Și prețul aurului a crescut, dar aurul, în judecata mea măruntă, nu mă interesează, nu-mi ține de foame. Curentul mă arde la buzunare!
Criza tarifelor la energia electrică și gaze, suprapusă peste războiul din Ucraina, peste pandemia care nu s-a încheiat oficial, îmi va tulbura viața – n-am nicio îndoială. Inflație galopantă! Criză de alimente! Parcă cei Patru Cavaleri ai Apocalipsei – Ciuma, Războiul, Foametea și Moartea – s-au oprit în capătul străzii pe care locuiesc și așteaptă un semnal! Sunt pregătit?
Nu voi uita niciodată autoservirea muncitorilor siderurgiști
Primul gând, după ce am văzut prețul istoric la curentul electric, a fost panica: să fug la supermarket ca să cumpăr conserve de câți bani mai am în portofel. Conserve cu un termen de valabilitate cât mai mare: doi, trei ani! Să mă țină. Dar gândul ăsta de cetățean speriat de cei patru călăreți mi-a fost descurajat de amintirea crizei alimentare din vremea lui Ceaușescu, când bieții mei părinți strângeau în cămară făina, zahărul și mălaiul de pe cartelă. Imaginea autoservirii din cartierul de siderurgiști mă va urmări toată viața. Asta înseamnă că am să ajung ca părinții mei, să depozitez, să strâng provizii, dacă nu cumva am și ajuns! Istoria se repetă.
Am rămas în același loc: criza. N-am reușit să iau startul către supermarket, pentru că amintirea din anii 80 m-a doborât, recunosc, am obosit de atâtea crize într-o viață de om, mă încearcă un sentiment cumplit de oboseală, de resemnare. Încă nu m-am obișnuit că această maimuță, Homo Sapiens, care stăpânește pământul, trăiește din criză în criză. Ăsta o fi farmecul vieții: criza?
Mă întorc la „maximumul istoric” atins de energia electrică. Sigur că n-am pretenția ca ministrul Virgil Popescu să iasă pe toate televiziunile și să explice cum s-a ajuns la această cotație. Nici explicația premierului Nicolae Ciucă nu mi-ar alunga teama.
Măcar să nu se mai ascundă
Ceea ce simt este dorința ca miniștrii și autoritățile să le vorbească românilor despre crizele pe care le trăim acum și despre cum să ne pregătim pentru vremurile ce vor urma. Să ne pregătească mental că ne va fi greu. Nu să se ascundă, nici să tacă. Să vorbească firesc, autentic, fără lamentări, fără mutre plângăcioase, să ne spună adevărul până la capăt (inclusiv despre politica aberantă „Green Deal” a Uniunii Europene, care a fost o țeapă), nu discursuri populiste, ci pragmatice, nu chemări la mobilizare, ci mesaje aplicate, nu diplomație și limbaj de plastic, ci lucruri concrete. Sigur, că ar fi de-a dreptul hilar să-l aud pe Klaus Iohannis sfătuindu-i pe români cum să-și depoziteze conservele în cămară.
Cu orice risc, cred că șefii României ar trebui deja să pornească o campanie de comunicare (pretențios termen, „campanie de comunicare”) în care să explice care sunt pericolele și provocările (ah, fără „provocările”!) care ne așteaptă. Nu neapărat să-i sperie pe români sau să-i bage în panică.
De exemplu, să explice clar ministrul Alexandru Rafila de ce cresc, în fiecare săptămână, prețurile la medicamente sau ministrul Lucian Romașcanu să descrie care este efectul scumpirii hârtiei tipografice (nici nu se mai găsește!) și a cărților asupra educației, învățământului și culturii române pe termen mediu.
Astfel, cei care ne conduc ar dovedi că „sunt ancorați în realitate”, cunosc „realitățile” și, mai mult, au o viziune pentru timpul ce va urma. Chiar dacă nu sunt în stare să ia măsuri pe loc, acum!, urgent!, măcar să comunice că ne așteaptă vremuri grele. N-am avea nevoie de „pastile de optimism” și „încurajări formale”, ci de mesaje clare: va fi greu, pregătiți-vă, suntem alături de voi!
Sunt pregătiți să vorbească pe „bune”?
N-ar fi nevoie nici de consilieri și agenții de PR, nici de campanii TV (precum campania de încurajare a vaccinări) și nici de strategii sofisticate, aprobate în ședințele de guvern.
Să știm și noi că cei care ne conduc sunt conștienți de ce va urma, asta nu înseamnă să-i punem să ghicească în zațul de cafea, ci să ne împărtășească, cu sinceritate, viitoarele greutăți, fără să ne ascundă (sub preș), fără să măsluiască, fără să escamoteze, fără să ne manipuleze. Pentru că nu mai este vremea unor discursuri standard de politician, aflat în campanie electorală, pe care le bagă în seamă doar analiștii și comentatorii politici care-și fac normele la televiziuni, ci de mesaje autentice despre vremurile care vor veni și de ce vom trăi într-o lume plină de incertitudini. Oare liderii noștri sunt pregătiți să vorbească „pe bune”? Oare lumea este pregătită să audă adevărul despre viitor?
Cu astfel de mesaje, din care să fim convinși că șefii României înțeleg ce se petrece, prețul de 2.159 de lei/MWh atins în piața spot va avea un impact emoțional suportabil. Pentru că frica și panica pot fi potolite când se comunică inteligent, cu stăpânire de sine și putere. O comunicare sinceră ar fi mai valoroasă decât uncia de aur, iar imaginea celor patru călăreți ai Apocalipsei ar mai dispărea o vreme din capătul străzii, o nălucire…