Încurajează sedentarismul
Un copil care se uită prea mult timp la televizor, la filme sau la desene animate, are tendința de a fi mai puțin dornic de mișcare decât un copil care iese în parc, se plimbă cu bicicleta sau întreprinde alte activități fizice potrivite vârstei lui.
De asemenea, copiii pot dezvolta o dependență de anumite programe. Dacă le place un anumit desen animat, chiar dacă acesta abundă în scene violente, va dori să vadă și în zilele următoare noi episoade.
Poate duce la obezitate
Una dintre cauzele obezității infantile este sedentarismul, iar privitul la televizor este o activitate statică. Specialiștii consideră că un copil care se uită prea mult timp la televizor își dezvoltă mai greu motricitatea, îndemânarea și musculatura.
Întârzie vorbirea corectă
Un alt efect negativ al televizorului asupra copilului este întârzierea vorbirii corecte. Copilul ascultă, privește, dar nu își exersează limbajul propriu și poate pronunța greșit anumite cuvinte. La televizor, personajele vorbesc mult mai repede, ceea ce îl împiedică pe micuț să înțeleagă anumite cuvinte. De aici și până la stâlcirea lor în vorbirea directă nu mai este decât un pas, potrivit acasa.ro.