Ștefan Bănică: "Pandemia mi-a 'dăruit' timp cu copilul meu și cred că ăsta e un dar de neprețuit"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un artist cu o carieră impresionantă, de peste 35 de ani, Ștefan Bănică are aceeași bucurie ca la debut, atunci când se află pe scenă, fie că vorbim despre un concert, un spectacol de teatru sau postura de jurat la X Factor (Antena 1). Dar ce face artistul atunci când nu muncește? Ne-a dezvăluit totul, despre dorințele și despre familia lui, în rândurile de mai jos.
-Cum a venit vestea că „se dă liber” la filmări și că îți poți relua o parte dintre activități?
-M-am bucurat, ținând cont de faptul că de pe 12 martie, când filmările de la Next Star au fost întrerupte din cauza pandemiei, nu am mai avut nici un concert, nici un spectacol la teatru și nu am filmat nimic pentru televiziune sau marele ecran. Mi-am întâlnit colegii la ședința foto pentru X Factor și a fost o energie bună, s-a râs mult, s-a glumit, mi-a plăcut.
-Apropo de colegi, mereu m-am întrebat de ce nu ai mai colaborat cu Loredana, după piesa de acum 14 ani?
-Am fost implicați amândoi, de-a lungul timpului, în proiecte multe și diferite, dar să știi că am vorbit de o nouă colaborare pe plan muzical. Când, om vedea. Iar acum, că suntem în același juriu la X Factor și la Next Star, putem discuta mai multe.
-Din câte am văzut pe site-urile de socializare vă distrați foarte tare la filmări. Cum de nu te-au „corupt” Delia și Florin Ristei să-ți faci TikTok și să postezi alături de ei?
-Eu mă distrez pe niște aplicații din telefon, făcând tot felul de personaje caraghioase, cu voci schimbate, fără să le public undeva, asta, probabil pentru că nu am mai jucat nimic în ultimul timp (râde). Dar, e adevărat, am râs și la filmări la X Factor, asta nu știu cât o să vedeți voi, dar de râs, am râs!
-Ai cunoscut succesul când mulți de vârsta ta căutau cuvântul în dicționar. Te-a furat vreodată faima?
-Probabil că faima mi-a dat cu tifla pe la 18 ani și m-a împăunat un pic, mai ales după „Liceenii”, dar am avut marele noroc de a-i avea lângă mine pe tatăl meu și apoi pe profesorul meu de actorie, Ion Cojar, care m-au adus imediat cu picioarele pe pământ și care m-au învățat că această profesie a noastră se învață până mori. Și așa e...
-Spuneai că nu poți să stai mai mult de două săptămâni departe de România, că ți se face dor. Acum, după ce am avut atât de multe restricții, nu ai vrea „să fugi” departe de toată agitația?
-Ba da, aș vrea să fug, exact cum spui tu, undeva departe de toată agitația și probabil că asta am să fac la un moment dat. Dar mi-e foarte greu să plec oriunde acum fără băiatul meu cel mic, Alexandru. Pandemia mi-a „dăruit” timp cu copilul meu și cred că ăsta e un dar de neprețuit.
-Ce ai învățat în această perioadă care ne încearcă pe mulți dintre noi?
-Mi-am mutat centrul de atenție pe persoanele și lucrurile care contează cu adevărat pentru mine și mi-am întărit anumite convingeri vizavi de inutilitatea lucrurilor făcute doar de dragul de a le face.
-Există pe lista ta un lucru pe care vrei musai să-l faci și nu s-a ivit încă ocazia?
-Aș vrea să fac un film de lungmetraj cu un regizor cu care să rezonez și care să mă scoată din ale mele, să mă ducă spre un personaj cu care nu m-am mai întâlnit până acum. Sper să se întâmple. De asemenea, mai vreau să înregistrez un material discografic doar pentru mine și trupa mea, cu muzica mea așa cum o simt eu azi, fără nici o dorință de a plăcea cuiva, de a fi pe radio, de a mă încadra în a fi „la modă” ca stil și ca sound (deși n-am fost niciodată). Sună ciudat, nu? Cred că după 16 albume de autor, în coproducție cu case de discuri, al 17-lea poate să fie așa.
-Spune-ne câteva cuvinte despre colaborarea muzicală cu fiul tău...
-Participarea lui Radu Ștefan la concertul de Crăciun de anul trecut a avut legătură, în primul rând cu tema concertului. Am sărbătorit „majoratul” concertului de Crăciun, pe care l-am asemuit cu un adolescent care își asumă responsabilitatea în viață de la această vârstă. Băiatul meu, Ștefan, s-a născut în același an, 2002, în care am susținut și primul concert de Crăciun la Sala Palatului. În acest context, participarea lui a avut sens din toate punctele de vedere. Și profesional, și personal. Și mă bucur că acest moment a devenit viral. Iar pentru mine și pentru cei din sală cred că a fost unul dintre cele mai emoționante momente din istoria concertelor mele de Crăcium. Dorința tată-fiu a fost reciprocă, la fel și bucuria.
-Uitându-mă la „Liceenii”, am remarcat că nu te-ai schimbat deloc... Cum reușești să păcălești timpul?
-Vorba lui Mircea Dinescu: „pentru cine nu mă cunoaște, să știi că mi-am schimbat puloverul” (râde). Încerc să am grijă de mine fără să fac excese și să accept schimbările normale, odată cu timpul, ca pe ceva firesc.
-Se spune că o mamă este panicată la primul copil, la al doilea se mai relaxează un pic, iar la al treilea e relaxată total. Cum e în cazul tăticilor?
-Venirea pe lume a lui Alexandru, când aveam 51 de ani, o percep ca un cadou, pe care mi l-a făcut Dumnezeu. Și atunci, probabil, sunt mai relaxat. Așa că nu știu dacă e vorba de experiență sau de înțelegere a lucrurilor.
-E o diferență destul de mare între cei trei copii...
-Sunt minunați toți trei și îmi umplu sufletul de bucurie. Ștefan și Violeta au știut să se adapteze și să-l facă pe Alexandru să se simtă iubit, iar Lavinia, pentru ei doi, este cea mai bună prietenă. Am o familie mare și frumoasă. Mi-am dat seama că fiecare experiență este unică și irepetabilă.
-Și Alexandru este copia ta fidelă, asemenea lui Ștefan, sau are trăsăturile Laviniei?
-Seamănă cu amândoi și este atașat și de mama, și de tata. Este un „pitic” cu personalitate, iar Lavinia este extrem de implicată, ca mamă, în creșterea lui.
-Care este cel mai important sfat pe care ți l-a dat tatăl tău și pe care încerci să-l trasmiți mai departe copiilor tăi?
-Tatăl meu m-a influențat atât ca om, cât și în profesie. Nu pot să-ți răspund care ar fi cel mai important sfat. Eu le spun copiilor mei, de fiecare dată, să creadă în ei, în ceea ce vor să facă, să nu uite că familia nu se schimbă niciodată. Iar profesia pe care și-o vor alege, oricare ar fi ea, le va da înapoi, stisfacții, exact cât timp și pasiune investesc în ea.
