Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis un mesaj pe pagina de Facebook prin care atrage atenția asupra unor conturi de pe TikTok, false, care pretind a fi ale instituției sau ale structurilor din minister, precum și ale unor polițiști.
„Vă informăm asupra existenţei unui ecosistem de conturi false pe reţeaua de socializare TikTok, conturi care sunt prezentate ca fiind ale unor agenţi sau ofiţeri de poliţie sau chiar ca fiind pagini oficiale ale MAI sau structurilor din minister. Postările de pe aceste conturi sunt special concepute pentru a induce în eroare cetăţenii şi pentru a aduce prejudiciu de imagine Ministerului Afacerilor Interne şi angajaţilor instituţiei noastre”, arată reprezentanţii MAI.
Aceștia menţionează faptul că, pentru a câştiga credibilitate, pe aceste conturi sunt preluate fotografii, clipuri video, sau postări publicate de paginile instituţionale ale structurilor ministerului.
Conturile identificate sunt următoarele: @emiemiemi84, acesta fiind şi contul principal, @politisti_ro.fp, @politia.romana66, @politia.roman, @politiaromanaofficial, @jandarmeria_romana_112, @_mai.romania, @politisti.romania, @politisti112, @politistui_ro, @denis_politia_romana.
„Reiterăm faptul că aceste conturi sunt false, nu aparţin Ministerului Afacerilor Interne, iar cei care le gestionează postează conţinut care contravine eticii profesionale şi care aduc atingere intereselor cetăţenilor români. Evitaţi să comentaţi la postările acestor conturi, să urmăriţi conturile, ori să distribuiţi postările promovate în ecosistemul prezentat”, adaugă sursa citată.
De asemenea, Jandarmeria Română a publicat marți, 11 martie, un mesaj pe Facebook, în care dezminte un fake news care circulă în mediul online, cu prevalență pe TikTok, referitor la efectivele jandarmeriei.