Istoria unei catastrofe nucleare: despre riscurile de la Cernobîl, KGB a informat în avans Kremlinul. Are curaj FSB să-l avertizeze pe Vladimir Putin?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Atacul militar și incendiul care a urmat joi noapte, în perimetrul centralei nucleare de la Zaporojie, a trezit ucrainenilor, românilor și tuturor popoarele din zonă, fantoma unei temeri viscerale. E posibil ca prostia autorităților să riște, în oricare dintre centralele nucleare aflate pe teritoriul acestui război în plină derulare, un al doilea Cernobîl?
Cuprins:
Cernobîl are, pentru est-europeni, sonoritatea incompetenței comuniste și a minciunii care i-a urmat. Ucrainenii, rușii, românii și ceilalți au fost anunțați târziu sau deloc. Iar eșecul administrației URSS, dar și al celei locale, de la Kiev, a fost chiar mai mare decât s-a știut vreodată. Și nu neapărat pentru că nu au avut, inclusiv în avans, informații despre pericolul atomic. Ci, mai ales, pentru că le-au fost teamă să comunice mai sus problemele sau să asculte. E același refuz de cunoaștere care se manifestă, în privința războiului, acum la Kremlin.
Tot mai multe surse din Rusia, reluate de presa internațională susțin, că lui Vladimir Putin i se spune doar ceea ce vrea să audă. E un film pe care noi, aici, l-am mai văzut.
Chimistul din Suedia care s-a dus să se spele pe dinți
În dimineața zilei de 28 aprilie 1986, Cliff Robinson, un chimist de 29 de ani, care lucra la centrala nucleară de la Forsmark, la două ore de Stockholm, s-a dus să se spele pe dinți, după micul dejun. „Ca să ajungă din baie în vestiar, trebuia să treacă printr-un detector de radiații, cum mai făcuse de mii de ori până atunci”. Dar, acum, detectorul a declanșat alarma. Robinson s-a mirat. Nu intrase în nicio zonă expusă radiațiilor. A repetat de două ori trecerea. A doua oară, alarma a sunat din nou, a treia oară, a tăcut. E o eroare, și-a zis.
Încăpățânarea de a afla ce se petrece
Mai târziu însă, ceva i-a atras atenția. Un grup de muncitori încerca să treacă prin filtru și ei declanșau, la rându-le, alarma. A luat pantoful unuia dintre ei și l-a dus la laborator. S-a speriat. Persistența sa de om de știință și responsabilitatea îl aduseseră într-o poziție unică. „Am văzut ceva ce n-o să uit niciodată: pantoful era puternic contaminat”. Era primul om din Vest și unul dintre foarte puținii din lume care afla despre efectele reale ale exploziei de la Cernobîl, petrecută la 1.100 de kilometri distanță și în urmă cu două zile.
Așa începe cartea documentară a lui Serhii Plokhy, intitulată „Cernobîl. Istoria unei catastrofe nucleare”, apărută la noi în seria de istorie a Editurii Trei.
KGB a raportat „proasta calitate a lucrărilor la Cernobîl”
Minciuna de la Cernobîl nu a început odată cu accidentul nuclear, din 26 aprilie 1986, cu două zile înainte ca suedezii să-l descopere.
Profesor de istorie ucraineană la Harvard, Serhii Plokhy a cules în lucrarea lui mărturii despre felul în care oficialii de partid și de stat din Uniunea Sovietică au neglijat informații venite cu ani buni înainte de dezastrul umanitar.
Încă de la finalul anilor 70, când se construiau primele reactoare ale centralei de la Cernobîl, KGB a arătat că unii furnizori nu respectă standardele de calitate. Rapoartele avertizau că deficiențele de materiale și de lucrări creșteau riscul accidentelor la o centrală care oricum era socotită „murdară” ca tehnologie folosită.
La un moment dat, rapoartele KGB-ului despre „problemele construirii centralei nucleare”, „munca de mântuială” și „proasta calitate a lucrărilor” au ajuns la șeful organizației secrete, chiar Iuri Andropov, viitorul secretar general al partidului. Andropov a înaintat mai departe alertele către Comitetului Central.
În 1982 a avut loc la Cernobîl chiar și un accident. „Radiația beta din zonele contaminate a atins un nivel de zece ori mai mare decât cel normal”, au raportat cei din KGB.
Apoi, în 1986, din nou s-au raportat încălcări ale specificațiilor tehnice în construirea unității 5. „Când va intra în folosință unitatea 5, deficiențele descoperite în beton ar putea provoca accidente, care s-ar putea solda inclusiv cu pierderi de vieți omenești”. Dar, deja, nimeni din structura tot mai opacă a partidului și statului sovietic nu a mai ținut cont.
A urmat, în dimineața zilei de 26 aprilie 1986, explozia de la Cernobîl, cel mai mare dezastru nuclear din istoria Europei. Jumătate din continent s-a contaminat, în grade diferite.
Accidentul de atunci căutat cu lumânarea astăzi
În noaptea de 4 martie 2022, am avut noroc. Flăcările au izbucnit nu în centrala de la Zaporojie, ci în ceea ce rușii au numit „o hală de pregătire”, de dimensiunile 60 pe 40 de metri. Incendiul a fost stins.
Dar să lupți în jurul unei centrale nucleare, ca să preiei în forță controlul asupra ei, este o operațiune pe care nici un regizor de filme de serie B nu s-ar încumeta s-o pună în scenă, atât de irațional și neverosimil e totul.
Au trecut 36 de ani de la Cernobîl, s-a schimbat cel puțin o generație în KGB, în conducerea Rusiei și a lumii.
Atunci a fost un accident, tratat cu prostie și frică de către autoritățile vremii, dar acum parcă se forțează catastrofa. Căci, până la urmă, ce aștepți să se întâmple dacă te joci cu rachete, tancuri și mitraliere în preajma centralelor atomice?
Când invocă moștenirea rusă, Putin s-ar putea să fie, de fapt, un uzurpator. Ultima săptămână și încununarea nucleară de la Zaporojie arată o serie de lideri politici și militari ai Rusiei care se manifestă, pe anumite planuri, cu mai multă lașitate și iresponsabilitate decât predecesorii lor comuniști.
