Guvernul condus de Marcel Ciolacu a desecretizat în ședința de joi, 7 noiembrie, Hotărârea de Guvern semnată în august 2022 de fostul premier Nicolae Ciucă în care apare scris oficial că vila de protocol din Bulevardul Aviatorilor, nr. 86 va fi reședință pentru „persoanele care au avut calitatea de șef al statului român”.
Cuprins:
Hotărârea de Guvern din august 2022 prevedea că „imobilul cu terenul aferent din București, Bulevardul Aviatorilor, nr. 86, sector 1”, alături de terenul în suprafață de 1.110 metri pătrați, „va avea destinația de reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român”.
Documentul, obținut de Libertatea, urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.
Secretariatul General al Guvernului (SGG) a anunțat pe 1 noiembrie 2024 că suma cheltuită cu lucrările de renovare la vila din Bulevardul Aviatorilor, 86 se ridică, deocamdată, la aproape 14 milioane de lei, adică aproape 3 milioane de euro.
Recorder.ro a scris în februarie că Regia Protocolului de Stat (RA-APPS) renovează o vilă de 1.200 mp pe Bulevardul Aviatorilor, 86 din București cu 7 milioane de euro din bani publici, jurnaliștii sugerând că destinația cea mai probabilă este pentru Klaus Iohannis, care la finalul mandatului va fi obligat de lege să plece din actuala locuință din Cartierul Primăverii.
O informație similară a publicat și g4media.ro, care a susținut că vila se renovează tot pentru Iohannis, dar pentru 9 milioane de euro.
Administrația Prezidențială a transmis însă, tot în luna februarie, că „nu există nicio solicitare din partea președintelui României, Klaus Iohannis, sau a Administrației Prezidențiale pentru atribuirea unei locuințe de protocol“ după încheierea mandatului președintelui. Iar președintele Iohannis a spus ulterior: „Nu am solicitat o locuință și nici nu mi s-a oferit”, fără să nege că ar putea locui acolo.
La rândul ei, RA-APPS a spus, tot în februarie, că „nu a fost înregistrată nicio solicitare privind atribuirea/închirierea acestuia, stabilirea destinaţiei acestui imobil nefiind în competenţa RA-APPS”.
În martie, vicepreşedintele USR, Ionuţ Moşteanu, a depus o solicitare la RA-APPS pentru desecretizarea contractului în baza căruia se fac lucrări de renovare.
Johnny_76 07.11.2024, 14:03
Și Ciolacu acum nu ar trebui să publice hg în monitorul oficial !!!
michi 07.11.2024, 14:40
Se dovedeste inca odata slugarnicia eroului de la Nasyria!!!
HOPAHPO 07.11.2024, 15:28
'Locuinta va avea destinația de reședință oficială pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român”.Sa vrea sa ne explicati cum va fi impartita aceasta locuinta cand peste 4 sau 5 ani alt fost presedinte va cere sa locuiasca in vola Aviatorilor 86 ? In hotararea de guvern se spune clar ca va fi pentru fostii presedinti nu?Cum se va impartii vila , fiecare va avea cate un dormitor si baie,iar bucataria va fi la comun?Ce nevoie are Iohanis sa locuiasca in acea vila cand el are 12 case?Si la fel care este interesul ca el sa fie rasplatit cu asemenea confort , cand el nu a facut nimic pentru Romania?Daca Ciuca ii pupa mana de fiecare data cand se intalneste cu Iohanis, pe noi nu ne intereseaza. Ciuca asteapta sa primeasca o stea inainte ca Iohanis sa paraseasca Cotrocenii .Asta ii va aduce si mai multi bani o pozitie mai inalta printre alti generali.Asa cum am mai scris nu vad pentru ce acesti generali sa primeasca mai multe stele,nu au facut nimic pentru Romania
ani1973 07.11.2024, 15:34
ESTE DE NOAPTEA MINȚII ! CUM SA ACCEPTI SĂ STAI IN 1200 m.p. 2 persoane, când tu ai 6 case ? ? ? OPULENȚĂ SI AROGANȚĂ PĂNĂ LA FINAL !
Berbukson 07.11.2024, 16:08
Votați ciucă, dreapta, dreapta aia decăzută. Ce să zic, de 20 ani suntem cu dreapta...și de 20 ani mai rău ne zbatem...stau și mă gândesc așa...stânga, recte psd, a condus doar 8 ani...1992-1996 apoi 2000-2004...cele 3 drepte ale României au călcat major în străchini.