COVID-19 a apărut la o tarabă dintr-o piață de animale din China. „Dincolo de orice îndoială rezonabilă”, se arată într-un studiu

 7 comentarii
Arhiva foto

Cercetătorii din Statele Unite și Franța au ajuns la concluzia că virusul SARS-CoV-19 a apărut mai degrabă într-o piață de animale, după ce au făcut cea mai amănunțită analiză genetică de până acum a sutelor de mostre colectate de la piața din Wuhan, în primele zile ale pandemiei din 2020, relatează ziarul britanic The Times.

Oamenii de știință afirmă acum că este „cu mult dincolo de orice îndoială rezonabilă” că COVID-19 a apărut în piața de animale și nu în urma unei scurgeri dintr-un laborator.

Probele au fost colectate de la tarabe, de pe cuști și echipamente din piața Huanan, după ce s-a sugerat că virusul s-ar fi transmis pentru prima dată la oameni de la un animal din această piață. Mostrele au fost analizate pentru a căuta fragmente de cod genetic și a stabili ce animale și virusuri erau prezente în piață în acel moment.

În urma cercetării, s-a constatat că o tarabă în special a fost un punct fierbinte pentru coronavirus. Astfel, a fost întocmită o listă scurtă de animale care ar fi putut transmite virusul oamenilor, proces cunoscut ca zoonoză, declanșând pandemia. Pe listă apar câini enot, civetele de palmier mascate, șobolanii de bambus și porcii-spinoși de Malaya.

Analiza, publicată în revista Cell, nu reprezintă o dovada definitivă că virusul a fost prezent pentru prima dată la un animal din piață înainte de focar, pentru că nu poate dovedi că vreunul dintre animale a fost infectat. Totuși, cercetătorii spun că sunt convinși că acolo a apărut virusul.

„Este cu mult dincolo de orice îndoială rezonabilă că așa s-a întâmplat”, a declarat pentru BBC profesorul Michael Worobey de la Universitatea din Arizona, menționând că alte teorii implică „scenarii absurde cu adevărat fanteziste”.

„Găsim o poveste foarte consecventă în ceea ce privește acest indiciu - chiar și la nivelul unui singur stand - către piață ca fiind originea foarte probabilă a acestei pandemii”, a spus și profesorul Kristian Andersen de la Scripps Research din SUA.

De asemenea, profesorul James Wood, un epidemiolog de la Universitatea din Cambridge, care nu a fost implicat în studiu, a spus că „dovezile sunt în întregime în concordanță cu originea în piața de animale pentru apariția pandemiei”, dar a subliniat că mostrele au fost prelevate după ce virusul începuse deja să se răspândească între oameni, ceea ce face să fie dificil de dat un răspuns definitiv.

În același timp, specialiștii atrag atenția asupra faptului că, de la pandemie, „s-a făcut puțin sau nimic pentru a limita comerțul cu animale sălbatice vii”, ceea ce ar putea duce la viitoare focare.

„Nu s-a făcut mare lucru pentru a reduce riscul ca un scenariu zoonotic ca acesta să se repete”, a avertizat Michael Worobey.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (7)
  • Avatar comentarii

    JoeBlackrock 20.09.2024, 12:29

    Sigur ca da „Este cu mult dincolo de orice îndoială rezonabilă că așa s-a întâmplat” ma duc sa vad daca marmotele au terminat de invelit ciocolata in staniol, ca mai am si jucarii de ambalat pentru Mos Craciun.

  • Avatar comentarii

    MAMIRA 20.09.2024, 12:52

    pe cine sa mai crezi...elmundo: "El coronavirus ya circulaba por Barcelona en marzo de 2019, según un análisis de aguas residuales" ... ca sa poata fi depistat in apele reziduale ,exista mostre luate deci PROBE, trebuia sa fie de ceva timp in Europa..." el análisis de una muestra archivada sugiere que estaba presente el 12 de marzo de 2019, mucho antes de la notificación de cualquier caso en todo el mundo"...dar probele nu conteaza pentru cei care au monopolul "vocii"...

  • Avatar comentarii

    Jumygool 20.09.2024, 13:13

    Această poveste seamănă din ce în ce mai mult cu scenariul filmului romanesc “Ultimul corupt” .

  • Avatar comentarii

    mara11 20.09.2024, 13:44

    Cu sidigurantā. Chiar cred. Pentru cine sunt aceste povesti?!

  • Avatar comentarii

    Cititor2021 20.09.2024, 13:49

    Ca sa crezi asa ceva trebuie sa fii analfabet,orb de ambii ochii,surd, mut si mai presus de toate, sa crezi in PNL-PSD si in Ursula Von der Leynen si Faucci.Daca as putea as emigra pe alta planeta, e clar ca pe planeta asta traim in minciuna.Poate pe alta planeta voi gasi si jurnalism care sa aibe decenta sa fie inca jurnalism, ca povesti de adormit copii pot sa mi le spun si singur.

ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală