Potrivit unui studiu la care au participat 436 de bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 67 de ani, care au folosit prezervative pentru a întreţine relaţii sexuale în precedentele trei luni, s-a concluzionat că 44,7% dintre respondenţi au trăit experienţe neplăcute din cauza unor prezervative nepotrivite.

Mai mult, cei care folosesc prezervative nepotrivite se confruntă cu un risc de 2,5 ori mai mare ca aceste mijloace de protecţie să alunece sau să se rupă şi cu un risc de 5 ori mai mare de a suferi diverse iritaţii la nivelul penisului.  Totodată, aceştia riscă să se confrunte cu un risc de două ori mai mare de a avea probleme de erecţie sau dificultăţi de a ajunge la orgasm.

Autorii studiului susţin că este necesară implementarea unor „mesaje sanitare”, pentru a determina bărbaţii să îşi aleagă prezervativele cu mărimea cea mai potrivită. În opinia acestora,  fabricanţii de prezervative ar trebui să redenumească cea mai mică mărime cu sintagma „large” (mare), apoi mărimea medie cu sintagma „extra large”, deoarece bărbaţii nu vor dori să cumpere prezervative marcate „small” (mic) sau extra small.

 

Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
PARTENERI - GSP.RO
Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
BOMBĂ! Adevărul despre Reghecampf, amantă și bani, spus de un membru al familiei: ”Murim”
Playtech.ro
BOMBĂ! Adevărul despre Reghecampf, amantă și bani, spus de un membru al familiei: ”Murim”
Cornel, un tânăr poliţist din Deva, a murit într-un Trabant strivit, la Şoimuş. Agentul a intrat cu maşina pe contrasens
Observatornews.ro
Cornel, un tânăr poliţist din Deva, a murit într-un Trabant strivit, la Şoimuş. Agentul a intrat cu maşina pe contrasens
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
HOROSCOP
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
Un polițist din Botoșani a dus cu mașina poliției un șofer care nu avea cash la el să scoată bani de la bancomat pentru șpagă
Știrileprotv.ro
Un polițist din Botoșani a dus cu mașina poliției un șofer care nu avea cash la el să scoată bani de la bancomat pentru șpagă
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)