Pe cine reprezintă, de fapt, PSD-PNL-USR-PLUS
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cu două zile înainte de alegerile parlamentare, scriitorul Vasile Ernu atrage atenția, într-un comentariu publicat în Libertatea, că o bună parte a populației nu este reprezentată de marile partide, lansând în același timp o perspectivă asupra limbii în care vor vorbi generațiile viitoare de români.
Cuprins:
Mă uitam pe o imagine de alegeri. Mă interesează mult cum configurează viitorul fiecare grupare. De exemplu PNL, cu fracția internă PD, vede viitorul ca pe un soi de trecut, adică o boierie și neoiobăgie interbelică, cu ceva Ayn Rand – idolul economiștilor români, dar cu un soft nou. Adică boieri cu smartphone și neoiobăgie IT sau alte munci flexibile.
PSD e tot pe acolo, doar că el mai are și latura rurală dezvoltată, cel puțin discursiv. Dacă PNL vrea să disloce țăranul fie pentru cules de sparanghel în Germania sau pentru aranjat de rafturi în supermarket, PSD vrea să muzeifice puțin „țăranul ancestral român”. Măcar în poza de grup.
În realitate, neociocoimea PNL-PSD-PD și toată casta neofanariotă, numite mai nou „partenerii și investitorii strategici”, au o configurare a viitorului destul de apropiată. PSD mai încearcă totuși să mimeze și interesele unor pături mai largi. Ei mai mimează această preocupare și mai încearcă să salveze aparențele.
PSD a fost mereu partidul, mai ales prin natura construcției sale istorice, care a încercat să primească la masă mai mulți meseni, să reprezinte cât mai multe pături, chiar dacă partea leului revenea boierimii supranumite „baroni”.
PNL este tranșant la acest capitol: 70% a populației nu-l interesează. El spune clar că reprezintă interesele marelui capital, ale boierimii financiare, ale clasei de mijloc și ale unor grupuri administrativ-financiare. E dreptul său.
USR-PLUS pare cel mai cinstit partid: dincolo de fumigenele de tipul „jos corupția”, care e doar un instrument de propagandă electorală, ei spun foarte clar că nu vor reprezenta și nu vor să reprezinte decât interesele clasei de mijloc. În primul rând. Și fac cu ochiul stabil spre marele capital. Punct.
Iarăși nu văd nicio problemă în asta. Ei ating un maxim de 20% din interesele electoratului larg.
În acest moment, cel mai bine plasate în intențiile de reprezentare a partidelor sunt marele capital și clasa de mijloc. În realitate avem o țară cu un electorat de peste 60% nereprezentat de nimeni.
Asta este foarte riscant – e un electorat sărac, abandonat, frustrat și cu multe supărări adunate, pentru că nu are acces la resurse și la mecanismele de redistribuție a accesului la muncă decent plătită și a avuției acestei țări. Cândva, cineva îl va mobiliza. Uh, ce forță se ascunde acolo.
Ce limbă vor vorbi copiii noștri
Dar alta era povestea. Configurarea viitorului: limba ca marcă a viitorului.
USR-PLUS a pus această poză electorală în engleză: Remember, remember, the 6th of December! Poate pentru grupul intern. Nu e nicio problemă cu asta. Dar pare straniu, pentru că totuși electoratul lor sunt cetățeni români care de bine, de rău știu românește. E clar că e o marcă de diferențiere clară față de grosul populației, care nu știe engleza.
Dar ei sesizează un trend fără să înțeleagă poate: o fac natural. Pentru că ei se adresează clasei de mijloc, atunci indirect se adresează și copiilor acestei clase. Limba e o marcă de identificare foarte puternică.
Configurația viitorului pentru clasa de mijloc este simplă. Au două idei centrale: „..uiePSD” – adică o rupem cu trecutul radical și „vrem o țară ca afară”, adică acesta e viitorul.
Copiii acestei clase sociale sunt crescuți gata pentru „o țară ca afară”: adică pentru „export”. Am scris recent în Libertatea pe temă: copiii din upper-class și middle-class, peste 90%, spun că pleacă afară – „țara lor e afară”. Iar limba este foarte importantă în această configurație.
Sunt copil crescut în imperiul estic – toate imperiile au aceleași reguli interne. În ultima mea carte în curs de apariție, Sălbaticii copii Dingo, mă ocup mult să înțeleg cum funcționa pentru noi limba în spațiul social politic.
În orice imperiu ai o limbă maternă – o mulțime de limbi „minoritare” ale diverselor popoare care sunt în imperiu. Dar nu se poate fără o „lingua franca” – limba puterii, limba „fratelui mai mare”.
Limba este o marcă a apartenenței la ceva și un instrument de putere. De ce punem în engleză mesajul electoral într-o țară precum România? Pentru a arăta că aparținem unei „caste superioare” – bine educate, bine integrate la nivel global, bine corelate cu puterea globală. Pentru a ne diferenția: atenție, pentru a ne diferenția ierarhic – suntem pe poziție superioară.
Lingua franca vorbită perfect ne oferea poziție ierarhică superioară față de „aborigeni”, care o vorbeau prost și cu accent. Ne oferea acces mai ușor și mai rapid la cunoaștere, la putere și resurse: se deschideau mai rapid ușile. Exista un „parvenitism lingvistic” – un fenomen tipic imperiilor: când popoarele cucerite le vorbeau mai bine limba cuceritorilor, mai bine decât elita cuceritoare – ardeau etapele. De ce? Pentru a arăta că sunt mai buni ca stăpânii lor noi, dar și mai supuși: pentru a te identifica și cu ei. Pentru că putere, pentru că bani, pentru că statut.
În imperii știți cine trădează primii? Elitele. Pentru că înțeleg că doar așa vor avea acces mai rapid la resurse și putere. În Basarabia, de exemplu, cei care au păstrat cel mai prost limba a fost „elita” urbană – la a doua generație „uitai” limba maternă pentru a se identifica și cu „noua putere”, iar cei care au păstrat cel mai bine limba au fost țăranii, oamenii fără putere. Ba mai mult: au fost mamele care nu cunoșteau o altă limbă și nu făceau armata unde să învețe rusa.
A nu se înțelege că pledez pentru necunoaștere. Dar știu bine cum funcționează lucrurile. Eu doar constat. Atenție mare: a cunoaște engleza bine nu înseamnă a cunoaște mai multe limbi, ci a cunoaște doar o limbă. Adică procesul este unul de standardizare și unificare, nu de diversificare.
E destul să vezi grupurile de discuții politice ale noii generații ca să înțelegi că acolo a dispărut orice referință la limbi precum franceză, germană, italiană sau rusă. Bun, mai există migrația, care e o altă poveste – mulți sunt plecați pentru totdeauna.
De exemplu, îmi este tot mai clar că limba din zona științelor umaniste și tehnice va dispărea în limba română și în multe alte limbi locale. Pentru că toți tinerii vor scrie direct în engleză. Procesul a început. Ce înseamnă asta? Că nu va mai exista discurs științific în limba română – sau va sărăci imens. Deja tinerii – cei din zona științelor social-umane pe care-i mai citesc – folosesc o limbă foarte stranie pentru că lucrează mult în engleză și asta lasă urme. Singura zonă în care se va păstra bine limba va fi literatura și în rândul păturilor de jos „mai puțin educate”. Pare un paradox, dar nu e un fenomen nou – socio-lingviștii au explicat acest fenomen.
Cu siguranță că tinerii claselor sociale din ierarhiile „superioare” vor trece pe engleză – ei deja se simt mai comod în acea limbă. Deseori îi observ cum nu-și găsesc cuvintele în română și se refugiază în engleză. Acesta este mersul lucrurilor.
E clar că limba va fi tot mai mult o marcă „de clasă”, de apartenență la o clasă. Am mai trecut prin acest fenomen: la curțile țarilor, regilor, aristocraților, boierilor se vorbea mereu o altă limbă decât cea a poporului.
În Rusia ajunseseră să aibă nevoie de traducători ca proprietarii ruși educați afară să discute cu propriul popor-angajat. Revoluțiile nu apar din senin, ci din aceste rupturi imense. Mai ales rupturi sociale și economice: colegul Aurelian Giugăl explică bine aceste rupturi. Limba e doar marcă a acestei rupturi.
Dar oare nu despre acest fenomen a scris Eminescu? „Ai noștri tineri la Paris învață. La gât cravatei cum se leagă nodul, Ș-apoi ni vin de fericesc norodul. Cu chipul lor isteț de oaie creață”. Dar oare nu în acest context au apărut pașoptiștii care aveau să devină un soi de „părinți fondatori” ai statului modern român?
Aș vrea să fiu optimist și să spun că așa se configurează viitorul. Că „noii pașoptiști” vor eliberarea iobagilor, drepturi pentru ei. Mă tem că programele lor electorale spun invers. Oare la ce citat trimite „Remember, remember, the 6th of December!”?
