La eveniment vor participa autorul, alături de Andrei Mihail, antropolog și lector la Facultatea de Științe Politice SNSPA, și Roxana Grigorean, psiholog și psihoterapeut. Moderatorul întâlnirii va fi Cosmin Perța, scriitor și editor. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe, iar accesul publicului este gratuit, în limita locurilor disponibile.

George Bonea lansează „Niște animale“ la Cărturești Modul
Romanul „Niște animale”

Romanul „Niște animale” oferă o privire fascinantă asupra vieții de cartier din primii ani post-comunism, depășind simpla violență sau nostalgia romantică caracteristică altor mărturii ale acelei perioade. Cartea surprinde viața de bloc într-o lume nouă, construită de copiii care își petreceau timpul în abandonul grăbit al cartierelor bucureștene.

Personajele, spațiile și relațiile descrise sunt familiare multora dintre cei care au crescut în orașe, iar cititorii vor regăsi în paginile cărții propriile amintiri. Această reîntoarcere în trecut are puterea de a recalibra propriile reflecții, oferind o perspectivă diferită asupra celor ce au trăit acele vremuri.

George Bonea lansează „Niște animale“ la Cărturești Modul
George Bonea

George Bonea (n. 1989, București) este scriitor, publicitar și pasionat de sociologie și antropologie. Publică texte de analiză socială pe blogul său (georgeisme.ro) și în diverse publicații socio-culturale. „Niște animale” este a patra sa carte, după „Miercuri 10”, „Îmi pare rău că am muncit” și „Aventurile lui Zornel în Lumea Nașpa”. De asemenea, Bonea scrie pentru diverse proiecte video și a făcut parte din trupa de reggae-lăutăresc Just Another Lie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.