Östlund are nevoie de mult umor în aceste zile, pentru că, la doar cinci ani după ce lua trofeul la Cannes pentru „The Square” (Pătratul), a refăcut aseară performanța cu următorul film, când festivalul s-a închis surprinzător cu anunțarea Palme d’or-ului pentru „Triangle of Sadness” (Triunghiul tristeții), care, potrivit criticilor, ar fi reunit cu greu toate gusturile juriului.

Coproducție suedezo-franco-britanico-germană vorbită în engleză și realizată cu o distribuție internațională, filmul e o satiră delirantă a societății contemporane unde relațiile de putere se stabilesc nu doar în funcție de contul din bancă, ci, în cazul lumii modellingului, în funcție de atributele fizice care abolesc diferențele de clasă.

Alcătuit din trei capitole, filmul începe în lumea modei, unde un model masculin încearcă să câștige o audiție și apoi se ceartă cu iubita lui influenceriță pe nota de la restaurant, continuă pe un iaht de lux și se termină pe o insulă pustie.

„Triangle of Sadness” va fi distribuit în România de Independența Film. 

EXCLUSIV. Ruben Östlund, proaspăt premiat cu Palme d’or la Cannes, pentru Libertatea: „Când vezi în ce hal a ajuns lumea asta, nu mai poți face dramă. Doar farsa o mai poate explica”
După cinci de la marele premiu la Cannes, Ruben Östlund obține din nou trofeul Foto: Hepta

Libertatea: Care a fost punctul de plecare al filmului?
Ruben Östlund: Punctul de plecare a fost când mi-am cunoscut soția, care e fotograf de modă. Ea mi-a povestit multe lucruri din lumea asta care mi s-a părut interesantă pentru că valuta ei forte e frumusețea fizică. Deși modelele vin din toate straturile sociale, felul în care arată le plasează pe scara de valori. Nu banii, nu educația, ci ceea ce unii numesc „talent fizic”.

Imagini dramatice de la mall-ul din centrul Ucrainei, bombardat de ruși. Zelenski: „Este imposibil să ne imaginăm numărul victimelor”
Recomandări
Imagini dramatice de la mall-ul din centrul Ucrainei, bombardat de ruși. Zelenski: „Este imposibil să ne imaginăm numărul victimelor”

Mi se pare nedrept ca frumusețea să joace un rol atât de important, dar în același timp mi se pare corect ca, dacă te naști frumos, să nu conteze de unde vii. Ceea ce mi s-a mai părut interesant e faptul că modelele masculine câștigă cu o treime mai puțin decât cele feminine. Modellingul e unul din foarte puținele domenii unde femeile câștigă mai mult decât bărbații.

EXCLUSIV. Ruben Östlund, proaspăt premiat cu Palme d’or la Cannes, pentru Libertatea: „Când vezi în ce hal a ajuns lumea asta, nu mai poți face dramă. Doar farsa o mai poate explica”
La Cannes, alături de soția sa, acum cinci ani Foto: Hepta

Pe de altă parte, în această lume și sexualitatea e valută forte. Modelele masculine tinere trebuie să știe cum să manipuleze bărbații gay din industrie care vor să se culce cu ei, dar, pe de altă parte, asta le poate deschide uși. 

Momentul când am început să scriu scenariul a coincis cu începutul mișcării #MeToo, așa că să pornesc de la un model masculin a fost un mod eficient de a crea o oglindă pentru această societate și un prilej să o discut nu din punctul de vedere al genului, ci din cel al poziției avute în structura economică. Mă cam săturasem să tot aud că bărbatul e considerat de mass media abuzator, iar femeia – victimă. Câte filme n-am văzut în care femeia e victima unui ucigaș în serie!… 

Frumusețea, ca monedă de schimb

Pe urmă însă, filmul a devenit mult mai mult decât un film despre lumea modei. S-a schimbat viziunea dumneavoastră pe parcurs?
– Nu, de la început am știut că vreau să plec de la lumea modei, de aici să trec pe iahtul de lux și, în final, să ajung pe insula izolată. Dar, pentru mine, acest film e mai mult despre frumusețea ca monedă de schimb și despre cum poziția noastră în structura financiară ne modifică comportamentul. Deci, în esență, teorii marxiste. (Zâmbește.). 

Scurgere de gaz toxic în portul Aqaba din Iordania: 11 morți și sute de răniți
Recomandări
Scurgere de gaz toxic în portul Aqaba din Iordania: 11 morți și sute de răniți

Credeți că azi vorbim prea puțin despre clase sociale și prea mult despre identitate?
– Așa a fost timp de mulți ani. Nu știu, poate e mai bine așa. Eu discut foarte mult despre clase sociale cu cei pe care îi cunosc. E o replică în film: „Cinismul e mascarada optimismului”. Cred că ea indică o anumită atitudine din societatea de azi care zice: „Toată lumea e egală, opriți încălzirea globală, dar, apropo, cumpărați-mi produsele!”. 

Aceste prezentări de modă sunt, altfel, delirante. Am scris scenariul acum patru ani și nu mai știu ce casă de modă a folosit ulterior exact lozincile pe care le-am imaginat în scenariu, ceea ce m-a făcut să spun că am eșuat complet în ideea de a realiza o satiră. 

Cum v-ați documentat, dincolo de faptul că soția dumneavoastră v-a mediat contactul cu lumea modei? 
– Am făcut multă documentare despre iahturi. Ce mi s-a părut interesant e cum se realizează serviciile acolo, faptul că angajații nu au voie să spună nu clienților. Deci dacă cineva îți cere un unicorn, va trebui să spui: „Yes, sir!” și apoi să te gândești cum faci rost de unicorn. Cei care închiriaseră înaintea noastră iahtul Christina O (n.red. – care i-a aparținut lui Aristotel Onassis) au lăsat la sfârșit echipajului un bacșiș de 50.000 de euro. 

INTERVIU. Scriitorul Éric-Emmanuel Schmitt despre „Oscar și omul roșu, Putin”: „Sunt două popoare care se omoară între ele din cauza dorinței unui singur om”
Recomandări
INTERVIU. Scriitorul Éric-Emmanuel Schmitt despre „Oscar și omul roșu, Putin”: „Sunt două popoare care se omoară între ele din cauza dorinței unui singur om”

Am aflat destul de multe despre cum funcționează lumea asta. Pe astfel de ambarcațiuni de lux sunt tot felul de cereri absurde. De pildă, cineva a vrut peștișori de aur în jacuzzi. Să umpli jacuzzi-ul cu șampanie părea destul de banal, dar când dorința a fost: „Vreau și șampanie, și peștișori de aur înăuntru”, s-a ajuns la ideea că trebuie scos jacuzzi-ul din dormitor, pentru că le modifică comportamentul clienților. 

Proprietarul vasului Christina O. a citit scenariul înainte de a vă închiria vasul?
– Cred că da.

Puteți vorbi puțin despre ideea de farsă în care ați împachetat filmul? 
– Mă bucur că amintiți asta. Cred că Michael Haneke spunea, referindu-se la filmul său „Happy End” (2017): Când vezi în ce hal a ajuns lumea asta, nu mai poți face dramă. Doar farsa o mai poate explica. Termenul de farsă e poate chiar mai bun decât cel de satiră. 

Dacă ați fi scris acum scenariul, credeți că în locul rusului care face avere vânzând îngrășăminte pentru agricultură („vânzând rahat”, cum spune el) ați fi pus un oligarh rus?
– Nu cred că ar fi fost o mare diferență. Am avut noroc pentru că personajul pe care îl joacă Zlatko Burić e foarte simpatic. Și e normal să fie simpatic, majoritatea lor sunt, dar poziția pe care o au în structura financiară le determină comportamentul. Firește, războiul din Ucraina e o tragedie care face ca filmul să fie dintr-odată și mai contemporan.

În afară de pandemie, au fost și alte dificultăți care au făcut să treacă cinci ani până să faceți filmul?
– Da, o dificultate a fost că am câștigat Palme dor. După acest premiu toți finanțatorii au suflat aer cald într-un balon, iar când balonul s-a făcut prea mare a trebuit să pocnească și să-l refac. Se întâmplă de multe ori ca, atunci când un regizor ia Palme dor, să aibă nevoie de un an în plus ca să finanțeze următorul film. De regulă, acesta n-ar trebui să fie mai scump decât precedentul, pentru că, dacă faci un film mai scump, intri deja în alt sistem de distribuție. 

Dar dacă ești un regizor neexperimentat, cum sunt eu, atunci te arunci la un film mai mare. Iar când începi să lucrezi cu americanii, îți dai seama că au o cu totul altă cultură a afacerilor. Americanii spun: „ Yes, yes, yes”, și când tu zici: „Ar trebui să semnăm contractul”, se răsucesc. Am fost șocați și am avut nevoie de încă un an ca să finanțăm filmul. Ne-am întors până la urmă tot la banii europeni.

Alegerea lui Woody Harrelson

Woody Harrelson a fost o opțiune datorită talentului său ori datorită posibilității de a atrage finanțare mai ușor?
– Talentul, desigur (râde). Chiar dacă ar fi fost altfel, tot nu v-aș spune. E un actor foarte bun și are și ceva care trece ecranul. Mi-a plăcut foarte mult în „Natural Born Killers” (n.red. – de Oliver Stone, 1994) și „The People vs Larry Flynt” (n.red. – Milos Forman, 1996). Când l-am contactat, i-am spus câteva ceva despre film și despre faptul că voiam să joace un căpitan de vas marxist, alcoolic și idealist cu care ar fi putut găsi ceva similitudini. „Sigur că vreau!”, a zis. I s-a părut amuzant ca în primele trei scene să fie în spatele ușii, iar pe urmă, când apare, spectatorul să exclame: „A-ha! E Woody Harrelson!”.

EXCLUSIV. Ruben Östlund, proaspăt premiat cu Palme d’or la Cannes, pentru Libertatea: „Când vezi în ce hal a ajuns lumea asta, nu mai poți face dramă. Doar farsa o mai poate explica”
Woody Harrelson și Ruben Östlund FOTO: EPA

Pare să se simtă bine în toate scenele.
– Da, ne-am distrat foarte mult. Dacă ești un actor profitabil și vine un ciudat de cineast european care vrea să lucreze cu tine, e normal să ai o mică suspiciune și să-ți spui: „Probabil că vrea să lucreze cu mine pentru că numele meu îl ajută să finanțeze filmul, dar sigur n-o să aibă grijă de interpretarea mea”. Dar eu de la bun început am ținut să discutăm scenele și să ne jucăm improvizând pe marginea lor. Apoi totul a devenit ca un meci de box în care el și-a dat silința să mă determine să-l provoc și, imediat ce am început să pun presiune pe el – sau, mai bine zis, să încep să cer de la el cât ceream și de la ceilalți actori -, s-a simțit și mai protejat. A înțeles că antrenorul care eram urma să îl aducă la cel mai bun nivel. 

Dar nu sunteți un ciudat de regizor european. Ați luat, totuși, trofeul la Cannes în 2017…
– E adevărat, dar dacă te gândești ce background a avut Woody în ultimii ani… Și, oricum o întorci, „The Square” e un film de artă european. Chiar dacă am ajuns departe cu el, nu e produs de marile studiouri americane specializate pe blockbustere. Să vii din SUA în Trollhättan, Suedia în timpul pandemiei te poate face să te întrebi: „Ce Dumnezeu caut eu aici?”.

Acesta e filmul cu cele mai multe izbucniri de energie pe care l-ați făcut până acum, nu-i așa?
– Așa e. Am făcut asta în mai toate filmele mele, dar până acum aveam mai mult suspans, adică era ceva care nu izbucnea din primele momente. Îmi place la nebunie scena de ceartă din lift dintre modelul masculin și iubita lui influenceriță. E exact ce am făcut cu soția mea în Hotelul Martinez din Cannes, unde încă s-ar putea să existe bancnota de 50 de euro pe care am strecurat-o după o ceartă de acum șase ani. 

Am înțeles că și personajul pe care îl joacă actrița germană Iris Berben, femeia care după un AVC nu mai poate spune decât: „Prin nori!” („in den Wolken!”), e inspirat din realitate.
– Au fost tot felul de coincidențe cu filmul. Mama soției mele nemțoaice a fost cea care a inspirat personajul. Acum doi ani a avut un accident vascular și tot ce a mai putut spune pe urmă e acest: „in den Wolken”. Ce mă frapează e că pot face glume și vorbi despre amintiri de familie cu ea, dar ea spune invariabil: „Nu, in den Wolken!” Cu Iris Berben a fost altceva. Soția mea a făcut la un moment dat un material cu ea pe iahtul de croazieră Sea Cloud (n.red. – celebru iaht de lux datând din 1931). Nu mi-a spus nimic despre aceste fotografii până când nu mi-a venit ideea să plasez povestea în lumea modei și pe un iaht de lux. 

Apoi, când eram deja la Berlin pentru casting, am cunoscut-o pe Iris Berben. Nu mi-am dat seama inițial cine era și nu știam că soția mea o fotografiase, dar când am început să povestim despre film și i-am povestit despre Sea Cloud, mi-a zis: „Știu vasul ăsta. Acum 10 ani am avut o ședință foto pe el”. Așa am aflat că pe ea o fotografiase nevastă-mea. Au fost foarte multe astfel de coincidențe în film. 

Păreți să vă inspirați mult din viața reală. Sunteți atent tot timpul la ce e în jur?
– Asta e amuzant când lucrezi mult timp la un proiect. Scriind și avându-l tot timpul în cap, ajungi să privești ce ți se întâmplă prin filtrele lui și ajungi să descoperi multe lucruri pe care le poți folosi. Cred că am și puterea de a lucra așa, pentru că sunt permanent deschis la ce pot folosi din ceea ce mi se întâmplă. 

Cât de important e pentru dumneavoastră simțul umorului?
– Ieri discutam cu producătorul meu, Erik (n.red. – Erik Hemmendorff), despre filmulețul pe care l-am făcut în 2015 când „Force Majeure” n-a fost nominalizat la Oscarul pentru film străin, filmuleț pe care l-am intitulat „Regizorul suedez face face o criză când află că n-a fost nominalizat” („Swedish director freaks out when he misses out an Oscar nomination”). Umorul a fost atunci extrem de important, pentru că ne-a ajutat să procesăm dezamăgirea. Toată lumea zicea: „O să fii nominalizat, nu se poate să nu fii nominalizat”, așa că am zis: „Hai să ne filmăm cum suntem nominalizați!”. Și pe urmă a venit bomba.

Eram în New York atunci. Știu că ne-am dus să ne plimbăm prin Central Park, să ne mai treacă. Era groaznic. Să nu fii nominalizat la Oscar când toată lumea spune că o să fii e ca și cum ai asista la propria înmormântare. „Vai, e așa trist că n-ai fost nominalizat!…” ni se spunea, iar noi nu puteam decât să răspundem: „Da, așa e…”. 

Dar pe urmă ne-am urcat în trenul de Washington, unde aveam o proiecție, și am început să edităm ce filmasem și să punem subtitluri în engleză. Când am ajuns la hotel am făcut niște înregistrări suplimentare de sunet cu mine crizându-mă, pe care le-am adăugat și am postat rezultatul pe YouTube.

Deci umorul e de multe ori modalitatea ideală de a face față suișurilor și coborâșurilor. Mai ales suișurilor.

Vă place „The Office”?
– Da.

„Marx și Lenin au crezut într-o utopie, în ideea că ceva bun va veni. Nu a funcționat”

Cum e cu mesajul revoluționar marxist al filmului? Dacă e acolo, pentru că am văzut societate de clasă, distrugere, dar pe urmă din nou societate de clasă doar că diferită. Nu e ceea ce Marx și Lenin au visat, nu?
– Marx și Lenin au crezut într-o utopie, în ideea că ceva bun va veni. Pentru mine această parte a teoriilor lor n-a funcționat, adică ideea să atingi o utopie mi s-a părut în neregulă. Dar mama, care a făcut parte din mișcarea de stânga din Suedia anilor 60, încă se consideră comunistă. 

Am citit la un moment dat cartea unui profesor de economie care compară inegalitatea socială cu gravitatea și spune că mereu există posibilitatea că inegalitatea socială să se petreacă, pentru că e ca și cum atunci când arunci o piatră, ea tinde să cadă pe pământ. Există, ce-i drept, modalități de a o menține în stare de plutire, dar asta presupune o nesfârșită luptă. Cu alte cuvinte, lupta pentru egalitate e ceva permanent.

Cineva a spus că filmele dumneavoastră sunt nihiliste.
– Poate că filmele mele sunt, dar eu cu siguranță nu sunt. Cred cu putere în ființa umană. Capitalismul ne-a ajutat mult, dar un capitalism necontrolat nu e poate ceva bun. La fel ca sociologia, și eu sunt interesat de eșec în filmele mele – de pildă, de ce ratez ca bărbat într-o relație de cuplu, de ce ratez când nu știu să mă înțeleg cu un cerșetor de pe stradă etc.

Ce crede mama dumneavoastră despre film?
– Părinții mei au avut emoții cu filmul ăsta, le era teamă că o să fiu dezamăgit după un așa mare succes cu „The Square”. Când am făcut „The Square”, familia m-a sprijinit foarte mult: „E grozav, e grozav”, spuneau. Dar la filmul acesta încurajările erau de genul: „E grozav, dar să sperăm că…”. Mama se teme că opiniile mele îmi vor crea probleme, după cum o stresează și faptul că poziția ei de comunistă angajată ar putea să-mi creeze probleme. 

Ce părere aveți despre faptul că influencerii pe care îi ironizați în film pot fi întâlniți și la Cannes și poate chiar au venit să vă vadă filmul?
– Îmi place ideea. Asta am urmărit și în scena din „The Square” când maimuța are un performance în fața spectatorilor în frac. Mi-am dorit mult ca această scenă să fie văzută în Sala Lumière de la Cannes, în fața unei audiențe formate din oameni în frac și rochii de gală.  

Ruben Ostlund primind Palme dor în 28 mai 2022:

Urmărește-ne pe Google News
Porecla stranie primită de Shakira din partea prietenilor lui Pique: „Toți o știau așa”
GSP.RO
Porecla stranie primită de Shakira din partea prietenilor lui Pique: „Toți o știau așa”
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Playtech.ro
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
A semnat antecontract pentru un apartament de 60.000 de euro, iar înainte să plătească a fost reziliat. Câți bani i-a cerut în plus dezvoltatorul
Observatornews.ro
A semnat antecontract pentru un apartament de 60.000 de euro, iar înainte să plătească a fost reziliat. Câți bani i-a cerut în plus dezvoltatorul
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
HOROSCOP
Horoscop 28 iunie 2022. Vărsătorii sunt invitați să se trezească la realitate, nu să se culce și mai confortabil pe o ureche
După ani de chin, o tânără a decis să renunțe la lama de ras și să-și lase barba să crească. Cum arată acum | GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
După ani de chin, o tânără a decis să renunțe la lama de ras și să-și lase barba să crească. Cum arată acum | GALERIE FOTO
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Orangesport.ro
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro