Nicolae Ciucă a fost întrebat duminică, 14 aprilie, la B1 TV, în contexul în care Iranul a atacat Israelul, în cât timp poate interveni NATO, dacă România este atacată. „Cel mai bun exemplu s-a întâmplat azi noapte când s-a creat o coaliţie ad-hoc. Dacă o coaliţie a reuşit să se mobilizeze şi să răspundă în două-trei ceasuri, România, ca membru NATO, beneficiază de toate garanţiile de securitate”, a spus președintele Senatului, citat de news.ro.
Ciucă a adăugat că România are deja trupe NATO pe teritoriul său şi nu ar trebui să aştepte sosirea acestora.
„Nu întâmplător, în momentul de faţă, pe teritoriul României avem trupe NATO, avem mijloace de răspundere, de Poliţie Aeriană, avem forţe terestre, avem mijloace de supraveghere şi avertizare timpurie. Sunt planuri care sunt deja coordonate şi reacţia este absolut una care nu trebuie să ne genereze temeri”, a afirmat el.
„Este foarte greu, nu se mai realizează surprinderea strategică. Să ne trezim dintr-odată că România este atacată peste noapte şi nu există timpul necesar să se formeze pachetul de răspuns este aproape imposibil”, a mai declarat al doilea om în stat.
Precizările au venit după ce fostul preşedinte Traian Băsescu a susținut că, în caz de atac, România trebuie să reziste singură câteva luni până vine NATO să o ajute.
„Avem asigurată securitatea de cea mai puternică alianță militară din istorie, de NATO? Da, numai că ai obligația să te poți apăra câteva luni până vin forțele NATO să te ajute. În cazul unei invazii, ce înseamnă 2.000 de puşcaşi marini la Kogălniceanu şi 1.000 de militari străini la Cincu sub comandă franceză? Înseamnă nimica toată. Trebuie să ai o armată care îţi permită să rezişti 45 – 60 de zile până când NATO îşi mobilizează resursele de război să te poată ajuta”, a afirmat Băsescu luna trecută.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Trandafir • 16.04.2024, 09:33
De ce sa fie atacata Romania. Nu este nevoie. Exista cai pasnice, cum folosesc tarile westice.
pentrupatrie • 15.04.2024, 17:28
N-ar fi mai bine ca Romania sa iasa din nato? n-ar mai fi nici o problema in ceea ce priveste razboiul.
pentrupatrie • 15.04.2024, 17:24
da n-ar fi mai bine ca Romania sa iasa din nato? n-ar mai fi nici o problema in ceea ce priveste razboiul.