Ciorba Iohannis și iaurtul Nicușor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După ce s-au fript cu ciorba Iohannis, e firesc: românii suflă și-n iaurtul Nicușor.
Deși amândoi au o lentoare în reacții, nu se poate spune, totuși, că sunt la fel, decât dacă insiști să fii nedrept.
De pildă, președintele Dan are, totuși, cât de cât, o busolă morală când vine vorba despre politica externă. A afirmat răspicat niște adevăruri despre Statele Unite ale Americii, Trump, Europa și liderii ei (într-un interviu în Politico). Totodată, a făcut-o îndeajuns de diplomat încât să nu-l alerge Vance prin Biroul Oval să-l întrebe de ce n-are ac la cravată.
Când vine vorba despre politica externă, toți președinții României de după 1989 (chiar și Iliescu) s-au descurcat mai bine decât la intern (de vină o fi zodiacul, de vină o fi pădurea, cine știe).
În plus, Dan nu are apetitul pentru voaiaj, voaiaj manifestat de Iohannis. E un om care rămâne în limitele rezonabilului când vine vorba de spargerea banului public. E mai aproape de Maia Sandu decât de pofta de Africă a doamnei Carmen Iohannis.
Are și președintele Nicușor bube destule, nu înțelege neam ce e fascismul, nu știe ce să facă în chestiunea justiției, nu se atinge de serviciile secrete, nu susține reformele bolojaniene (în caz că astea chiar sunt reforme).
Dar are totuși o busolă morală, iar la nivel de discurs, așa împleticit cum e, se prezintă totuși decent. E deschis, nu se ascunde cu lunile pe la golf, schi și relaxare. Vorbește. Nu e șocâte, nu fuge de dezbateri, de public, cum n-a fugit nici în campanie electorală (pe Nuvulon Simion nu-l mai prindeai, ziceai că-i Usain Bolt).
Iohannis a lăsat, cu nesimțirea sa solemnă, și această moștenire otrăvită: fuga de dezbateri. Dan nu e la fel. E o bilă albă, dar nu îndeajuns de mare încât să-l facă un președinte pentru istorie.
Și Iliescu, spre deosebire de Ceaușescu, n-a dezvoltat cultul personalității. Și asta nu-l absolvă de păcate și crimele de care se face vinovat (prin interpuși).
Nu mai e mult și se face anul de când l-am ales pe președintele Dan. Regret? Niciun regret, ca acea adorabilă cantautoare rârâită din Paris, dar asta numai și numai în contextul platoului cu candidații respectivi. Dincolo de acel platouaș, oho!
Dar e ceea ce e, avem președintele pe care îl avem, la București avem primarul pe care îl avem, la Palatul Victoria avem premierul pe care îl avem.
Nu sunt nici pe departe ce a produs mai rău clasa politică românească. Pe de altă parte, clasa politică românească produce masiv îndeobște dăunători. Nu e nici asta (Dan - Ciucu - Bolojan) vreo tripletă de aur, păcatele mele!
Și nici pe plan internațional nu ne merge mai bine, de când dreptul internațional a fost abolit și a rămas în vigoare doar legea pumnului cu buton nuclear (nu că Maduro, care chiar conducea un narco-stat moștenit de la șarlatanul pseudo-socialist Chavez, n-ar merita să împartă celula cu alde uleiosul Puff Daddy și alți infractori ordinari).
Deocamdată, iată, aici ne aflăm și doar de un lucru putem fi siguri: va fi tot mai rău.
