Bogdan Iancu, din „Fructul oprit”, lucrează de la 4 ani și jumătate. A jucat cu Gerard Depardieu și Harvey Keitel

Libertatea: Când alți copii se jucau la grădiniță cu mașinuțe, tu făceai deja reclame. Cum așa?

Bogdan Iancu: E destul de simplu. Prin 2004, pe la 4 ani și jumătate, părinții mei au primit de la un prieten o invitație să particip la un casting pentru o reclamă la ciocolată. Ai mei aveau o idee vagă despre cum funcționează o audiție și, văzând că sunt foarte energic, entuziasmat și uneori enervant, s-au decis să mă ducă. Țin minte că așteptam în sală cu alți șase, șapte copii de vârsta mea, toți cu mamele lor, și, la un moment dat, m-au chemat înăuntru. Ei bine, eu la vârsta aceea nu prea aveam conceptul de emoții sau stres, doar îmi doream foarte tare să fiu acolo și, cel mai important, să mă joc. Și asta țin minte că am făcut. Mi-au spus foarte scurt ce am de făcut: să alerg până într-un punct, să mă uit undeva în stânga camerei și să zic ceva în genul „Uau, ce-mi place ciocolata!”. Asta am și făcut. Ce cred că m-a ajutat foarte mult a fost că am luat toate instrucțiunile astea ca pe o joacă – lucru pe care încerc să îl fac și acum, la 19 ani, dar care iese mai greu. După audiție, am fost sunat de către directoarea de casting să-mi spună că am luat proba. Vă imaginați câte chupa-chups-uri i-am cerut mamei mele după, ca să celebrez!

Recomandări

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Ce a urmat?

Directorul de la primul casting m-a ținut minte și a mai anunțat alți oameni. Astfel, am primit oferte să mă înscriu la mai multe agenții. Așa că, din când în când, mai primea mama telefoane pentru tot felul de audiții la reclame. Asta am făcut o parte bună din copilărie. Părinții mei, în momentul în care și-au dat seama că actoria mă bucură, m-au ajutat să continui în direcția asta.

„Mama m-a ajutat să gestionez această celebritate”

Când ai conștientizat că ai succes și cum ai gestionat celebritatea?

Succesul cred că a venit odată cu primul lungmetraj făcut, „Ho Ho Ho”. În perioada aceea se întâmpla să mă mai oprească lumea pe stradă. Aveam cam 10 ani. Pe mine interacțiunile cu oamenii care îmi spuneau că m-au văzut în film n-au putut decât să mă bucure. Le percepeam ca pe un joc, într-un fel. Am avut foarte mare noroc că am dat doar de oameni decenți. Mama m-a ajutat să gestionez această celebritate. Lecțiile ei îmi sunt acum principii.

La 12 ani erai coleg de platou cu Gerard Depardieu și Harvey Keitel. Cum e să lucrezi cu ei?

Pe lângă Gerard Depardieu și Harvey Keitel, care sunt niște titani, am avut ocazia să lucrez cu actori internaționali mai puțin mainstream – Sandra Borgmann, Harald Krassnitzer, Thomas Sarbacher și minunata Maria Kraakman. Sunt lucruri de învățat de la fiecare. Stând de vorbă cu ei, încercam să găsesc un numitor comun în ceea ce-mi spuneau. Să găsesc acel ceva care îi face pe fiecare să fie cine sunt. Însă nu există. Și asta mă bucură cel mai tare. Fiecare a ajuns unde a ajuns în felul lui.

Recomandări

Culisele planului privind retragerea lui Piedone. Negocieri la cuțite între PSD și partidul lui Dan Voiculescu

„Rolurile veneau datorită naturaleţei şi spontaneităţii”

Când ai început să studiezi efectiv actoria? Ai făcut cursuri?

Cursuri n-am făcut până târziu. Cât am fost copil, mama s-a gândit că n-ar avea sens să merg la cursuri de teatru pentru copii, fiindcă a observat că rolurile veneau datorită naturaleței și spontaneității. I s-a părut că ar risca. Astăzi, îi mulțumesc profund pentru această decizie. Cursuri am făcut, da, doar că mult, mult mai târziu. În 2015 am intrat în trupa de teatru Brainstorming București, cu ai cărei oameni am petrecut cei mai frumoși ani din liceu.

Ce ți-ai cumpărat din primii bani câștigați din jobul de actor?

Nu mai știu. Însă țin minte că una dintre primele achiziții făcute de mine din banii mei a fost un bakugan. Era o bilă care se transforma într-un monstru. Tare, nu?

„Aveam nevoie să mă ataşez de cineva care să mă ghideze”

Ai avut sau ai un mentor? Cine este? Cine ți-a influențat cariera?

Nu aș putea spune concret că am vreun mentor. Îmi văd cariera, până în momentul de față, destul de segmentată, iar fiecare segment reprezintă perioada în care am lucrat la un film. Filmele în care am jucat sunt atât de diferite între ele, încât aveam nevoie să mă atașez de cineva care să mă ghideze. În toate cazurile a fost regizorul. De la Jesus del Cerro și Bogdan Dreyer până la Octav Chelaru, Jaap van Heusden și, evident, Cristina Jacob, fiecare a reprezentat câte un mentor.

Recomandări

Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Care este rolul tău de suflet? Și pentru ce personaj ai fost nevoit să faci sacrificii?

Sacrificii se fac pentru fiecare rol. Însă rolul în care simt că am reușit să mă pierd cel mai tare a fost în filmul „In Blue”, de Jaap van Heusden. Acolo joc un băiat care stă în canalele de la Gara de Nord. De când am citit scenariul, mi-am dat seama de greutatea personajului și de faptul că nu există o cale de mijloc în interpretarea lui. Ori iese foarte prost, ori iese foarte bine. A fost riscant, dar produsul final m-a mișcat până la lacrimi.

„Petru Caragea din Fructul Oprit  are frustrări şi frici asemănătoare”

Joci într-un serial în vogă în acest moment, „Fructul Oprit”. Ce puncte comune ai cu Petru Caragea, pe care îl interpretezi?

Foarte rar am avut personaje negative de jucat, așa că, în momentul în care am citit scenariul pentru primul episod din sezonul 2 din „Fructul Oprit” și am văzut că Petru Caragea stă în nucleul conflictului, m-am entuziasmat. În sfârșit puteam să fiu băiat rău! Entuziasmul ăsta a sporit în momentul în care am stat de vorbă cu doamna Ruxandra Ion și cu Radu Grigore și m-au ajutat să înțeleg personajul mai bine. Mi-am dat seama că nu este cu mult mai diferit decât mine, are frustrări și frici asemănătoare, iar conflictele pe care le generează au în spate o motivație cât se poate de normală. Cu siguranța asta am intrat în proiect și, până acum, nu m-a lăsat la greu.

Cum ai reușit să iei castingul la filmul „Oh , Ramona”? Știu că ai avut o zi complicată la școală, două teze, ai avut parte de un blocaj.

Un blocaj e puțin spus. În primă fază, am fost la un casting în masă pentru rolul lui Andrei și, odată intrat pe ușă, am constatat că nu-mi știu replicile deloc. Dar deloc. Lucru care, în mod normal, nu se întâmplă. În fine, am reușit să bălmăjesc eu acolo ceva, lumea a-nceput să râdă… Am terminat castingul, am închis ușa în urma mea și, la plecare, m-am gândit: „Da, bă, Bogdane, ai cam dat-o de gard”. N-a trecut o zi și primesc telefon de la directoarea de casting pentru un recall. Inițial, am crezut că are numărul greșit. Ce pot să spun, următoarea dată, m-am dus cu textul învățat la perfecție.

Ministerul Sănătății i-a dat aviz escrocului italian Matteo Politi, care a ajuns să opereze de zeci de ori în România, chiar și la spitalul privat Monza, fără studii de medicină! A fost depistat de asistente că nu știa să-și pună mănușile!

Urmărește-ne pe Google News