Live text
Acum 7 luni
Ucraina are nevoie de „măsuri imediate” pentru a întări apărarea sa antiaeriană, avertizează Zelenski
Acum 7 luni
Noi bombardamente asupra Herson
Acum 7 luni
Zeci de locuințe, distruse în Cernigău după atacul rusesc
Acum 7 luni
Rușii susțin că au respins 15 contraatacuri ucrainene pe trei fronturi, în ultima zi
Acum 7 luni
Șeful NATO cere membrilor alianței să dea mai multe arme Ucrainei în loc să cheltuiască 2% din PIB pentru apărare
Acum 7 luni
Premierul slovac: Rusia nu va renunța niciodată la Crimeea și regiunea Donbas
Acum 7 luni
Peste 13.000 de copii din regiunea rusă Belgorod au fost evacuați
Acum 7 luni
Forţele ruse încearcă să cucerească Ceasiv Iar, pentru a-și intensifica ofensiva în regiunea Donețk
Acum 7 luni
Peste 50.000 de soldați ruși au murit în Ucraina, potrivit datelor BBC
Acum 7 luni
Numărul victimelor în atacul rusesc asupra orașului Cernigău continuă să crească
Acum 7 luni
Pierderile suferite de armata rusă în Ucraina, potrivit Kievului
Acum 7 luni
Rușii au lovit centrul orașului Cernigău. „Sunt multe victime”, anunță autoritățile ucrainene
Acum 7 luni
Camera Reprezentanților va vota în cursul acestui săptămâni o serie de proiecte de ajutoare pentru Ucraina și Israel
Acum 7 luni
20 de țări vor cumpăra 500.000 de obuze pentru Ucraina
Acum 7 luni
Sancţiunile SUA limitează activitatea clui mai mare transportator naval rus
Acum 7 luni
Departamentul de Stat: Avioanele americane nu vor survola cerul Ucrainei pentru a se confrunta cu atacurile rusești
Acum 7 luni
Explozii la un aerodrom militar din Crimeea
Acum 7 luni
Zelenski, cerere de convocare a Consiliului Ucraina-NATO
Acum 7 luni
Este posibil ca rușii să atace din nou Kievul în viitorul apropiat? Cum a răspuns un ofițer ucrainean
Acum 7 luni
APCE a cerut transferul activelor înghețate ale oligarhilor ruși pentru reconstrucția Ucrainei

Relatarea livetext Libertatea a războiului din Ucraina s-a mutat aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 785.

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Ucraina are nevoie de „măsuri imediate” pentru a întări apărarea sa antiaeriană, avertizează Zelenski

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a avertizat miercuri pe secretarul general al NATO că ţara sa are nevoie de „măsuri imediate” pentru a întări apărarea sa antiaeriană în faţa bombardamentelor ruse, după un atac care a făcut 17 morţi la Cernigău, în nordul Ucrainei, informează AFP.

„Ucraina are nevoie de măsuri imediate pentru a-şi întări apărarea antiaeriană”, a declarat Zelenski pe platforma X, afirmând că l-a informat pe Jens Stoltenberg despre acest atac şi despre cele care au vizat reţeaua electrică ucraineană în ultimele săptămâni.

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Noi bombardamente asupra Herson

Armata rusă a bombardat miercuri seară orașul Berislav din regiunea Herson, iar în urma atacului un bărbat de 67 de ani a fost rănit, au anunțat autoritățile locale.

Potrivit autorităților ucrainene, ruții au lansat două bombe aeriene ghidate spre oraș. În urma bombardamentelor, o clădirea administrativă a fost avariată, iar un localnic de 67 de ani a ajuns la spital.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Zeci de locuințe, distruse în Cernigău după atacul rusesc

Atacul cu rachete rusești a avariat 24 de clădiri din orașul Cernigău, a anunțat Dmitro Brizhinski, șeful Administrației Militare a orașului, într-o postare pe Facebook, potrivit Ukrinform.

„În prezent, 24 de case și 252 de apartamente au fost avariate”, a spus Brizhinski.

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Rușii susțin că au respins 15 contraatacuri ucrainene pe trei fronturi, în ultima zi

În ultimele 24 de ore, trupele ruse au respins opt contraatacuri ale Forțelor Armate ale Ucrainei în direcția Avdiivka, patru în direcția Kupiansk și trei în direcția Donețk, a informat miercuri Ministerul rus al Apărării.

De asemenea, armata rusă susține că a doborât șase rachete operaționale-tactice MGM-140 ATACMS de fabricație americană, o bombă aeriană ghidată Hammer de fabricație franceză și 191 de drone ale Forțelor Armate ucrainene.

Potrivit armatei ruse, depozitele de muniții ale grupului operațional-tactic „Donețk”, a 125-a brigadă teritorială de apărare a Forțelor Armate ale Ucrainei și „formațiunile teroriste ale RDK” (Corpul Voluntarului Rus), recunoscute ca teroriste și interzise în Rusia au fost distruse.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

„În total, de la începutul operațiunii militare speciale au fost distruse: 583 avioane, 270 elicoptere, 21.483 vehicule aeriene fără pilot, 502 sisteme de rachete antiaeriene, 15.798 tancuri și alte vehicule blindate de luptă, 1.267 de sisteme de lansare de rachete, 8.935 de tunuri și mortiere de artilerie și 21.096 de vehicule militare speciale”, se arată în comunicatul ministerului rus al apărării.

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Șeful NATO cere membrilor alianței să dea mai multe arme Ucrainei în loc să cheltuiască 2% din PIB pentru apărare

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus, miercuri, într-o conferință de presă la Bruxelles, că, în opinia sa, statele membre ale Alianței ar trebui să acorde prioritate unui ajutor militar mai mare Ucrainei înainte de a îndeplini obiectivul de a cheltui pentru propria apărare, relatează Ukrainska Pravda.

Jens Stoltenberg a remarcat decizia Danemarcei și a Olandei de a aloca ajutor militar suplimentar Ucrainei, pe care au anunțat-o în ultimele zile, precum și inițiativa Cehiei de a procura obuze de artilerie.

„Dar Ucraina are nevoie de mai mult. Prin urmare, dacă aliații se confruntă cu alegerea între îndeplinirea obiectivelor NATO de cheltuieli pentru apărare și acordarea de mai mult ajutor Ucrainei, semnalul meu este clar: trimiți mai mult în Ucraina”, a afirmat Jens Stoltenberg.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Drept exemplu, secretarul general al Alianței a citat Danemarca, care și-a transferat toate sistemele de artilerie în Ucraina, dar în același timp „are planuri specifice pentru reaprovizionarea lor”.

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Premierul slovac: Rusia nu va renunța niciodată la Crimeea și regiunea Donbas

Premierul slovac Robert Fico crede că Rusia nu va returna niciodată Crimeea și Donbasul în Ucraina, relatează

Potrivit acestuia, recunoașterea principiului integrității teritoriale în cazul Ucrainei este doar o teorie a dreptului internațional, iar orice pace va fi costisitoare, iar rușii vor câștiga militar.

„Din punct de vedere al dreptului internațional, fiecare dintre noi recunoaște integritatea teritorială a altei țări, suveranitatea, inviolabilitatea granițelor. Aceasta este o bună teorie a dreptului internațional. Dar rușii nu vor renunța niciodată la Crimeea, vor nu părăsi niciodată Donbass și Luhansk”, a spus Robert Fitso.

Șeful guvernului slovac și-a exprimat, de asemenea, opinia că Ucraina nu are potențialul militar și puterea militară de a se opune cu succes în confruntarea cu Federația Rusă.

„Nu are o soluție militară și nu o va avea niciodată doar că vor mai fi 100.000 de morți pe o parte și pe cealaltă. Singurul lucru care poate ajuta (n.r. – Ucraina) este dacă NATO intervine, dar acesta înseamnă al treilea război mondial”, a transmis Robert Fitso.

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Peste 13.000 de copii din regiunea rusă Belgorod au fost evacuați

Guvernatorul Regiunii Belgorod Viaceslav Gladkov a anunțat sosirea unor noi grupuri de copii într-o serie de regiuni rusești, relatează agenția rusă de presă Interfax.

„Ieri, 500 dintre copiii noștri au sosit în Crimeea, Ryazan, Kaluga, Osetia de Nord-Alania. Până în prezent, peste 13.000 de copii sunt în aproape 40 de regiuni”, a declarat miercuri șeful regiunii pe pagina sa VKontakte.

Teritoriul regiunii Belgorod, inclusiv centrul regional, a fost supus atacurilor intense din partea ucraineană din 12 martie. Sunt morți și răniți.

Locuitorii din zonele afectate de atacuri au fost evacuați în centre de cazare temporare. Din motive de siguranță, copiii sunt duși în alte regiuni ale Federației Ruse. Inițial, s-a planificat plasarea a aproximativ 9,500 de copii din Belgorod în alte regiuni.

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Forţele ruse încearcă să cucerească Ceasiv Iar, pentru a-și intensifica ofensiva în regiunea Donețk

Forţele ruse au reuşit să pătrundă într-unul dintre cartierele din localitatea strategică Ceasiv Iar, de care se apropie şi trupele ruse dinspre sud-est şi nord-est, potrivit ultimului buletin zilnic privind evoluţia războiului al Centrului pentru strategii de apărare de la Kiev, citat de EFE.

Rusia utilizează zilnic între 20 şi 30 de bombe aeriene ghidate cu planare în această zonă a frontului, potrivit think tank-ului ucrainean. Această tactică menită să distrugă apărarea ucraineană aminteşte de cea folosită de Rusia în oraşul Avdiivka, acum ocupat de trupele Moscovei.

„Forţele ruse au avansat 300 de metri în microdistrictul Kanal din Ceasiv Iar”, se arată în ultima ediţie a buletinului, datată marţi seara, care menţionează, de asemenea, progrese ruse în apropiere de Bogdanivka (la nord-est de Ceasiv Iar) şi Ivanivske (sud-est).

Situat la peste 12 km vest de Bahmutul ocupat în regiunea Doneţk (est), Ceasiv Iar avea o populaţie de aproximativ 12.000 de locuitori înainte de război şi este aşezarea situată la cea mai mare altitudine din zonă, ceea ce conferă trupelor care o controlează un avantaj faţă de inamic.

Oraşul este, de asemenea, un nod de transport a cărui cucerire i-ar plasa pe ruşi într-o poziţie favorabilă pentru a cuceri Kostiantinivka, una dintre marile aglomerări urbane aflate încă în mâinile ucrainenilor în regiunea Doneţk, parţial ocupată de forţele ruse.

Kostiantinivka este conectată prin autostrada H20 – care trece de la nord la sud prin Doneţk – de oraşele Sloviansk şi Kramatorsk, controlate de Kiev, care aveau peste 100.000 de locuitori înainte de război şi care sunt două dintre principalele ţinte ale Rusiei în regiune.

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Peste 50.000 de soldați ruși au murit în Ucraina, potrivit datelor BBC

Războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina a ucis 50.000 de soldați ruși în cei doi ani trecuți de la invazia din februarie 2022, potrivit datelor confirmate de serviciul rusesc al radiodifuzorului britanic BBC, care a lucrat la această statistică alături de portalul independent Media Zona și mai mulți voluntari.

Potrivit sursei citate, numărul de decese în rândul soldaților ruși a fost cu aproape 25% mai mare în cel de-al doilea an de război. Kievul a anunțat miercuri un bilanț al morților din rândurile militarilor ruși de nouă ori mai mare decât datele confirmate de BBC.

Mai multe detalii: Peste 50.000 de soldați ruși, confirmați morți în Ucraina în doi ani de război, potrivit datelor BBC. Kievul dă o cifră de nouă ori mai mare

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Numărul victimelor în atacul rusesc asupra orașului Cernigău continuă să crească

În urma atacului cu rachete rusești asupra centrului orașului Cernigău, cel puțin 17 persoane au murit, iar alte aproximativ 60 au fost rănite, relatează Ukrinform.

De asemenea, cel puțin alți trei civili sunt dați dispăruți, a anunțat ministrul Afacerilor Interne, Igor Klimenko, într-un mesaj pe Telegram.

„La ora 9:03 au izbucnit trei explozii în oraș. Nu chiar în partea centrală a orașului, ci într-un cartier dens populat. Există o lovitură directă la o clădire cu 8 etaje. Potrivit primelor informații, au fost distruși pereții de la etajul 3 până la etajul 6 și anexa clădirii”., a spus Oleksandr Lomako, primarul orașului Cernigău. 

Potrivit ministrului ucrainean, un locotenent de poliție în vârstă de 25 de ani s-a numărat printre cei uciși în urma bombardamentelor rusești. Acesta era acasă în concediu medical și a suferit o rană mortală de la o schijă.

„Cernigău. O operațiune de salvare este în curs de desfășurare după o lovitură cu rachete rusești. Oamenii sunt sub dărâmături. În acest moment, știm despre 20 de răniți și 10 morți. Condoleanțe familiilor și prietenilor”, a transmis și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Pierderile suferite de armata rusă în Ucraina, potrivit Kievului

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis, miercuri, într-un mesaj pe Facebook, că rușii au pierdut în lupte aproximativ 456.050 de militari de la invazia pe scară largă, din 24 februarie, relatează Ukrinform.

Numărul militarilor ruși uciși în luptele din Ucraina este cu 710 mai mare față de ziua precedentă, potrivit bilanțului comunicat de armata ucraineană.

De asemenea, potrivit ucrainenilor, armata rusă a pierdut 7.193 de tancuri, 13.827 de blindate, 11.624 de sisteme de artilerie, 347 de avioane, 325 de elicoptere și 9.279 de drone.

Război în Ucraina, ziua 784 | Șeful NATO cere membrilor alianței să dea mai multe arme Ucrainei
17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Rușii au lovit centrul orașului Cernigău. „Sunt multe victime”, anunță autoritățile ucrainene

Trupele ruse au lansat, miercuri, un atac cu rachete asupra orașului Cernigău. Potrivit șefului administrației militare regionale Cernigov, Viaceslav Haus, în oraș sunt morți și răniți, relatează ZN.ua.

Autoritățile locale au anunțat că asupra centrului orașului, rușii au lansat trei atacuri cu rachete.

„Sunt civili morți, sunt mulți răniți. Acum salvatorii lucrează, medicii lucrează, oferind toată asistența necesară”, a transmis Viaceslav Haus.

La rândul său, primarul interimar al orașului Cernigău, Alexander Lomako, a transmis că atacul a vizat infrastructura civilă.

„Rusia a efectuat mai multe atacuri cu rachete asupra infrastructurii civile și sociale din Cernigău, din păcate, există morți și răniți. Acum toate spitalele lucrează intens și primesc deja primele victimele atacului”, a precizat Alexander Lomako.

Potrivit primelor informații transmise de armata ucraineană, se pare că rușii au folosit probabil trei rachete balistice de tip Iskander-K.

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Camera Reprezentanților va vota în cursul acestui săptămâni o serie de proiecte de ajutoare pentru Ucraina și Israel

Noile proiecte de ajutoare militare americane pentru Ucraina şi Israel, anunţate luni seara de şeful Camerei Reprezentanţilor, republicanul Mike Johnson, vor fi utile celor două ţări, a reacţionat marţi Casa Albă.

„S-ar părea că, la prima vedere, propunerea preşedintelui Camerei ne va ajuta să livrăm într-adevăr ajutoare Ucrainei şi Israelului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională de la Casa Albă, John Kirby.

„Câteva detalii în plus” vor fi, totuşi, necesare pentru ca preşedintele Joe Biden să se poziţioneze pentru sau împotriva acestor texte, a adăugat acest oficial de rang înalt în avionul prezidenţial în drum spre o vizită de campanie în Pennsylvania.

După luni de dispute politice între administraţia Joe Biden şi oponenţii săi republicani, Mike Johnson a anunțat că va supune votului proiecte separate de ajutoare pentru aliații SUA.

„Săptămâna aceasta, vom examina proiecte de lege separate”, privind „finanţarea aliatului nostru israelian” şi privind „susținerea Ucrainei în războiul său împotriva agresiunii ruse”, a declarat şeful republican al Camerei Reprezentanţilor.

Mai multe informații aici: Camera Reprezentanților va vota în cursul acestui săptămâni o serie de proiecte de ajutoare pentru Ucraina și Israel. Reacția Casei Albe

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

20 de țări vor cumpăra 500.000 de obuze pentru Ucraina

Premierul ceh Petr Fiala a declarat marţi că 20 de ţări s-au angajat să cumpere o jumătate de milion de obuze pentru Ucraina din afara Europei, relatează France-Presse, potrivit Agerpres.

Cehia a luat iniţiativa unei operaţiuni internaţionale de strângere de fonduri care vizează achiziţionarea de muniţie pentru armata ucraineană, de care duce lipsă în războiul său împotriva Rusiei.

Autotirtățile de la Praga au dat asigurări că au identificat stocuri importante de obuze, pentru un total de aproximativ 800.000 de bucăţi, disponibile pentru cumpărare din afara continentului european.

„Sunt bucuros că în prezent aproximativ douăzeci de ţări s-au alăturat iniţiativei noastre, din Canada până în Polonia, inclusiv Germania şi Olanda”, a declarat premierul ceh în cursul unei vizite la Washington.

„Mulţumită lor, suntem capabili să furnizăm 500.000 de obuze. Cred că vor urma şi alte livrări”, a adăugat Fiala.

Prim-ministrul ceh afirmase anterior că primele livrări ar putea avea loc în iunie.

Printre ţările participante la această iniţiativă se numără şi statele baltice, Belgia, Danemarca, Finlanda, Islanda, Luxemburg, Norvegia, Portugalia şi Slovenia.

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Sancţiunile SUA limitează activitatea clui mai mare transportator naval rus

Sancţiunile SUA limitează activitatea tancurilor petroliere ale celui mai mare grup de transport maritim al Rusiei, Sovcomflot, a declarat marţi şeful companiei, în timp ce Washingtonul amplifică presiunea asupra Moscovei, transmite Reuters, potrivit news.ro.

SUA au impus sancţiuni împotriva Sovcomflot pe 23 februarie, deoarece Washingtonul încearcă să reducă veniturile Rusiei din vânzările de petrol pe care le poate folosi pentru a-şi susţine acţiunile militare în Ucraina.

Sancţiunile au afectat operaţiunile companiei, „limitându-ne geografia şi perspectivele comerciale”, a declarat preşedintele Sovcomflot, Igor Tonkovidov.

El a adăugat că, întrucât sancţiunile sunt un instrument relativ nou pentru piaţa de transport maritim, impactul total al acestora rămâne încă de văzut.

Washingtonul a intensificat presiunea asupra Moscovei în ultimele luni, introducând restricţii mai dure asupra sectorului său energetic, o sursă cheie de venituri pentru Rusia.

Organul de aplicare a sancţiunilor al Trezoreriei SUA, OFAC, a inclus, de asemenea, 14 petroliere ca proprietate în care Sovcomflot are un interes.

Sovcomflot, care a fost anterior unul dintre cei mai importanţi operatori de tancuri petroliere din lume, a transportat 75 de milioane de tone de petrol în 2023, în principal pe pieţele din China, India şi Marea Mediterană.

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Departamentul de Stat: Avioanele americane nu vor survola cerul Ucrainei pentru a se confrunta cu atacurile rusești

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut aliaților occidentali să apere Ucraina în același mod în care au apărat Israelul în timpul atacului aerian masiv al Iranului. Întrebat în legătură cu declarațiile liderului de la Kiev, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Matthew Miller, a declarat că avioanele americane nu vor survola cerul Ucrainei pentru a se confrunta cu atacurile rusești, relatează The Kyiv Independent.

„Avem o relație complet diferită cu Ucraina și Israelul, în sensul că relația noastră cu Israelul datează de zeci de ani și ca parteneriat de securitate. Ucraina se află pur și simplu într-o poziție diferită. Nu suntem în conflict militar armat cu Rusia, ceea ce ar fi necesar pentru ca avioanele americane să se afle pe cerul Ucrainei angajându-se în atacuri rusești. Și nu vom fi în conflict armat direct cu Rusia”, a spus oficialul american.

Miller a subliniat că președintele Joe Biden a spus clar că SUA nu se vor angaja într-un conflict armat direct cu Rusia, dar a promis să furnizeze în continuare sisteme de apărare aeriană și alte ajutoare financiare și de apărare Ucrainei.

Totuși, asistența americană pentru Ucraina este blocată de luni întregi în Congres, ceea ce a dus la deteriorarea rapidă a situației de pe câmpul de luptă.

Iranul a atacat Israelul pe 14 aprilie, lansând peste 300 de drone și rachete, potrivit Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF). Israelul și aliații săi, inclusiv SUA, Franța și Marea Britanie, au doborât majoritatea dronelor și rachetelor înainte ca acestea să ajungă pe teritoriul israelian.

17 apr. - Acum 7 luni
17-04-2024

Explozii la un aerodrom militar din Crimeea

Explozii au fost raportate în orașul Djankoi din Crimeea, în apropierea unui aerodrom militar, în primele ore ale zilei de 17 aprilie, relatează The Kyiv Independent și Ukrainska Pravda, citând canale de Telegram afiliate Rusiei.

În urma exploziilor, un incendiu de amploare a izbucnit la aerodrom, potrivit surselor citate și imaginilor apărute în mediul online.

Rezidenții locali spun că exploziile au avut loc înainte de a fi dat avertismentul de raid aerian.

Conform informațiilor dintr-o bază de date online de aviație, citate de The Kyiv Independent, baza aeriană Djankoi a Marinei ruse se află în afara orașului, iar regimentul 39 de elicoptere al diviziei 27 de aviație mixtă este staționat acolo. Regimentul pilotează mai multe elicoptere de atac diferite, inclusiv elicopterul de atac rusesc Ka-52 Alligator, Mi-8, Mi-28N și Mi-35M.

Ka-52 Alligator este o variantă actualizată cu două locuri a elicopterului de atac rusesc Ka-50, conceput pentru a distruge ținte terestre blindate și neblindate inamice, tancuri, ținte aeriene de viteză redusă și personal, notează site-ul Airforce Technology.

16 apr. - Acum 7 luni
16-04-2024

Zelenski, cerere de convocare a Consiliului Ucraina-NATO

Kievul va trimite o cerere de convocare a unei reuniuni a Consiliului Ucraina-NATO privind furnizarea de sisteme de apărare aeriană și rachete, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski.

16 apr. - Acum 7 luni
16-04-2024

Este posibil ca rușii să atace din nou Kievul în viitorul apropiat? Cum a răspuns un ofițer ucrainean

Zvonurile despre atacul rușilor asupra Kievului în viitorul apropiat „sunt răspândite de propaganda inamicului“, a afirmat, pentru agenția Ukrinform, Vasil Galamai, comandant al Batalionul 3 „Nahtigal”.

„Când rușii vorbesc despre asta atât de deschis, probabilitatea ca acest lucru să se întâmple acest moment este foarte mică”, spune Galamai.

El a subliniat: că, la începutul invaziei, propaganda rusă a acționat în același mod și a încercat să provoace panică.

„Rușii spuneau că vor cuceri Kievul în trei zile, apoi s-a făcut o aluzie la o singură națiune”, și-a amintit luptătorul.

16 apr. - Acum 7 luni
16-04-2024

APCE a cerut transferul activelor înghețate ale oligarhilor ruși pentru reconstrucția Ucrainei

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat o rezoluție care sprijină reconstrucția Ucrainei și a cerut transferul la Kiev a bunurilor înghețate ale Federației Ruse, a precizat Oleksandr Gonciarenko, Avocatul Poporului din Ucraina, citat de Suspilne.

Potrivit acestuia, APCE solicită extinderea efectului rezoluției asupra activelor oligarhilor ruși din UE care cooperează cu Kremlinul.

Documentul solicită, de asemenea, dezvoltarea unui mecanism de urmărire penală a celor care cooperează cu Kremlinul, sub forma confiscării proprietăților pentru reconstrucția Ucrainei.

După cum agenția Ukrinform, 134 de participanți ai reuniunii au votat pentru rezoluția APCE și niciunul nu a votat împotrivă.

Principalele prevederi ale rezoluției:

  • Necesitatea creării unui mecanism internațional de compensare sub auspiciile Consiliului Europei.
  • Un apel către țări să coopereze în mod activ pentru transferul rapid al activelor Federației Ruse către mecanismul de compensare a pierderilor.
  • Creați un fond fiduciar internațional către care vor fi transferate fonduri din toate activele de stat ale Federației Ruse în UE.
  • Crearea unei comisii imparțiale și eficiente pentru revendicările internaționale.

Potrivit ziarului rusesc Kommersant, rezoluțiile APCE nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic;.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI