Avem în față un obiectiv național cu bătaie lungă. De ce aderarea României la OECD marchează încununarea destinului nostru occidental

 3 comentarii
Arhiva foto

După intrarea României în NATO (2004) și UE (2007) ne-am resemnat cu ideea că nu mai avem un „proiect de țară”. Lipsa unui asemenea obiectiv național, deasupra partidelor politice, a devenit principalul stereotip critic la adresa unei elite tot mai slabe, care nu dă semne că poate planifica evoluția societății noastre pe termen mediu și lung. Din păcate, nu pot spune că acest clișeu e tras de păr: am primit suficiente dovezi care-i demonstrează actualitatea.

În schimb, se cuvine să notăm că însăși noțiunea unui „proiect de țară” - lansată de primii doi președinți postcomuniști - era mai potrivită cu anii '90 decât cu noul nostru statut ca stat membru în principalele organizații politice occidentale. De acum înainte, pentru tot viitorul pe care-l putem anticipa, singurul nostru interes cu adevărat național acoperă toate acele acțiuni politico-diplomatice menite să ne consolideze prezența în ecosistemul valoric al lumii libere, democratice și dezvoltate.

Întrucât aderarea la Eurozonă suportă contraargumente de ordin tactic, ceea ce ne lipsește cu adevărat e admiterea în spațiul Schengen de liberă circulație și, respectiv, primirea noastră în OECD. În chestiunea Schengen, rotițele din culise au fost unse prin partidele românești din familia popularilor europeni (PPE), care și-au ținut recent congresul chiar la București.

Știri tot mai plauzibile dau ca sigură aderarea în doi pași, începând cu deschiderea frontierelor aeriene. Pasul final - adică Schengen terestru și maritim – va avea impactul economic cel mai semnificativ și e în curs de rezolvare prin negocieri directe cu obstinații noștri parteneri austrieci. Să sperăm că tot procesul se va încheia pozitiv, pe baza unui nou audit, până la finalul anului curent.

Dacă zbaterile și dezbaterile publice pe subiectul Schengen agită opinia publică internă de peste zece ani, tema OECD a intrat pe radar de curând și plutește încă în ceață: nu pariez pe ipoteza că românul „mediu” e foarte interesat de ea, deși obiectivul în cauză e chiar „cireașa de pe tort” care ar certifica promovarea României în prima ligă a geopoliticii.

Nu prea ne puteam gândi la așa ceva în primii ani '90, pe când Ion Iliescu le mulțumea minerilor lui Miron Cozma pentru contondentele lor intervenții întru salvarea „democrației originale”...

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD în engleză, OCDE în franceză) a fost creată în 1947, ca suport pentru implementarea Planului Marshall. La început, ea s-a numit Organizația europeană pentru dezvoltare economică (OEDE).

Din 14 decembrie 1960, atunci când o convenție special reunită a constatat că reconstrucția Europei de Vest cu bani americani era realizată, OEDE s-a transformat în OECD, primind misiunea de armonizare a politicilor economice din democrațiile puternic industrializate. Sediul noii structuri a rămas la Paris, cu o istorie instituțională specifică Războiului Rece (SUA & aliații).

După colapsul URSS (1991) și democratizarea blocului estic, OECD și-a deschis porțile către Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia (etc), dar și către Chile, Columbia, Costa Rica, Mexic și Coreea de Sud. Astăzi, tabloul de familie e o poză a Occidentului extins, reprezentat prin 38 de state care includ 20% din populația globală, dar acoperă două treimi din producția mondială.

Nu e un doar un „club al țărilor bogate”, ci mai ales un grup atașat liberalismului economic, statului de drept și standardelor democratice avansate, ceea ce demonstrează implicit și că exigențele „axiologice” de acest tip garantează cel mai scurt drum spre prosperitate.

Să observăm totodată că OECD nu e o falangă plutocratică egoistă, autopropulsată în avangarda umanității, ci și principala rețea internațională de asistență pentru dezvoltare. Iar „suveraniștii” noștri, care și-ar dori o țară autarhică, ruptă de lume, pot sta liniștiți: viitoarea aderare a României la OECD (poate chiar în 2026) nu ne va așeza pe grumaz vreun căpăstru sufocant, de vreme ce organizația nu deține puteri decizionale, mărginindu-se să comunice cu guvernele statelor membre numai la nivelul unor recomandări.

Spre deosebire de ONU și chiar de Comisia Europeană, care par îmbujorate socialist, OECD constituie rezervorul de opțiuni economice liberale al unui Occident aflat sub asaltul lui Putin și al prietenilor săi autocratici: apartenența noastră la această organizație de mare prestigiu și incontestabilă competență profesională ne va ajuta mai curând să ținem economia pe linia unor măsuri inteligente și avizate, chiar și atunci când contraselecția resurselor umane, tot mai vădită în ultimul deceniu, va împinge din nou în fruntea unui guvern sau altuia tristele figuri de diletanți obraznici cu care, din păcate, am început să ne obișnuim.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Aura1 18.03.2024, 12:14

    Un lucru bun și constructiv, să avem obiective, mai ales că în ultimul timp am început să fim și noi mai vizibili, și chiar ajutați, susținuți în multe...

  • Avatar comentarii

    addriann 18.03.2024, 13:31

    Nu mai exista ,, proiect de tara" ca in primii ani '90, lumea a evoluat iar strategiile sau actiunile sunt mult mai sofisticate decat atunci. Momentan, aceasta ,, asistenta pentru dezvoltare " o primeste Romania de la Comisia Europeana, in principal prin PNRR, care cuprinde o serie de reforme si investitii, cu o valoare de aproape 30 miliarde euro... OECD poate reprezenta, cu siguranta, una din solutiile Romaniei pentru perioada ,, post-PNRR", atunci cand va exista o diminuare masiva a investitiilor... Sa speram ca si extinderea spatiului Schengen ( terestru) nu se va realiza tot,, post-PNRR"...

  • Avatar comentarii

    MihaiC. 19.03.2024, 00:21

    Iar vom fi o vacă bună de muls....in rest ne vom alege cu reguli pe care trebuie sa le respectam.

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
13:22
De ce este bântuită Europa de o „nostalgie a viitorului” și cum s-a schimbat radical atitudinea cetățenilor față de proiectul european. Studiu ecfr.eu
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!