În 2023, Rep. Moldova a devenit brusc interesantă pentru miliardarii ruși. Supuși sancțiunilor, în urma războiului din Ucraina, aceștia au fost declarați indezirabili în state membre UE pentru suspiciuni că ar finanța armata rusă, relatează TV8.md. În această situație, salvarea a fost obținerea cetățeniei Rep. Moldova.
Unul dintre beneficiarii unei scheme cu certificate false de naștere, potrivit sursei citate maii sus, a fost multimiliardarul rus Serghei Lomakin.
Sursa citată precizează că originile moldovenești ale acestuia sunt o ficțiune, bazată pe acte rusești false și documente moldovenești manipulate.
Potrivit dosarului depus la ASP, mama omului de afaceri, numită Valentina Zadorojnîi, s-ar fi născut în 1949, în satul Prodănești din raionul Florești.
În urma investiigației, s-a stabilit că familia Zadorojnîi a avut o fiică Valentina, însă fetița a murit la 20 de zile de la naștere, pe 25 octombrie 1949. Acest bebeluș, potrivit certificatului de naștere rusesc al lui Lomakin, este mama sa.
Lomakin a prezentat autorităților certificatul de naștere moldovenesc al Valentinei Zadorojnîi, nu și pe cel de deces. Agenția Servicii Publice (ASP) a descoperit că actele au fost falsificate, iar cererea de acordare a cetățeniei a fost respinsă.
Astfel, au pierdut șansa de a obține cetățenie moldovenească și trei dintre cei cinci copii ai lui Lomakin, care au depus actele împreună cu el.
În aprilie 2024, Centrul Național Anticorupție a deschis dosar penal pentru corupție și fals în acte publice, după ce Agenția Servicii Publice a raportat mai multe cazuri de fraudă la dobândirea cetățeniei. În această cauză sunt anchetați mai mulți funcționari publici, care au fost suspendați din funcție.