INTERVIU. Un thriller românesc de neratat în cinematografe. Regizor: „e greu să identifici răul, deși se simte la tot pasul. Exact ca-n societatea românească”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Bogdan Mirică scoate pe marile ecrane un thriller care are un titlu simplu, „Boss”. Faptul că trailerul lansat de distribuitorul Bad Unicorn a strâns 54.000 de vizualizări în patru săptămâni poate anunța un succes de casă.
Cuprins:
„Boss” a fost filmat în plină pandemie și e produs de Corneliu Porumboiu și Roxana Haret prin 42Km Film în coproducție cu Les Films Fauves din Luxembourg și Filmgate Films, respectiv Film i Väst din Suedia. Bad Unicorn îl distribuie din 28 aprilie, dar proiecțiile de avanpremieră (numeroase și în 25 de orașe) au demarat în 21 aprilie 2023.
După un lungmetraj de debut - „Câini” (Premiul FIPRESCI la Cannes în 2016) și un serial - „Umbre” (2019-2021), care i-au asigurat un mare capital de popularitate, dorind să-și testeze limitele într-o poveste care să fie tensionată și fără să aibă explozii din cinci în cinci minute, cum spune mai jos, Mirică a plecat de la povestea reală a jafului din Munții Gutîi din 2009 , de la care a imaginat cazul unui șofer de ambulanță care participă la un jaf alături de trei oameni pe care nu-i cunoaște și care-și dă seama ulterior că unul din aceștia nu are intenții „curate”.
Cineastul explorează elementele filmului noir și e egal interesat de poveste, personaje și atmosferă, provocarea principală fiind dozarea misterului astfel încât spectatorul să fie permanent captivat, dar să nu primească răspunsul complet decât la final.
Mirică a scris scenariul cu Laurenţiu Bănescu în minte, alături de care i-a distribuit pe Ioana Bugarin, Mimi Brănescu, Sergiu Costache, Teodor Corban, Cosmina Stratan, Cuzin Toma și Diana Cavallioti.
„Boss” e un thriller elegant și elaborat, în același timp atent la mediul în care e plasat, dar și separat de el, explorând dincolo de oglinda realității universul fascinant al unui gen cinematografic (filmul noir, heist movie) și al cinemaului în sine.
Libertatea: Au trecut șapte ani de la debutul tău în lungmetraj. Nu o să te întreb ce ai făcut între timp, se știe că ai lucrat la un serial foarte popular, dar o să te întreb dacă nu ți-a lipsit filmul de cinema.
Bogdan Mirică: Odată ce știu care e formatul în care voi lucra, mă concentrez asupra conținutului. Nu cred că filmul e peste serial, miniserie, etc. sau invers. Diferența e bun/ prost – atât. Uneltele și efortul sunt diferite, dar satisfacția e mare la amândouă - dacă îți iese ce ți-ai propus.
Probabil că, statistic vorbind, serialele sunt mai accesibile decât filmele. Serialele au în ADN-ul lor o componentă de marketing – mecanismul ăsta de a strânge telespectatori de la un episod la altul – care la final generează un număr mai mare de vizionări. Dar serialele cu adevărat bune sunt foarte complexe ca scenariu și regie, și eu nu simt că se face rabat de la calitate.
Sau, dacă faci bine un serial pornind de la un film, nu văd niciun motiv să nu fie la fel de bun ca punctul de pornire - de exemplu, „Fargo” al fraților Coen. Filmul e genial și cel puțin primele două sezoane ale seriei „Fargo” au fost minunate, chiar dacă n-au fost scrise/ regizate de ei.
- „Boss” e un film scump pentru industria autohtonă de cinema, a costat 1,5 milioane de euro. Ce te-a motivat cel mai mult să îl faci?
-„Boss” are o poveste complexă, cu o atmosferă apăsătoare, în care e greu să identifici răul, deși se simte la tot pasul. Și mi se pare că reflectă într-o anumită măsură societatea românească pe care eu personal o percep ca fiind nu foarte transparentă când vine vorba de găsit sursa răului. Dincolo de asta, e și un omagiu adus unui anume tip de film cum mi se pare că nu se prea mai face în ziua de azi – filmul care are atmosferă și personaje tridimensionale și care te ține tensionat fără să aibă explozii la fiecare cinci minute.
Răul nu poate fi normat. Binele e discret, aparent banal
- E interesant că ai plecat de la un coșmar pe care l-ai avut despre răul absolut, după cum povesteai în alt interviu. Crezi că există o tentație a răului care îi fascinează chiar și pe cei mai curați oameni sau e vorba în multe cazuri de ceea ce psihologia junghiană numește întâlnirea cu Umbra?
-Mi se pare că răul prin natura lui nu poate fi normat. Și arbitrariul ăsta oferă iluzia libertății totale – ceea ce poate fi o propunere ademenitoare. Binele, pe de altă parte, e discret, aparent banal, aș zice. Mai degrabă te marchează emoțional dezordinea decât armonia. Nu știu dacă pe majoritatea dintre noi răul ne fascinează, dar cu siguranță ne poate tenta.
- Ce te atrage la lumea interlopă și la poveștile cu oameni în esență buni care se prind în ea și nu mai pot ieși?
- Fix ce spuneam mai sus. O comunitate care funcționează în afara normelor sociale se supune altor reguli, care de cele mai multe ori sunt subsumate darwinismului. Ăla mai puternic fizic câștigă. Și cred că există ceva primar în noi care poate rezona cu o astfel de lume. Pentru unii e catarctic, pentru alții e în viața de zi cu zi. Nu mă atrage lumea interlopă per se, dar mă interesează orice reinterpretare a ideii de societate.
- Cum te documentezi pentru poveștile pe care le faci?
-De fiecare dată când încerc să creez o lume îmi petrec enorm de mult timp căutând metode s-o texturez. Citesc, vizitez, mă uit la interviuri, fotografii, etc. E un proces complex și de lungă durată în care de multe ori divaghez intenționat, pentru că nu vreau să-mi trasez un perimetru clar – nu în stadiul în care vreau să-mi dau seama cum se „simte” în lumea aia. Apoi, încet-încet, devin mai specific și toată informația strânsă o condensez uneori în cele mai mici detalii.
- Ai avut surse de inspirație livrești ori cinematografice pentru „Boss”?
-Citesc mult și văd multe filme, dar mi-e foarte greu să decelez dacă și ce influențe am avut. Până la urmă, toți suntem suma experiențelor noastre. Oricum, când într-un film sau o carte mă lovesc de o idee importantă, să zicem, știu că nu mă pot folosi de ea, pentru că o idee mare e de obicei ermetică și n-are rost s-o parafrazezi doar ca s-o diminuezi.
Vreau să fiu imprevizibil în ceea ce privește filmul
- Cum ai negociat, în cazul lui „Boss”, filmul de gen (filmul noir și heist movie) cu realitatea socială și dorința de a face un film accesibil cu așteptările pe care cinefilii le au de la tine după premiul de la Cannes?
-Mi s-ar părea că aș fi ne-onest cu mine însumi dacă aș încerca să fac un film pornind de la așteptările lui X sau Y. E destul de abstractă suma asta a așteptărilor. Ce pot presupune că se așteaptă de la mine e să nu-mi alienez personalitatea și să nu fiu leneș încercând să repet ce-am mai făcut. Și astea două lucruri se regăsesc în ce aștept și eu de la mine. Marele meu pariu nu e să fiu conform așteptărilor, cât mai degrabă să nu fiu conform așteptărilor. Vreau să fiu previzibil în disciplina mea față de muncă, dar imprevizibil în ceea ce privește produsul finit – filmul.
- Ai scris personajul central special pentru Laurențiu Bănescu? Are o mimică excelentă; poate fi tăios, dar un om foarte bun când râde. Cât de important era pentru poveste ca eroul să fie mutabil, dar impenetrabil?
-Cred că de la un punct încolo am scris personajul principal cu Laur în cap. Are foarte multe calități Laurențiu. Dincolo de o fizicalitate neostentativă, dar care vibrează, are și această abilitate de a înfășura progresiv răul și binele unul într-altul. Această calitate era esențială pentru protagonist.
- Când ai scris personajul principal feminin, ai avut în vedere că trebuia să echilibreze eroul și să fie la fel de misterios sau tipologia vampei care ascunde o tonă de vulnerabilitate a venit din interesul pentru tropii filmului de gen?
-Într-adevăr, personajul Ioanei Bugarin a pornit de la unul din tropii filmului noir – cel al femeii fatale – senzuală, fragilă, imprevizibilă și, de cele mai multe ori, sursa prăbușirii eroului. Dar, dincolo de asta, personajul ei este trunchiat și misterios pentru că asta e lumea filmului ăstuia. Nu e realist 100%, nu e procedural, totul e esențializat – nu vedem personajele făcând lucruri mărunte din viața de zi cu zi. Ăsta e universul pe care am vrut să-l creez: unul în care ai suficiente date concrete cât să-i înțelegi regulile, dar și multe necunoscute cât să te țină tot timpul cu stomacul înnodat.
- Mărturisesc că am avut o reacție ciudată când a apărut Teodor Corban. Mi-am spus o fracțiune de secundă: „Uite, trăiește!” Ai și tu senzația că cinemaul ca artă în mișcare poate capta o cât de mică parte din, nu știu cum să-i spun, sufletul unui actor?
-Mi-e foarte greu să fac o astfel de evaluare pentru că sunt prea în interiorul procesului. Știu deja toate viscerele filmului și nu pot să mă detașez și să mă uit la el ca un străin. Dar țin minte că eram acum mulți ani la montajul lui „Câini” și, la un moment dat, mă uitam la o secvență cu Gheorghe Visu și Costel Cașcaval care vorbeau pe un podeț. După o vreme, mi-am dat seama că mă uitam la ei ca și cum erau niște oameni adevărați, nu niște personaje scrise de mine și întrupate de actori. A fost bizar – cred că asta răspunde parțial întrebării tale.
- Ce amintiri ai cu Teodor Corban de la filmări?
- Teo este singurul actor cu care am lucrat și la scurtmetrajul „Bora Bora”, și la „Umbre”, „Câini” și acum „Boss”. Am foarte multe amintiri și unele nu neapărat pe linia profesională. Avea ceva în energie, în umor și inteligență care îmi aducea aminte de tata. Probabil că amintirea cea mai dragă a fost înainte de a începe „Boss” când m-am văzut cu el și i-am zis: Teo, ne știm de multă vreme, am lucrat împreună de multe ori, deci cred că nu mai e nevoie de casting. A zâmbit și mi-a zis mic, cu discreție: „Mulțumesc”. După ceva vreme mi-am dat seama că, de fapt, nici eu nu mai dădeam casting, că ajunseserăm într-un punct de respect reciproc.
- Personajul Ioanei Bugarin trăiește într-un fel de buzunar al realității. Apartamentul ei și felul în care se îmbracă indică spre filmul de gen. Cât de important a fost să lucrezi cu doi dintre cei mai buni designeri de decoruri și costume, Cristian Niculescu și Dana Păpăruz, și ce anume le-ai cerut?
-Cu Dana și cu Cristian lucrasem înainte la două sezoane de „Umbre” și cred eu că ne-am calibrat foarte bine. Procesul e circular: adică pornesc de la o stare pe care vreau s-o am când văd filmul, apoi starea asta trebuie tradusă în concret pentru oamenii cu care lucrezi. De exemplu, în cazul scenografiei am vorbit cu Cristi foarte mult de locațiile pe care urma să le alegem, pe urmă din ce în ce mai detaliat pe forme, culori, texturi, raportul dintre obiecte. Nu realismul a fost criteriul de bază, pentru că filmul e tangent cu realitatea, ci starea care voiam să rezulte: de apăsare, obscur, de oraș care stă să se năruie. Ajungem din nou la stare și procesul e complet.
Cu Dana, de asemenea, am o colaborare simbiotică. Bineînțeles, mă bazez mult pe inputul și experiența ei, dar uneori îmi iau libertatea să cer lucruri specifice legate de o croială, accesorii, culori, etc.
Niciun scenariu fără un playlist
- Ai spus într-un interviu mai vechi că nu poți începe să scrii un scenariu fără un playlist. Ce muzică ai ascultat când ai scris „Boss”?
- Amon Tobin, Woodkid, Tricky, Cliff Martinez, Archive, Radiohead, Nils Frahm, etc.
- De ce nu ai mai lucrat cu Codrin și Sorin Romanescu, care au scris muzica din „Câini”? Cum doreai să fie coloana sonoră pe care a compus-o Marius Leftărache?
- Cu Codrin și Sorin am avut o colaborare minunată, dar pentru „Boss” am simțit că ADN-ul sound designului și al muzicii e total diferit. Marius experimentează cu o grămadă de sunete și de multe ori glumeam că face muzică de extratereștri. Am căutat împreună multe facturi de sunete și am ales cu grijă fiecare bucățică de sound design muzical în așa fel încât să păstrăm proporția cu filmul. E multă muzică în film, dar uneori cred că e atât de bine camuflată în atmosfera lui, încât nu se observă la prima vizionare.
- Ai bifat în lungmetraj westernul și heist movie-ul. Ce urmează? Nu te-ar tenta o operă rock?
-Nu chiar. În schimb, aș face o comedie neagră.
-Va mai continua „Umbre”?
-Nu.
- Aflând că te-a lovit o criză de sciatică înainte de premieră, te-aș întreba la final de ce se teme mai mult un cineast la prima întâlnire a filmului său cu publicul.
-Să nu explodeze lampa proiectorului.
„Boss” are începând din 21 aprilie 2023 mai multe avanpremiere în București și în 24 de orașe din țară, pentru ca din 28 aprilie să intre oficial în toate cinematografele. Aici (<a href="https://badunicorn.ro/film/boss">https://badunicorn.ro/film/boss</a>) găsiți programul proiecțiilor.
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
