17:2115-10-2024„Vrăjitoarele din Bucha”, doctorițe, profesoare, chiar și o manichiuristă, unitatea specială din armata ucraineană care doboară drone rusești

În orașul ucrainean Bucha, devenit scena crimelor de război rusești după masacrele comise în 2022 de soldații lui Vladimir Putin, activează acum o mișcare unică de rezistență. Vrăjitoarele apar când se întunecă, pentru că atunci încep să roiască dronele de atac rusești, relatează BBC. Vrăjitoarele din Bucha reprezintă o unitate voluntară de apărare aeriană formată aproape în întregime din femei, care ajută acum la protejarea cerului Ucrainei, pe măsură ce tot mai mulți bărbați sunt trimiși pe linia frontului.

15:0115-10-2024Ungaria dorește să crească achizițiile de gaze de la Gazprom din Rusia în 2025

Budapesta și compania rusă de stat Gazprom sunt în discuții privind achiziții suplimentare anul viitor, a declarat ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, într-un interviu acordat RIA Novosti, agenție condusă de Kremlin, publicat pe 15 octombrie.

Măsura ar crește probabil dependența Ungariei de gazul rusesc, în ciuda eforturilor UE de a se debarasa de livrările rusești.

„Practic, vom crește volumele. Am semnat deja un (acord) pentru ultimul trimestru al acestui an, care acoperă volume suplimentare (de gaz) la un preț care asigură prețuri competitive”, a declarat Szijjarto.

14:4215-10-2024O prezentatoare din Ucraina a fost condamnată în lipsă la 8 ani de închisoare, în Rusia. Ce a spus în direct

Iannina Sokolova, 40 de ani, care lucrează la Canal 5, post care a aparținut fostului președinte ucrainean Petro Poroșenko, a fost condamnată în lipsă, pe 14 octombrie, la 8 ani de închisoare din cauza apelurilor de a ucide ruși făcute la televiziunea online ucraineană NTA, a informat procuratura din Moscova pe canalul său de Telegram, relatează Kommersant și agenția rusă RBC.

Comitetul este condus de Aleksandr Batrîkin (71 de ani), fost coleg de liceu cu Vladimir Putin. Pentru a-i permite să continue în această poziție, Kremlinul a schimbat vârsta de pensionare pentru acest post-cheie.

13:1715-10-2024Rusia ar putea relua atacurile asupra sectorului energetic al Ucrainei în toamnă sau iarnă, avertizează un oficial

Ucraina se pregătește pentru atacuri rusești masive împotriva infrastructurii energetice în lunile de toamnă și iarnă, a declarat secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, Oleksandr Lytvynenko, la 15 octombrie, Kyiv Independent.

„Odată cu începerea „sezonului de încălzire”, ne putem aștepta la atacuri rusești masive asupra sectorului energetic”, a declarat Litvinenko. „Sezonul de încălzire” se referă la perioada mai rece a anului, care începe de obicei la jumătatea lunii octombrie și durează până în aprilie.

Rusia a desfășurat în primăvară o campanie masivă de atacuri aeriene împotriva infrastructurii energetice a Ucrainei, similară celei lansate în toamna și iarna anului 2022-23.

12:2415-10-2024Kremlinul a declarat marți că un tratat planificat cu Coreea de Nord va prevedea „cooperare strategică” în toate domeniile

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marți că Moscova va împărtăși detalii suplimentare despre acord odată ce acesta va fi finalizat, potrivit Reuters.

Tensiunile au crescut în peninsulă după ce Coreea de Nord a aruncat în aer luni secțiuni ale drumurilor intercoreene și ale liniilor de cale ferată de pe partea sa de frontieră puternic fortificată, determinând armata Coreei de Sud să tragă focuri de avertisment.

11:1015-10-2024Câteva mii de soldați din Coreea de Nord vor fi trimiși în prima linie, ca infanterie de asalt, în războiul din Ucraina

Câteva mii de soldați din Coreea de Nord se antrenează în Rusia, iar până la sfârșitul anului ar putea fi transferați pe frontul din Ucraina, a declarat oficial din informațiile militar ucrainene, citat de Washington Post. Informațiile au fost confirmate și de surse ale publicației ucrainene Novoie Vremia.

11:0415-10-2024Rusia ar putea câștiga războiul din Ucraina abia în următorul an, afirmă un analist militar american

Federația Rusă va avea nevoie de cel puțin încă un an pentru a câștiga conflictul din Ucraina „sau să forțeze Kievul să abandoneze lupta”, potrivit evaluării date Rebekah Koffler, analist strategic de informații militare, la postul american de televiziune Fox News.

„Putin a subestimat nivelul de reacție pe care Rusia îl va primi din partea Ucrainei și nivelul de sprijin pe care l-a primit Kievul din partea SUA și Europa pentru a rămâne în luptă. În ciuda avantajului copleșitor pe care Rusia îl deține asupra Ucrainei în potențialul de luptă – arme, trupe, economia apărării și capacitatea de producție militaro-industrială – ar mai fi nevoie de cel puțin încă un an pentru a câștiga sau pentru a obliga Kievul să abandoneze lupta”, este concluzia analistei.

10:3415-10-2024Atac rusesc cu rachete S-300 asupra Nikolaev

Conform unei postări făcute de guvernatorul Vitaliy Kim pe aplicația de mesagerie Telegram, un complex de restaurante, clădiri rezidențiale și mașini au fost distruse.

 

Potrivit serviciilor de urgență, au izbucnit mai multe incendii în urma atacului, iar două dintre acestea au fost lichidate.

Armata Ucrainei a spus că trupele lui Vladimir Putin au utilizat șapte rachete S-300/400 pentru a ataca regiunea ucraineană. De asemenea, rușii au mai lansat 17 drone și alte două rachete asupra altor regiuni.

 

Forțele aeriene au doborât 12 drone și alte patru nu au mai fost reperate, probabil ca urmare a războiului electronic.

În această lună, Rusia a atacat sudul Ucrainei, vizând infrastructura critică din regiunea Nikolaev și pe cea portuară din regiunea Odesa.

Rusia a lansat invazia în Ucraina în luna februarie a anului 2022. Deși a negat că ar viza civili și infrastructură civilă, mii de oameni au fost uciși în urma atacurilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Alex.59 16.10.2024, 02:41

    Război în Ucraina, ziua 965... ?

ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Exclusiv
10:00
Camarila politică din Educație. Cine sunt oamenii din noua garnitură de inspectori școlari numiți din pix și cum funcționează sinecurile din sistem
09:57
I-au incinerat trupul crezând că este fiul lor, dar un apel neașteptat a dezvăluit greșeala, în India
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!