În vreme de incertitudine totală, Guvernul trebuie să ne trateze ca pe adulți și nu să se bată în piept că stăm mai bine ca alții
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
"Nimeni nu are suficiente date încât să știe exact ce trebuie făcut, deci autoritățile au obligația morală și democratică să comunice deschis și să ne trateze ca parteneri responsabili, nu ca supuși într-o dictatură militară“, afirmă Daniel Sandu, sociolog și cercetător la Institutul European Universitar din Florența, într-un editorial pentru Libertatea.
Cuprins:
- 1. Nu știm câți oameni sunt infectați în mod real
- 2. Nu știm câți oameni mor din cauza bolii
- 3. Nu știm câți dintre cei afectați de boală vor muri
- Ascunderea de informații face coordonarea și mai dificilă
- Cei care acceptă că nu știu și cei care se bat cu pumnul în piept
- Guvernul României trebuie să trateze cetățenii ca pe adulți
Să notăm ce nu știm sigur, conform studiilor făcute de epidemiologi și experți în sănătate publică de peste tot din lume:
1. Nu știm câți oameni sunt infectați în mod real
Avem peste 6.600 de cazuri identificate, în condițiile în care testăm doar o parte redusă din cazurile cu simptome clare. Știm că probabil 50% dintre cei infectați n-au simptome clare, deci nici nu se pune problema să fie testați. Mai știm că există politicieni și alți oameni influenți care se testează săptămânal, chiar înaintea medicilor.
Autoritățile medicale din mai multe state dezvoltate au acceptat că numărul real de infecții este de 10 până la 200 de ori mai mare decât numărul de cazuri identificate.
De exemplu, în Suedia, autoritățile au luat în considerare chiar să nu mai raporteze numărul de infecții, tocmai pentru că acesta este irelevant.
2. Nu știm câți oameni mor din cauza bolii
Metodologia din România face ca, de multe ori, oamenii să fie socotiți ca victime ale COVID-19 doar dacă au fost testate și confirmate bolnave înainte de a muri. Pentru că testăm doar puțini dintre cei cu simptome, putem fi siguri și că numărul de morți este mult mai mare decât cel raportat.
În Italia, o cercetare ad-hoc într-o localitate grav afectată a arătat că în luna martie 2020 muriseră mult mai mulți oameni decât în aceeași lună a anului trecut. Doar un sfert din morții în plus fuseseră diagnosticați cu virusul.
Pentru că afectează în principal oamenii în vârstă și cu afecțiuni existente, e foarte probabil să subestimăm masiv numărul de morți și în România. Mai mult, pentru că răspândirea inițială a virusului a venit de la migranții reveniți din Spania și Italia, majoritatea în mediul rural, probabil avem multe cazuri despre care nu știm nimic.
3. Nu știm câți dintre cei afectați de boală vor muri
Pe lângă procentul de oameni ce mor din cauza bolii pentru că sunt prea fragili, există destui care vor muri pentru că nu vor putea primi ajutorul necesar în spital, de multe ori un ajutor destul de banal.
Dacă 100 de oameni au nevoie de spitalizare, iar spitalele nu pot accepta decât 50, mulți dintre cei rămași neinternați probabil vor muri. Dintre aceștia, unii vor fi tineri, probabil. Spre exemplu, spitalele din Italia sunt încărcate până la refuz de multe săptămâni, iar mortalitatea este printre cele mai ridicate din lume.
Spitalele din România au, la rândul lor, capacitatea de a ucide, după cum am aflat din investigațiile despre infecțiile nosocomiale din multe dintre ele.
În schimb, în Germania, testarea largă și numărul mare de paturi de spital a făcut ca rata de ocupare să rămână mică, iar mortalitatea lor este printre cele mai scăzute din lume.
Ascunderea de informații face coordonarea și mai dificilă
Nu știm mai nimic sigur în acest moment, în afară de faptul că ne confruntăm cu o pandemie pe care trebuie să o învingem. Lipsa de informații precise face dificilă orice decizie a celor care ne conduc. Lipsa de capacitate de testare a statului și încăpățânarea autorităților de a ascunde informații face coordonarea și mai dificilă. Exact în spiritul acestei idei este important să ne amintim despre democrație și cum am dat acestor lideri dreptul de a ne spune ce să facem.
Ca societate, alegem să fim conduși de oameni cărora le dăm putere de decizie asupra noastră în vremuri grele, în care avem nevoie de luciditate, competență și umanitate.
Însă nimeni n-a mai trecut printr-un astfel de moment. Nimeni nu are experiența necesară pentru a spune ”Nu vă faceți griji, știm noi exact ce e de făcut”.
Acest lucru este adevărat pentru experții în sănătate publică, dar cu atât mai mult pentru politicienii care decid ce informații sunt importante, ce măsuri trebuie să luăm, cum putem face pentru a supraviețui economic și moral.
Cei care acceptă că nu știu și cei care se bat cu pumnul în piept
Ce nu trebuie să uităm este că și în astfel de situații de criză există variații în felul de a guverna. Unele forme sunt mai democratice și mai respectuoase pentru cetățean, altele nu. Unele guverne oferă transparență ridicată și informare deschisă, altele cenzurează datele și refuză să răspundă la întrebări.
Unele acceptă public faptul că nu știm mare lucru, altele se bat cu pumnul în piept că socotelile lor de infecții sunt mai joase decât alte state, deci ar trebui să-i lăudăm.
Guvernul României trebuie să trateze cetățenii ca pe adulți
Unii își încurajează cetățenii să reziste și să lupte pentru binele comun, alții își terorizează cetățenii cu amenzi și ordine militaristice, astfel agravând frica. Unele cer derogare de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar altele nici nu se gândesc la așa ceva.
La mai toate răscrucile de mai sus și multe altele, guvernul României a luat deciziile mai puțin democratice.
Este normal ca statul să ne ceară să ascultăm în aceste zile. Un răspuns coordonat, al întregii societăți, are șanse mai bune să ne țină în viață. Însă în contul acestei încrederi, statul are și lucruri de dat înapoi. Trebuie să ne dea încredere că deciziile sale sunt gândite și responsabile.
Pentru a fi convinși de asta, avem nevoie de transparență, de deschidere, de recunoașterea faptului că sistemul medical din România a fost mereu în situație gravă, dar acum este într-o situație dramatică.
Pe scurt, avem nevoie să fim tratați ca adulți. În lipsa încrederii că suferim pentru binele nostru comun, ar fi ușor pentru unii să caute binele individual, fără a se mai îngrijora de ceilalți. Fără încredere, democrația dispare.
