În tot acest haos tronează Nicușor Dan care, culmea, nu-și joacă rău rolul, dar e și el diabolizat de niște inși care, vorba aia, i-au lins pantofii unei stafii imobile precum Iohannis timp de 11 ani.
Nicușor Dan a făcut ce trebuia miercuri. A încercat să-i tempereze pe toți Machiavelli de la țară, care făceau planuri să „reunească” dreapta, indiferent că e mai vopsită legionar sau nu. În fond, ce diferență e între Rareș Bogdan și George Simion? Ideologic, niciuna, doar că Rareș Bogdan are mai multă avere, iar George Simion e mai dependent de fonduri, susținere obscură.
Luni și marți bolojeniștii useriști, liberali sau „societatea civilă” deja știau că vopsesc AUR în europenism, că doar și ăia visează la fonduri europene, nu-i greu!, și că omoară hidra pesedistă. Miercuri, Nicușor Dan a reușit să obțină măcar un fel de consens – promisiuni clare că se negociază în blocul anti-AUR, nu cu AUR.
Sigur, de AUR depind multe. Numai că George Simion, când e în poziția să fie lider, devine un soi de mini-Trump. Într-o zi e ferm, în următoarea oră pune condiții de gâgă pentru negocieri. Apropo, ideile cu 300 de parlamentari și alte bazaconii ne arată trunchiul vajnic din care se trage cu adevărat și extrema dreaptă de la noi: Traian Băsescu și epoca luminată în care serviciile secrete au construit tot felul de arătări politice și funcționărești. George Simion a fost „societate civilă” și el.
PSD, deși pare ferm, e de fapt rupt între dorința de exhibiționism tip Olguța Vasilescu, și dorințele lui Grindeanu de a fi prieten cu toată lumea. Grindeanu a crescut în stilul vestic românesc de a face politică, ăla dezvoltat de la Timișoara până la Cluj, în care toată lumea e prietenă acolo sus la vârf, se mai împarte un tun, se mai distribuie niște apartamente, ne prefacem că ne certăm, dar tot noi suntem șefii orașului.
Care sunt esențele? Deficit există, banii trebuiau culeși. De acord. Însă rotițele defecte din capetele tuturor acestor lideri de partid nu cunosc decât o singură soluție, tăierile de jos în sus. Începem de la ajutoare sociale, educație, apoi uităm să mai taxăm și bogăția.
A doua rotiță defectă: avem un capitalism local subvenționat la greu. Ce sunt fondurile europene? Vă pot oferi o definiție pe care n-o s-o citiți în altă parte: sunt acei bani dați unor capitaliști locali să facă școli frumoase la țară unde învață copii foarte săraci din familii destrămate.
Capitalismul asistat social e foarte guraliv, agresiv, vrea mereu ajutor, dar nu plătește destule taxe, folosește muncă la negru și gri, e antisocial. Atât de antisocial încât ia bani de la UE și plânge drăgăstos la delirurile lui Călin Georgescu, visând la o amnistie fiscală ceva.
În același timp, bolojenismul s-a europenizat complet, adică nu se atinge nici cu o tăxuță de speriosul capital multinațional, ăia continuă să exporte profit la greu. Iar ideea de a vinde acțiuni de la companii care produc bani la greu este din această gamă provincială: mă pun bine cu ăia mari și ei mă apără că sunt cel mai europenist.
Ca să nu mai vorbim că acest curajos Bolojan n-a făcut decât să taie din forța ANAF, cu măsurile lui de austeritate, în loc să-i arunce pe ăia pe toți pe teren sau în serverele cu lista firmelor datornice, ca să mai recupereze din acele găuri imense de colectare din profit și TVA.
Lupta cu deficitul a dat niște rezultate concrete, cele cu care se umflă Bolojan în pene. PSD a explodat corect, prea târziu și cu un festivism de neînțeles, arătând că s-a acoperit deficitul din sufocarea celor care oricum erau la limita supraviețuirii, indiferent că vorbim de cetățeni sau mici companii.
Niciunul nu atacă niște surse discutabile în care s-au scurs banii, pe lângă cele pomenite mai sus, adică veșnica protecție a capitalului. Angajamentele militare sunt sau nu rezultatul unei analize corecte de risc și economice? (Trecem de partea etică, UE s-a făcut de râs istoric și asistând la raderea Gazei, și ciripind nervos la declanșarea războiului-dezastru cu Iranul.)
Niciun actor politic nu promite două reforme urgente cu posibile rezultate spectaculoase imediate: reforma ANAF (prin întărire și clarificare a sarcinilor) și reforma inspecției muncii (nu se mai poate cu atâta muncă la negru să aștepți și servicii de sănătate, educație, drumuri poduri etc.).
Așa că, în fond, criza politică de acum exprimă o criză profundă din sufletul și portofelul fiecărui userist, penelist, pesedist sau aurist. Dilema sună cam așa: aș avea nevoie de fonduri europene să-i sparg pe clienții mei, aș avea nevoie și de ceva muncă la gri și închis ochii la taxe, că altfel moare capitalismul românesc, SRI-ul are și el nevoie de capitalismul lui paralel evazionist și strategic, dar mai trebuie să țin în viață și ecosistemul pe care deja îl rad cu politicile de tip „ierbicid” ale lui Bolojan.
Să nu mai vorbim că toate aceste politici se fac cu ochii închiși la situația externă, unde suntem în derivă de un an, fără nicio poziție, fără niciun zvâc, idee diplomatică. De fapt, cu prea mult zvâc în a susține cauzele nebunești de tip Trump-Netanyahu.
Putem, deci, fi lucizi oare?, fără eroizările unui Bolojan?, fără manifestări de tip botez-cumetrie ca votul PSD? Ce ar fi normal să se întâmple? Să zboare Bolojan cu o moțiune și să se pună alt premier convenit de blocul câștigător al alegerilor. Restul e gargară. Nu există eroi. Voi nu vedeți că Bolojan a început să vorbească despre sine ca Georgescu? Unul care se prezintă pe sine ca un arhanghel trebuie dat afară din casă, n-are rost să pierzi timpul cu așa ceva.
Dar da, suntem într-o gargară periculoasă care ne-ar putea aduce un guvern Bolojan susținut de extrema dreaptă, de servicii și alte arătări cu pensii prea mari care i-au ținut la un moment dat în perfuzii și pe alde Băsescu sau Iohannis pe final de mandate.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_01d694eecfc9e7f66a0cfe8223e35414.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4f1963a304849c477d97b194ef20f3f9.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_58699d0376cc47e9c002215885d4a4ed.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22189f7b3e84ba89582aad88dd3dd064.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f9145fe889240e5b723496eed0644427.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7e9e715d4bcf19a1c684142dd5ce74f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c449e4e7a03c66515a43761fe52095b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_23c66f0b70243376ddd9921f08f0e906.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b5a2b587d6151308f8bc00a04185f831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9876177175abc241787723231bd4ad8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_67a3e915e8ea32f9ab8d682cb04a9c62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_642469b857068f6e0185208daa310428.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_8bad7d3c9da92a331bed887924b12685.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simon-ilie-bolojan-nicusor-dan--fotografii-hepta-dumitru-angelescu-profimedia-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4e6c7a944281a9d691b993f5ab9ca9e8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/benzinarie-petrom-pret-motorina-benzina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lei-romanesti-bani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/naomi-hedman-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/teo-trandafir-si-mihaela-radulescu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bdd9742fbda4c31658af8d7308555871.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_97c519718c2af23eb8a31a71f595f497.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/09/cristian-pirvulescu-id131153inquamphotosilonaandrei-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-ilie-bolojan-foto-presidency-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bine-pentru-tine-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camelia-cavadia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/umfcd-carol-davila-bucuresti-centru-biopsie-lichidafoto-arhiva-umfcd-fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-sa-gatesti-fasolea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dieta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/cine-a-fost-sfantul-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/04/sf-gheorghe-in-2024-traditii-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-semnul-stop-este-octogonal.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-fete-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dora-abodi1-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sectiune-3-autostrada-sibiu-pitesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cezariana-reactie-cmr-foto-envato.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reciclare-doza-aluminiu-aparat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vladimir-putin-rusia-shutterstock1430366228-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.