În luna septembrie a anului trecut, prezentatoarea de televiziune Andreea Berecleanu trecea printr-o mare durere. Atunci, Andreea berecleanu și-a pierdut tatăl, la care ținea enorm de mult.

Andreea Berecleanu, care în trecut a avut cu 35 de kilograme mai mult, a luat o decizie foarte clară după ce a ținut luni de zile doliu după părintele ei. Vedeta și-a anunțat fanii de pe rețelele de socializare că de acum va apărea din ce în ce mai des îmbrăcată în alb.

Decizia luată de Andreea Berecleanu după moartea tatălui ei. "În ultimele luni, am asociat-o cu doliul"

„Voi încerca să port alb cât mai mult. Este non culoarea care m-a atras mereu, care mi-a dat o lumină aparte și care mă definește, în mare măsură. Este în contrast cu negrul, o altă non culoare pe care am iubit-o încă din perioadă anilor de liceu. Însă în ultimele luni, am asociat-o cu doliul pe care l-am ținut în memoria tatălui meu.

Cum tata iubea combinația alb/negru, de acolo, de Sus, îmi va spune, așa cum o făcea mereu: „Ești cea mai frumoasă în alb! Parcă ești făcută să fii mireasă!” Mulțumesc, tata, mereu, pentru TOT!”, a afirmat Andreea Berecleanu.

Citește și: PETIȚIA #salvatipipera | Cel mai aglomerat cartier de afaceri al României “se sufocă”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro

Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO

Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO

Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro

Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro

Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI