Cernobîl 1986: Radiografia unui dezastru tăinuit, prin ochii a 5 medici români
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În 1986, România s-a trezit captivă sub un „praf” invizibil, după ce explozia reactorului de la Cernobîl a declanșat o catastrofă nucleară care a eliberat în atmosferă cantități masive de iod radioactiv și cesiu. În timp ce autoritățile comuniste încercau să mușamalizeze dimensiunea dezastrului, medicii români - unii studenți pe atunci, alții în plină activitate - descifrau pericolul printre rânduri, încercând să limiteze o creștere a incidenței cancerelor ce avea să devină evidentă decenii mai târziu. De la izolarea forțată în case până la distribuirea de iodură de potasiu în comune izolate, iată cronica unei supraviețuiri tăcute în spitalele, fabricile și casele noastre, care reiese din discuțiile cu cinci medici români.
Cuprins:
- Tăcerea care a precedat norul: „Am aflat din alte surse”
- Harta panicii: De la „demența” din orașe la calmul de la sat
- Iodul și „măsurile empirice”: Între protocoale și bișniță
- Iodul nu este un panaceu universal
- Statisticile dezastrului: „O incidență de 100 de ori mai mare”
- Lecția de actualitate: Suntem mai pregătiți astăzi?
Tăcerea care a precedat norul: „Am aflat din alte surse”
Informația oficială despre accidentul care a contaminat zone extinse a circulat în România cu o întârziere criminală, forțând profesioniștii să se bazeze pe rețele neoficiale. Prof. dr. Daniel Coriu, medic hematolog la Spitalul Fundeni, student la acea vreme, a declarat pentru Libertatea: „Noi am auzit din alte surse, nu-mi amintesc să fi fost comunicat oficial”.
Dr. Marius Savu, medic radioterapeut la Institutul Oncologic București, era pe vremea aceea medic stagiar la Spitalul Colțea și, în paralel, lucra și pe salvare: „Am aflat târziu, de fapt. Am avut o neliniște pentru că după aceea mi-am dat seama că practic am fost în bătaia razelor toată perioada asta. Informațiile au fost foarte sărace. Nimeni nu avea în minte un plan, un protocol, ce analize ar trebui făcute. Acest lucru a fost chiar ascuns de autoritățile române”.
În momentul accidentului, prof. dr. Romeo Călărașu, reputat medic ORL, de-abia venise la Institutul „Prof. Dr. Dorin Hociotă”: „Vestea a venit prin canale profesionale de la Iași, la aproximativ 24 de ore după incident, informându-ne că norul radioactiv se îndrepta spre nordul Europei”.
Harta panicii: De la „demența” din orașe la calmul de la sat
Dr. Marius Savu descrie starea de spirit de atunci ca fiind una de neliniște profundă: „Sigur populația era în panică pentru că lucrurile au fost ținute sub tăcere, iar adevărul era văluit în niște filtre foarte dense, nimeni nu știa nimic.”
Prof. Dr. Romeo Călărașu confirmă existența panicii, dar menționează că în București a fost mai temperată datorită unor informații parțiale: „Era ceva panică, dar nu așa de mare în zona asta noastră, fiindcă de la Iași mi s-a transmis că nu suntem prinși în norul radioactiv”.
La polul opus, dr. Vasile Cepoi, care era medic de circă în comuna Țibănești, are o amintire diferită: „Nu a fost panică, mi s-a spus că asta există. Să ne protejăm așa... Am distribuit prin asistenții medicali tabletele de iod și le-am transmis oamenilor să stea în casă. Totuși, regula nu prea a fost respectată”.
Iodul și „măsurile empirice”: Între protocoale și bișniță
Prof. dr. Diana Păun, medic endocrinolog la Spitalul Universitar, era liceeană în 1986: „Autoritățile transmiteau constant mesaje de igienă. Tot timpul apăreau la televizor să ne spună să ne spălăm pe mâini, să închidem geamurile”.
Ea confirmă administrarea comprimatelor: „Toți colegii mei au luat aceste pastile, care veneau în punguțe”.
Dr. Savu își amintește însă de haosul din spitale și de specula de pe stradă: „La Institutul Oncologic era o demență, măsuram laptele din sticle, pătrunjelul din piață... În plus, vindeau bișnițarii «pastile antiatomice» pe piața neagră, care puteau fi aspirine sau habar n-am ce.”
În lipsa unor indicații clare, unii recurgeau la metode disperate: „La sfatul unor fizicieni, spălam pereții casei cu furtunul, spălam curtea”, povestește medicul.
Iodul nu este un panaceu universal
Prof. dr. Daniel Coriu avertizează că iodul nu oferă protecție totală: „Iodul nu protejează de orice. Accidentul a fost cu emisii de cesiu sau alte substanțe radioactive. Administrarea trebuie făcută cu 24 de ore înainte sau în primele ore după expunere. Este critică această fereastră”.
Întrebat de Libertatea ce înseamnă primele ore, acesta a întărit: „Cât se poate de repede”.
Deși era student la medicină, prof. Coriu spune că nu a primit tratamentul la timp: „Nici vorbă să ni se dea pastile. Nici nu s-a știut oficial.” Dr. Savu completează: „Distribuirea ar fi trebuit făcută foarte curând. Noi am aflat târziu, pentru că au încercat să ascundă povestea asta”.
Statisticile dezastrului: „O incidență de 100 de ori mai mare”
- Copiii, categoria cea mai vulnerabilă: Prof. dr. Daniel Coriu explică: „Studiile recente arată că micuții care aveau atunci între 0 și 5 ani au dezvoltat ulterior cancer tiroidian. Incidența a fost cam de 100 de ori mai mare față de populația non-expusă”.
- Mărturia din teritoriu: Dr. Vasile Cepoi observă o schimbare dramatică: „Pe vremea respectivă am avut un singur caz de cancer, iar acum sunt zeci în zonă. S-au îmbolnăvit familii întregi”.
- Cazuistica oncologică: Prof. dr. Diana Păun confirmă: „Baza de date de la Parhon cuprinde mii de astfel de cancere înregistrate din 1986 până în prezent”.
- Cancerele hematologice: Prof. Coriu precizează: „S-a observat o creștere a incidenței leucemiilor acute, limfoamelor și mielomului multiplu, deși este greu de stabilit o relație directă din cauza procesului lung de oncogeneză”.
Lecția de actualitate: Suntem mai pregătiți astăzi?
Subiectul a revenit în actualitate odată cu războiul din Ucraina. Dr. Marius Savu rămâne sceptic: „Lecția pe care ar trebui să o învețe România: în orice activitate din domeniul sanitar trebuie să existe un plan de prevenție. Portativul e gol. Ar trebui să avem rezerve de pastile antiatomice și o schemă de distribuire pe grupe de vârstă și profesionale, dar nu am auzit să existe așa ceva”.
Ghidul de supraviețuire pentru prezent, în opinia medicilor, ține de protocoale publice clare, stocuri reale și informarea corectă a populației că iodul are o fereastră de eficiență extrem de limitată și nu protejează împotriva tuturor tipurilor de radiații.
Zona de excludere de la Cernobîl rămâne inaccesibilă pentru oameni, însă, la 40 de ani de la explozia reactorului 4 al centralei nucleare, alte forme de viață nu doar că s-au instalat acolo, ci par să fi supraviețuit, să se fi adaptat și chiar să prospere.
