Medic psihiatru, despre efectele dependenței copiilor de social media. Gabriel Diaconu: „Sevrajul vine cu furie, panică, depresie, gânduri suicidare”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Copiii cresc într-un mediu saturat de ecrane tactile, platforme sociale, jocuri online și conținut video fragmentat în secvențe de câteva zeci de secunde. Ceea ce duce, spun medicii, la modificări comportamentale, tulburări de atenție, creșterea anxietății și dificultăți de integrare socială. Medicul psihiatru Gabriel Diaconu susține că fenomenul nu poate fi tratat superficial: mecanismele digitale sunt construite pentru a stimula centrele plăcerii, iar expunerea timpurie și excesivă poate influența dezvoltarea neuropsihologică a copiilor.
Cuprins:
- Tehnologia digitală și logica interactivității
- De la experiență tactilă și mișcare la joc social
- Iluzia socializării și „fagurii digitali”
- Cum se manifestă dependența digitală
- Ziua în care părinții plâng de bucurie
- Gabriel Diaconu: „Fără social media până la vârsta de 12 ani”
- Copiii ar trebui să petreacă pe rețele aproximativ o oră pe zi sau cel mult 10 ore pe săptămână
- Despre fragmentarea atenției și cultura „shorts-urilor”
- Responsabilitatea părinților
Tehnologia digitală și logica interactivității
În forma sa actuală, tehnologia digitală este definită prin interactivitate. De la televizoare conectate la internet, la telefoane mobile cu ecran tactil și feedback haptic, dispozitivele moderne nu mai livrează doar conținut, ci solicită o reacție constantă din partea utilizatorilor.
Dacă televiziunea tradițională presupunea un consum pasiv – „te uiți la televizor” –, noile medii digitale implică un răspuns instantaneu: atingere, scroll, reacție, distribuire. Iar în zona jocurilor video și a realității virtuale, experiența devine tridimensională. „Tehnologia digitală stimulează în principal două canale senzoriale: vizual și auditiv. Mai nou, te stimulează și kinestezic. Există, de exemplu, controlere, joystick-uri și chiar telefoane care au feedback haptic. Adică vibrează, implică feedback tactil sau interacțiune prin atingere”, explică medicul psihiatru Gabriel Diaconu. Însă, dezvoltarea copilului mic nu este construită doar pe aceste două dimensiuni.
De la experiență tactilă și mișcare la joc social
Din perspectivă neuropsihologică, începutul vieții este profund senzorial, continuă medicul. Primele experiențe sunt tactile, contactul fizic, mișcarea, manipularea obiectelor reprezentând apoi baza dezvoltării cognitive.
În primul an de viață, vederea capătă un rol major, dar până la trei ani copilul învață predominant prin mișcare. Explorarea spațiului, manipularea obiectelor, coordonarea motorie și interacțiunea fizică sunt esențiale pentru structurarea creierului.
În jurul vârstei de 3-4 ani apare jocul social. „Copiii încep să construiască împreună, să negocieze roluri, să dezvolte imaginație colectivă. Se ating, se aleargă, se aud, folosesc corpul ca instrument de relaționare. Folosesc, așadar, mișcarea, kinestezia, își folosesc imaginația și creativitatea pentru a construi relații interpersonale dar și diverse lucruri. Prin urmare, orice interferează acest proces, vătămează dezvoltării normale a creierului”.
În acest context, substituirea jocului fizic cu interacțiunea digitală modifică tipul de stimulare cerebrală. „Să zicem că avem doi copii care construiesc împreună, folosind piese din Lego, o navă spațială. Avem, apoi, alți doi copii care, cu un joystick în mână, controlează o navă spațială pe un ecran. În prima variantă avem un joc social pentru că are kinestezie. În a doua variantă nu avem un joc social. Iar asta din simplul fapt că tehnologia accesează alte părți din creier”.
Iluzia socializării și „fagurii digitali”
Rețelele sociale oferă o formă de conectare care substituie interacțiunea directă. Copiii comunică prin mesaje, reacții, jocuri multiplayer, dar fără contact fizic și fără toate nuanțele comunicării nonverbale.
„Rețelele sociale, oferă creierului în dezvoltare o alternativă ca un fel de cârjă, ca un scaun cu rotile, ca o proteză. Acolo unde nu e nevoie de proteză. Să ne imaginăm o clasă cu 30 de copii. Aceștia, în loc să interacționeze între ei, sunt separați, așezați ca într-un fagure, cu instrumente la îndemână prin care să comunice între ei. Fără să se atingă, fără să se vadă, fără să-și audă vocile, fără să interacționeze fizic în vreun fel. Acești copii nu vor dezvolta un sine social. Asta face social media la vârste fragede. Îi pune pe copii în niște faguri digitali și abstracți”, explică psihiatrul.
Sunt copii care nu mai fac sport, care nu mai joacă frunza, șotron, nu mai joacă baba-oarba sau rațele și vânătorii. Sunt copii prizonieri în lumea virtuală care comunică unii cu alții într-un spațiu abstract, căci nevoia de comunicare și interacțiune încă există. Pentru că natura este încă acolo. Nevoia de socializare este fundamentală în creșterea copilului.
„Abandonându-i în spațiul virtual al rețelelor sociale, părinții își condamnă copiii la o formă de anorexie digitală. În timp, acest tip de interacțiune poate afecta capacitatea de funcționare în grupuri mari. Studiile privind dinamica socială arată că oamenii operează optim în grupuri restrânse, iar competența de integrare socială se formează prin exercițiu direct, nu prin simulare digitală”, continuă medicul.
Cum se manifestă dependența digitală
Unul dintre primele semne ale dependenței este reacția disproporționată la întreruperea accesului la dispozitiv fie el telefon, tabletă, laptop, computer. „Copiii pot manifesta anxietate intensă, iritabilitate sau plâns prelungit atunci când telefonul sau consola sunt retrase”.
Fenomenul este comparabil, din punct de vedere comportamental, cu reacțiile de sevraj, singura diferența majoră față de adicțiile clasice fiind absența unei substanțe chimice identificabile.
În cazul drogurilor, molecula este clară. „În cazul tehnologiei, nu putem identifica factorul declanșator. Nu poți să spui că un anumit joc online sau o anumită rețea socială oferă un anumit grad de dependență. Sunt lucruri care nu pot fi cuantificate. Pentru că elementul comun este algoritmul, care e software. Iar algoritmii platformelor sunt concepuți pentru a maximiza timpul petrecut online. Ei livrează conținut personalizat, adaptează fluxul la preferințele utilizatorului și stimulează constant sistemul de recompensă”.
Sedentarismul asociat timpului îndelungat petrecut în fața ecranelor contribuie la creșterea prevalenței obezității infantile, continuă specialistul. În paralel, sunt raportate tulburări de conduită, iritabilitate și episoade depresive.
Copiii pot prezenta atacuri de panică, furie intensă sau gânduri suicidare atunci când sunt privați de această plăcere. „Reglarea emoțională este afectată, iar mediul online poate amplifica reacțiile prin expunere la conținut violent sau polarizant”.
Ziua în care părinții plâng de bucurie
TikTok, mai spune medicul, este o rețea malignă. „Și nu doar prin ce s-a întâmplat electoral în România. Este o rețea care exploatează comportamentul persoanei într-o manieră absolut nerușinată”. Iar în cabinet, intervenția este foarte dificilă, căci consecințele dependenței de social-media sunt devastatoare, mai spune specialistul. „Reglarea anumitor emoții este dezarticulată. Nu vorbesc doar de atacuri de panică, vorbesc despre stări depresive, furie, gânduri de suicid”.
Dependența, explică Gabriel Diaconu, crește la umbră ca mucegaiul, nu se vede inițial, nu se observă căci este sub tencuială dar, cu timpul, începi să-i simți mirosul.
Un copil dependent de social media va dezvolta tulburări de nutriție, de conduită socială, tulburări de concentrare. Întregul său comportament este influențat. Dacă i-ai luat jucăria, copilul nu mai știe ce să facă cu timpul liber care i-a rămas la dispoziție. Iar părintele, de cele mai multe ori, va face exact ceea ce nu ar trebui: îi dă tehnologia înapoi.
„Ziua în care am reușit să-l conving pe acest copil să-și ia o bicicletă, ziua în care copilul a mers pentru prima oară singur cu trenul, ziua în care a bătut din nou mingea sau s-a apucat de vreun sport, este ziua în care părinți izbucnesc în lacrimi de bucurie”.
Gabriel Diaconu: „Fără social media până la vârsta de 12 ani”
În campanii de dezinformare sau racolare online, copiii sunt cei mai vulnerabili, mai avertizează medicul psihiatru. Evenimentele recente, precum infodemia asociată pandemiei de Covid-19 și războiul informațional în contextul conflictului din Ucraina, au evidențiat capacitatea mediului online de a influența percepții la scară largă.
„Utilizarea minorilor în activități ilegale sau manipulare digitală are precedent în alte domenii, precum traficul de droguri. Vulnerabilitatea juridică și psihologică face ca această categorie să fie frecvent țintită”. Gabriel Diaconu susține interzicerea completă a accesului la tehnologie digitală înainte de 12 ani și reguli stricte între 12 și 14 ani, inclusiv sancționarea platformelor care livrează publicitate direcționată minorilor. „La fel cum un copil nu poate conduce un automobil de mare viteză, el nu ar trebui expus unui mediu digital complex fără maturitatea adecvată”.
Copiii ar trebui să petreacă pe rețele aproximativ o oră pe zi sau cel mult 10 ore pe săptămână
L-am întrebat pe Gabriel Diaconu cât timp ar trebui un copil să fie lăsat în fața ecranelor, în așa fel încât această nevoie a sa să fie, totuși, ținută sub control. Răspunsul? „O oră pe zi poate fi considerată un interval gestionabil, în funcție de vârstă și context. Depășirea pragului de două ore zilnic sau de 10-15 ore pe săptămână este asociată, însă, cu riscuri crescute: tulburări de atenție, dificultăți de reglare emoțională, sedentarism.
Pe de altă parte, expunerea de trei-patru ore pe zi sugerează o absență a implicării adulte consistente. Iar lipsa supravegherii și a alternativelor – sport, lectură, activități în aer liber – amplifică vulnerabilitatea”.
Despre fragmentarea atenției și cultura „shorts-urilor”
„Evoluția conținutului digital reflectă o adaptare extrem de rapidă la comportamentul consumatorului. De exemplu, episoadele serialelor difuzate la televizor au devenit din ce în ce mai scurte, ajungând la 20, 30 de minute maximum. La fel s-a întâmplat și în mediul online unde clipurile nu durează mai mult de 30 de secunde”.
Însă această fragmentare a atenției produce consecințe cognitive. Copiii pot dezvolta dificultăți în menținerea concentrării pe activități care depășesc câteva minute. „În viața cotidiană, aceasta se traduce prin neatenție la traversarea străzii, incapacitatea de a urmări o conversație sau de a susține efort intelectual prelungit”, mai explică psihiatrul.
Responsabilitatea părinților
În absența unei supravegheri omniprezente din partea autorităților, responsabilitatea rămâne în primul rând a familiei. Părinții trebuie să cunoască aplicațiile utilizate, să stabilească limite și să discute despre comportamentul online. „Investiția timpurie în educație digitală și alternative offline produc beneficii pe termen lung”.
În opinia medicului psihiatru Gabriel Diaconu, intervenția părinților trebuie să fie fermă și timpurie. „Părinții ar trebui să știe, în primul rând, ce rețelele sociale frecventează copilul, ce jocuri online joacă, ce conturi și-a făcut, cu cine interacționează online, ce prieteni are și ce discută cu ei. Este obligatoriu să avem instalate aplicații de control parental, să gestionăm timpul în care copilul este expus ecranelor”.
Poate că, inițial, nu pare mare scofală să-l lași pe cel mic pe Youtube, de exemplu. Ce poate fi rău? Ascultă muzică, se distrează, se simte bine, este relaxat. Poate că nu este rău nici să-i cumpărăm un smartphone, o tabletă sau un PlayStation. Alții au, deci trebuie și el să aibă. Nu. Nu trebuie, spune Gabriel Diaconu. Căci, dacă îl protejezi de mic de pericolele lumii virtuale, mai târziu îți vei mulțumi.
