MENIU CAUTĂ

Descoperă țara domurilor albastre. Circuit aventuros în Iran cu 1195 euro! (PUBLICITATE)

Distribuie


Farmecul atemporal, istoria de peste 4000 de ani, bogăția artistică, arhitectura unică și peisajele contrastante sunt doar câteva dintre atuurile Iranului, o țară cu un patrimoniu cultural și natural de neegalat, unde nu ai timp să te plictisești indiferent de pasiuni. Aventurează-te într-o călătorie memorabilă pe urmele Regelui Shahryar și ale preafrumoasei Șeherezada, alături de Europa Travel, și descoperă Iran la tariful special de 1195 euro/persoană!

Rezervă circuitul de 10 zile în Iran până la 21 iunie și beneficiezi de reducerea de 17% din tariful standard de 1440 euro/persoană – plecări din 06.10 și 04.11, în limita locurilor disponibile!

Orașele culturale ale Iranului

Oraș foarte divers atât din punct de vedere cultural, cât și etnic, Teheran a fost din cele mai vechi timpuri un important centru comercial, negustorii arabi și cei europeni veneau aici pentru a cumpăra celebrele covoare persane, bijuterii, condimente sau mătăsuri. Capitala Iranului este astăzi un oraș cosmopolit, dar care încă păstrează urmele perșilor, printre edificiile sale de patrimoniu numărându-se Palatul Golestan.

Complexul regal al Familiei Qajar este format din 17 clădiri, bazine cu apă și un parc luxuriant plin de fântâni arteziene, remarcabil prin sălile sale strălucitoare cu mozaicuri inspirate din natură sau geometrice, și ferestrele cu vitralii. Turul Teheranului continuă cu vizitarea Muzeului Național, unde poți afla mai multe despre istoria locului și cu Muzeul de Bijuterii, unde sunt expuse unele dintre cele mai scumpe bijuterii din lume, printre exponate aflându-se și cel mai mare diamant roz.

Locuit încă de pe vremea elamiților, Kashan este următorul oraș pe care-l vei descoperi în circuitul de la Europa Travel. Pătrunde în atmosfera tradițională începând cu exoticele grădini realizate în perioada safavidă – Fin Garden, un complex fabulos de grădini de trandafiri, alei umbrite de copaci și fântâni tradiționale, ce face parte din patrimoniul UNESCO.

La mică distanță găsești și Băile Sultanului Amir Ahmad, un exemplu rafinat de baie tipic iraniană, cu plăci de ceramică turcoaz și detalii argintii, unde vei urca pe acoperiș pentru a admira domurile perforate de ochiuri de sticlă colorată. În inima Kashan-ului tronează somptuoasa Moschee Agha Bozorg, cu domul său susținut de cele două minarete mozaicate ce se oglindesc într-un ochi de apă înconjurat de vegetație.

Locuri tradiționale

Perla Orientului, Isfahan amintește încă de glorioasa perioadă Safavidă grație monumentelor bine păstrate din Piața Naqsh-E Jahan, una dintre cele mai mari din lume, fiind parte din UNESCO. Simbolul locului este Moscheea Shah, o bijuterie în stil safevid cu influențe selgiucide, remarcabilă prin domul de 53 m în diametru și cele patru minarete de 42 m.

Urmează Palatul Ali Qapu, cu picturile sale murale de inspirație florală și magnifica sală ce dispune de 18 coloane acoperite de oglinzi ce formează un caleidoscop de culoare, Moscheea Sheikh Lotfollah. Dar și Palatul Regal Chehel Sotun cu cele 20 de coloane care par duble atunci când se reflectă în oglinda lacului, de la care și-a primit supranumele de Palatul celor 40 de coloane. Nu poți rata nici Moscheea Jameh, una dintre cele mai vechi din Iran, ce face parte din UNESCO, ocupând o suprafață impresionantă de până la 20.000 mp.

Considerat a fi cel mai tradițional loc din Iran, Yazd este Centrul cultural al Civilizaţiei Zoroastriene, un loc ce te poartă în timp, unde vei vizita Templul de Foc (aici arde neîncetat de aproape 2 milenii – flacăra sacră), și Moscheea Jamesh, cu amestecul său arhitectural dintre stilul persan și cel azari.

În ultima parte a circuitului de la Europa Travel, vei putea descoperi orașele înfloritoare ale Persiei, începând cu Pasargadae – prima capitală a Imperiului Ahemenid, cu Monumentul lui Cirus cel Mare și Necropola Naqsh-E Rustam. Continuă cu Persepolis – centrul Imperiului Persan, o minune a lumii antice din patrimoniul UNESCO. Aici te vei pierde printre monumente grandioase pline de basoreliefuri, palatele susținute de coloane magnifice, porțile cu sculpturi dintre care Poarta Tuturor Națiunilor, și vei admira cele mai spectaculoase apusuri de soare.

Shiraz, orașul artiștilor și filozofilor nu putea lipsi din itinerariul tău, prilej oportun să faci o degustare de vinuri în frumoasele grădini de trandafiri, vei admira arhitectura tipic iraniană în Moscheea Roz Nasir Ol Molk și vei face shopping în coloratul Bazar Vakil.

de Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com

Circuit Iran – Caleidoscop de culoare: tarif de la 1195 euro/persoana, 10 zile (2 nopti in Teheran, 3 nopti in Isfahan, 1 noapte in Yazd, 2 nopti in Shiraz), cazare cu mic dejun si cina la hoteluri de 3*-4*, transport avion, ghid local, asistenta turistica. *Reducere 17% din tariful standard de 1440 euro/persoana, valabil pana la 21 iunie! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

Comentarii