Larisa Drăgulescu, care s-a căsătorit de curând, spune că nu împarte nimic cu soțul ei, cei doi făcând un contract înainte de nuntă. În prezent, bunurile sunt pe numele ei și al mamei, iar în viitor, când cei doi copii ai ei vor fi majori, vor primi și ei partea lor.
„Nu se împart lucrurile între mine și el. Contractul pe care am ales să îl fac este unul definitiv. Momentan tot ce am este pe numele meu și al mamei mele, iar peste un an, când va face fata mea 18 ani, voi muta actele pe numele ei. Mai exact, jumătate din bunurile mele îi vor reveni fetei, iar cealaltă jumătate îi va reveni băiatului peste trei ani, când va deveni și el major.
Asta înseamnă: casele, afacerea salonului și intenționez în câteva luni să achiziționez și un teren pentru a amenaja un teren sintetic pentru sport. Va fi un teren sintetic de fotbal acoperit, o bază sportivă mai exact (balon) și cu un bar care să aibă o terasă unde oamenii să se hidrateze înainte sau după efort. Am făcut niște calcule și totul mă duce undeva la 100.000 de euro”, a spus Larisa Drăgulescu pentru playtech.ro.
În privința salonului de înfrumusețare, Larisa Drăgulescu vrea ca acesta să fie unul de lux. „Momentan lucrez la renovarea unui salon de înfrumusețare, pe care-l voi deschide în perioada următoare în Reșița: pentru păr, unghii, solar, saună, make-up și tot ce mai este nevoie. Am făcut un calcul și investiția se ridică undeva la peste 150.000 de euro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3M-am decis să fac asta pentru că în Reșita îmi găsesc foarte greu programare la unghii și cosmetică. Îmi doresc să fie un spațiu mare și luxos unde atât femeile, cât și bărbații care se răsfață să se simtă confortabil. Soțul mă susține în tot ce fac, lucrează împreună cu muncitorii și angajații, nu zice nimic”, a mai spus Larisa pentru aceeași sursă.
Cu ce se ocupă Larisa Drăgulescu
Aceasta a dezvăluit că a lucrat trei ani în Dubai, apoi în Germania, iar acum a revenit în țară.
„Am fost playmate pentru revista Playboy România, chiar ultimul model al revistei la noi în țară. Acesta a fost încă un vis împlinit. Mi-am dorit să apar în revista cu cele mai sexy și frumoase femei din lume, încă de pe vremea când eram căsătorită cu Marian.
Familia mea întotdeauna m-a susținut în toate deciziile mele, așa că imaginează-ți că au fost foarte mândri de mine și au dat năvală să își achiziționeze revista. Din momentul acela, am pozat nud în mai multe colaborări, iar în noul meu proiect fanii mei au posibilitatea să își achiziționeze imagini sau video-uri nud cu mine, contra cost”, a declarat Larisa pentru aceeași sursă.
Larisa are doi copii cu Marian Drăgulescu
Larisa și Marian Drăgulescu au fost căsătoriți și au doi copii împreună. Cei doi au divorțat cu scandal, sportivul recunoscând că a fost violent cu soția lui. În prezent, cei doi au o relație foarte bună.