Mihai Trăistariu s-a hotărât și are în plan să participe la Eurovision 2024. Cântărețul a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care anunță că este în căutarea unui compozitor care să-i facă o piesă wow. „Caut un compozitor cu sound actual, cu care să lucrez o piesă wow pentru Eurovision 2024. Recomandări?”, a fost mesajul postat de Trăstariu, pe Facebook.
Solistul a declarat pentru Click! că nu are de gând să plătească piesa. Mihai Trăistariu susține că în cazul în care piesa va ieși câștigătoare, compozitorul își va lua banii după. Cântărețul a precizat că mai câștigă și acum bani de pe urma hit-ului „Tornero”, iar compozitorul Eduard Cârcotă ar fi depășit deja milionul de euro la capitolul încasări.
„Nu plătesc nimic pentru că eu niciodată nu mi-am plătit vreo melodie. Merg pe același principiu că totuși sunt Mihai Trăistariu și cine vrea să-mi trimită o piesă bună mi-o dă. «Tornero» nu a fost plătită, «Cât de frumoasă ești» nu a fost plătită, piesele trupei Valahia-«Banana», «La mare, la soare» nu au fost plătite.
Eu niciodată nu am plătit pentru hit-urile mele și nu vreau să-i învăț așa pe compozitori, pentru că așa mi se pare firesc. Artiștilor cu cotă li se oferă cadou piese, pentru că se câștigă după aceea din drepturile de autor.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_22f69332ed07bb27d7788994686c44c7.webp)
Compozitorul «Tornero», Eduard Cârcotă, câștigă și în ziua de azi jumătate din drepturile de autor. Și, dacă eu am făcut niște sute de mii de euro, el a făcut poate milioane. Am 140 de melodii pe albumele mele și nu am plătit nici una!
Cinemerge la Eurovision cu mine și câștigă are suficienți bani cât să trăiască toată viața dintr-o singură piesă!”, a declarat Mihai Trăistariu, pentru Click!.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/08/mihai-traistariu-bani-apartamente-la-mare.jpg)
„Eu dețin recordul de punctaj pe România, am fost premiat de trei ori pentru cea mai bună voce din România”
Artistul spune că a primit câteva melodii din partea unor compozitori străini, pentru că cei din România nu prea vor să colaboreze cu el.
„Eu postez în fiecare an că vreau piesă pentru Eurovision și mă caută de obicei mai mulți compozitori de afară decât din țară, pentru că cei de afară mă iubesc un pic mai mult. Eu primesc vreo 50-60 de melodii în fiecare an, dintre care aleg, fac vreo 3-4 demo-uri în fiecare toamnă, înregistrez vocile la mine în studio și, dacă îmi place, mă înscriu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_fa6742f51e50f8207d98e280c2f8700d.jpg)
Din păcate, în ultimii ani nimic nu mi-a mai plăcut. Sunt piese bune, de club, dar nu sunt de Eurovision. Mie îmi trebuie cu voce, să fie scrisă special pentru mine, de fapt ei îmi dau niște piese pe care le au în sertar și nu făcute pentru mine.
Compozitorii români nu știu să adapteze o melodie după vocea respectivă. Ei compun minimal, ceva subțire, foarte comercial, spre banal. Și de asta avem și rezultatele pe care le avem în ultimii ani la Eurovision. Sunt copii, trimiși la plesneală, nepregătiți, necopți cu piese subțiri!
Eu dețin recordul de punctaj pe România, am fost premiat de trei ori pentru cea mai bună voce din România, deci ei ar trebui să se gândească să-mi pună vocea în valoare. Și «Tornero» avea niște triluri, adică trebuie să fie și cu voce.
Pentru că 50 la sută contează juriul și 50 la sută publicul! Piesa trebuie susținută cu o voce foarte bună, altfel nu faci nimic, trebuie o combinație de melodie valoroasă, cu voce, dar și comercială! Important e să se rețină și să fie fredonabilă!
Mi-a trimis deja un compozitor din Irlanda două melodii, dar nu sunt fabuloase. Eu nu mă mai bag așa doar ca să mă bag, sunt finalist de 11 ori pe România! Mă duc când simt că depășesc «Tornero»!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_038666b16e6f6217aa9f9b3d1e691591.jpg)
Mihai Trăistariu a reprezentat România, în anul 2006, la Eurovision și a reușit să se claseze pe locul patru în clasamentul final datorită piesei interpretate, „Tornero”.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_85822dc2fe982f934928020de5373936.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b57abf622d02e2f794391f7e646b004b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5a70aa216886112b67e9b9caf455bd57.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8aa5e6cab283ffdbba973b08b313fb4d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a0ddc153e0da58acfc3e5e042417880c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a3b9e359c27c4e5a38cdcca0176d7bfe.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fb891204928f79a980778d999432cbfc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3c0c2c3207e9cfedc4646e0776cd5e32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2ff4aeb5e7e335d5d1cde3be6e2a3b2b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_756cb28eb78c49edb05b02863f5f5b82.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d66c8bf4b7ba403b4b2536beedeb3363.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6ef13ed7ab12c9d571310f331fc66a75.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_6a6eb375dd8e8017c831eb9bdb87db77.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_21661cb476d6102216435705a577564a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_1cc5847fc5198578e9312a7f79c67757.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_b0295d1cb3627d30aeb43d3b52328058.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b9424f1cb3e4ab0f8649fa2d8c72bc1a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_df0bea853933d2c2fa8e4ef75dc9703f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_8001d34060f00b95b0610174e6bc5221.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_8209350b64f4b5aebb2910a17f654bfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b4814f49b8978dacba60c28201976e13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_3f97c24f964b91a8f786e4b61af9310d.jpg)
MirunaI 08.09.2023, 14:32
bafta
andreea.online 08.09.2023, 11:58
Cu mentalitatea asta, sa astepte...
EmiM 08.09.2023, 11:48
succes
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.