Mădălina Ghenea se folosește de iahtul socrului pentru ședințele foto personale. Decor de 10 milioane de euro

Mădălina Ghenea a mai avut episoade în care nu s-a înțeles perfect cu tatăl fiicei sale, însă cu familia lui a avut mereu o relație impecabilă. Dovadă că socrul ei, Dan Stratan, nu s-a uitat niciodată la bani atunci când a venit vorba de vreo doleanță de-a Mădălinei.

Așa că, în momentul în care s-a reîntors la muncă, după o scurtă perioadă de repaus pe finalul sarcinii și în primele luni de viață ale lui Charlotte, Dan Stratan a fost cel care a susținut-o mai mult decât Matei, încurajând-o să-și continue cariera de actriță și de fotomodel.

Fără să îi ceară prea multe explicații, Stratan senior i-a pus la dispoziție tot patrimoniul familiei, în mod special iahtul pe care îl ține ancorat în Grecia și pe care nu-l închiriază niciodată, ci îl ține exclusiv pentru plimbările lui și ale familiei sale, pentru a-și realiza pictorialele de modă sau pentru diverse reviste.

Cum Mădălina i-a dăruit o nepoată minunată și face parte din familie, Dan Stratan nu-i pune la dispoziție doar vasul de 55 de metri și 6 apartamente, ci și restul imobilelor pe care le are la Londra, Italia sau în alte destinații.

Mădălina Ghenea se folosește de iahtul socrului pentru shootingurile personale

Shooting la bordul vasului unde cina regina Angliei

În urmă cu câțiva ani presa străină susținea că Dan Stratan, socrul Mădălinei, a înregistrat în Grecia un iaht pe care l-a cumpărat cu aproape 8 milioane de euro și în care a mai investit încă alte două milioane pentru a-l redecora, făcându-l să arate ca un hotel de 5 stele.

Construit în anul 1902, vasul se numește Madiz, iar între anii 1940 și 1945 a fost în proprietatea guvernului britanic, avându-i ca oaspeți pe regele George VI-lea și soția sa, Elisabeth, dar și pe fiica lor, prințesa Elisabeta, actuala regină a Angliei.


VIDEO/ E greu rolul de mămică! Feli: „Sunt panicoasă. Îmi fac un milion de filme, noroc că mă liniștește iubitul meu”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.