Thomas, un parapantist priceput, cu o experienţă de opt ani, a decolat sâmbătă, în jurul prânzului, însoţit de alţi doi colegi. Aflat în fruntea grupului, Thomas a fost ţinta unui vultur, care l-a atacat prin surprindere, la nivelul capului. Din fericire, avea cască, însă în ciuda eforturilor sale de a se apăra, s-a ales cu o rană gravă la gât.
Timp de aproape treisprezece minute, pasărea de pradă s-a agăţat de braţele sale, străpungându-i pielea de mai multe ori, fără să-i dea drumul, în ciuda prezenţei unui alt parapantist în apropiere.
În ciuda durerii, Thomas a reuşit să îşi menţină zborul pe curs, evitând un accident. În cele din urmă, vulturul i-a dat drumul la aproximativ o sută de metri de zona de aterizare.
A avut nevoie de copci
Parapantistul a fost tratat pentru rănile suferite. A avut nevoie de copci şi de o examinare pentru a preveni eventualele complicaţii.
Incidentul a determinat clubul local de parapantă să informeze autorităţile competente şi alţi parapantişti cu privire la riscurile implicate.
Un alt parapantist a avut, de asemenea, o confruntare cu un vultur în aceeaşi zi, subliniind pericolul potenţial pentru zborurile din regiune.
Experţii în protecţia păsărilor au declarat pentru presa locală că, în general, comportamentul agresiv al vulturului este motivat de nevoia de a-şi apăra teritoriul în timpul sezonului de reproducere.
Prin urmare, aceştia au recomandat evitarea zonei Dent du Villard şi Col de la Chal până la sfârşitul lunii august, pentru a preveni alte atacuri.