Proiectul „Curtea de apă”: Cum încercau românii dintr-o fabrică de bere să scape de radiațiile de la Cernobîl
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pe 26 aprilie 1986, reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl a explodat, eliberând în atmosferă un nor radioactiv de proporții catastrofale, de sute de ori mai puternic decât cel de la Hiroshima. În timp ce radiațiile se așezau tăcut peste România, într-o fabrică de bere, Virgil Goran, un tânăr șef de secție, primea ordine neobișnuite. Între porți închise, geamuri etanșate și un program militar de stropit asfaltul, el a fost martorul unei mobilizări care trăda gravitatea unui pericol pe care autoritățile refuzau să îl numească oficial. „În fiecare două ore eram obligați să stropim curtea fabricii cu multă apă”, a declarat
în exclusivitate pentru Libertatea Virgil Goran.
Cuprins:
Ordinul de la ora fixă: „Din două în două ore”
Pentru Virgil, accidentul nuclear nu a însemnat hărți cu nori radioactivi, ci o schimbare radicală a rutinei de lucru. În fabrica unde lucra, panica invizibilă s-a transformat în acțiuni concrete, aproape ritualice.
„Dispozițiile primite pe unitate, pe fabrică, erau să căutăm să stăm cât mai mult în camerele cu ușile și cu geamurile închise... La fiecare două ore eram obligați să stropim curtea fabricii cu multă apă”.
,,Protocolul apei” era măsura principală de decontaminare și era manuală și repetitivă, fiind singura armă împotriva prafului care purta izotopi radioactivi. Muncitorii circulau cât mai puțin în exterior, iar fabrica devenise un spațiu asediat de un inamic pe care nu îl puteau vedea sau mirosi.
Viața sub interdicție: „Acasă, la fel închis”
Restricțiile nu se opreau la poarta fabricii. Virgil Goran își amintește că întreaga existență a fost mutată „la interior”. Panica, deși prezentă, era una mocnită, controlată de regimul de viață impus.
- Izolarea: „Acasă să stai înăuntru cu geamurile închise, cu ușile închise”.
- Controlul mișcării: „Majoritatea muncitorilor trebuiau să lucreze cât mai puțin, să circule cât mai puțin în exterior”.
- Pastilele de iod: Prin medicul întreprinderii, s-au adus și s-au împărțit imediat pastile de iod personalului.
- Durata crizei: Virgil descrie primele zile ca fiind cele mai tensionate: „Panică s-a creat, dar foarte puțină, în primele zile, două, trei zile. După aceea s-a intrat așa mai într-o stare absolut mai normală”.
Urma invizibilă: „Să fi fost radiația?”
Zecile de ani care au trecut au lăsat în urmă întrebări legate de sănătate. Virgil a fost diagnosticat ulterior cu o afecțiune rară, o tumoră neuroendocrină, boală care l-a determinat să înființeze Asociația Pacienților cu Tumori Neuroendocrine (APTNR).
„Problemele la tiroidă au apărut după câțiva ani, dar eu am făcut și radioterapie pentru o altă boală, nu știu dacă e de acolo sau de la Cernobîl”, a spus președintele APTNR.
Legătura dintre dezastrul de la Cernobîl și bolile tiroidei și cancerul tiroidian
Cea mai clară corelație stabilită de cercetători este între radiații și carcinomul papilar tiroidian. Un studiu condus de cercetători americani și ruși a demonstrat că riscul de cancer tiroidian crește direct proporțional cu doza de radiații primită. Glanda tiroidă a copiilor absoarbe mult mai rapid iodul radioactiv, ceea ce a dus la o creștere de până la 45 de ori a incidenței cancerului tiroidian în grupurile cele mai expuse.
„Aceste studii au furnizat informații noi și foarte importante privind legătura dintre radiații și cancer, informații care au ramificații în domeniul protecției radiologice, în special în ceea ce privește riscul de tumori tiroidiene cauzate de expunerea la izotopii de iod. Studii recente realizate în rândul personalului care a participat la eforturile de decontaminare de la Cernobîl au oferit, de asemenea, dovezi ale creșterii riscului de leucemie și de alte afecțiuni hematologice maligne, precum și de cataractă, existând totodată sugestii privind creșterea riscului de boli cardiovasculare în urma expunerii la doze mici și rate scăzute de radiații”, arată articolul Perspectivă epidemiologică asupra accidentului de la Cernobîl publicat de PMC - National Institutes of Health (NIH).
Spre deosebire de cancerul tiroidian, tumorile neuroendocrine nu apar menționate ca o „consecință directă majoră” în rapoartele statistice globale precum Raportul 2008 - Anexa D privind Cernobîl al UNSCEAR - Comitetul Științific al ONU, care analizează tiroidita, leucemia și tumorile solide.
Totuși, există două direcții de cercetare:
- Efecte asupra sistemului endocrin: Deoarece radiațiile afectează sistemul endocrin în ansamblu, pacienții și unele asociații medicale ridică ipoteza unei legături, mai ales că tumorile neuroendocrine apar din celulele sistemului endocrin difuz.
- Creșterea generală a tumorilor solide: Rapoartele indică o creștere ușoară a mortalității prin „tumori solide” (categorie care include și NET) în rândul lichidatorilor și al populației din zonele strict controlate, dar este greu de izolat statistic legătura exclusivă pentru formele rare de NET.
Cinci medici din România au povestit pentru Libertatea cum au trăit ei acea perioadă, ce măsuri au luat autoritățile române pentru a proteja populația de accidentul de la Cernobîl din 1986 și ce efecte asupra sănătății au apărut după acel dezastru.
Mărturia lui Virgil Goran rămâne un document valoros despre cum „micile măsuri” de protecție, precum stropirea curții cu apă, au fost singurele scuturi ale muncitorilor români în fața unui dezastru nuclear tăinuit.
