Poate „educația sexuală” să producă și altceva decât un scandal inutil?
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Controversele din spațiul public în jurul introducerii educației sexuale în școlile din România pot fi depășite doar printr-un dialog sincer între părțile implicate - părinți, parlamentari, cler și elevii înșiși - scrie eseistul și teologul Teodor Baconschi în comentariul său în Libertatea. În absența dialogului, am reușit să desfigurăm ce este nobil și autentic în creștinism, dar și ce e civic și psihologic necesar în pregătirea adolescenților pentru viața de adult, adaugă acesta.
Creația cinematografică reflectă fidel, de peste un secol, evoluțiile din societățile occidentale care, în același interval, și-au impus aproape pretutindeni modelul cultural.
Dacă (re)vezi filmele americane sau europene din primii ani postbelici, descoperi o lume pudibondă, plină de temeri sexuale, în care un „simplu” sărut reprezintă limita explicitului. Generația occidentală născută după 1945 a provocat, în anul 1968, o revoluție a moravurilor care a dezinhibat prezența sexualității în toate artele și în mass-media.
Nu s-a petrecut totul peste noapte, ci mai curând în decenii. Oricum, fenomenul s-a extins, mentalitățile s-au schimbat, libertatea a triumfat, iar cenzura nu și-a mai găsit o masă critică de adepți. Tot ce era ascuns și prohibit a ajuns îngăduit și banal.
Occidentul a redevenit scurtă vreme reticent față de „sexul liber” numai când virusul HIV a făcut ravagii, la începutul anilor ’80 ai veacului trecut. Apoi, totul s-a întors la „noua normalitate”, cea scutită de interdicții puritane și de prejudecăți victoriene.
Abia feminismul radical, mișcarea woke și expresiile dogmatic-represive ale corectitudinii politice aveau să reinstaleze războiul sexelor, echivalarea intimității trupești cu violul și criza identității sexuale, perfect ilustrată prin ideologia fluidității de gen.
E ca și cum libertatea orgiastic-paradisiacă și „păgână” obținută prin sex, droguri & rock’n roll trebuia răscumpărată - sau chiar sancționată - printr-o nouă epocă a fricii, suspiciunii, replierii solitare și abstinenței preventive.
Oricine cunoaște cât de cât istoria știe însă că alternanța dintre permisivitate și constrângere s-a manifestat ciclic. Poate că există și ceva nou sub Soare, dar nu mare lucru, dacă privim cu detașare fondul naturii umane.
Îndrept acum lanterna spre aria noastră ex-comunistă și est-europeană. Aici, bolșevicii anilor 1920 socoteau sexualitatea ca exploatare a femeii și sclavie burghez-matrimonială, trecând printr-o fază inițială în care promiscuitatea părea să facă parte din iminenta pătrundere a maselor proletare în raiul revoluționar.
Ulterior, un anume reflex freudo-marxist i-a determinat pe tovarășii de la Moscova - și pe executanții lor din lagărul socialist - să revină la convingerea că sexul liber scade producția (prin „risipirea” energiilor fizice) și face loc unor idei subversive, inspirate din Occidentul „decadent”.
Cei din generația mea au trăit direct schimbarea de macaz, bazată pe incriminarea prostituției (ca parazitism) și pe controlul barbar al natalității. Viața sexuală nu putea reprezenta o plăcere haotică și gratuită. Singurul ei scop legitim era acela de a crește programat mâna de lucru aservită partidului unic.
Când utopia comunistă s-a prăbușit, în anul de grație 1989, „populațiile” anterior dresate pentru reproducere ca la șeptel au îmbrățișat pe dată concluzia că democrația, occidentalizarea și ridicarea oricărei cenzuri sexuale merg împreună.
Și în România, pomenita recuperare simbolică (și cât se poate de practică) avea să se lovească de influența regăsită a Bisericilor, începând cu cea majoritar-ortodoxă. Ce-i drept, creștinismul moștenește, pe linia teologiei Sfântului Apostol Pavel și a Fericitului Augustin, dar și din tradiția monahismului, atât ideea că păcatul originar se transmite prin naștere (deci prin acuplarea sexuală), cât și cultul virginității (legat de Sfânta Fecioară Maria).
Prin urmare, o dată revenit în centrul vieții publice, discursul creștin a intrat în coliziune cu emanciparea sexuală din România postcomunistă.
Dimensiunile profunde ale doctrinei creștine - de pildă definiția lui Dumnezeu ca iubire, valorizarea căsătoriei ca sacrament și frumusețea sublimă nașterii de prunci în sânul unei familii solidare - au fost eclipsate de stereotipul „progresist” la adresa unei Biserici presupus „medievale”, retrograde, anacronice, defazate, antimoderne.
Putem explica și pe această cale eșecul oricărui consens rațional cu privire la oportunitatea programului de educație sexuală în școli. Din cauze când obiective, când subiective, am reușit să desfigurăm ce este nobil și autentic în creștinism, dar și ce e civic și psihologic necesar în pregătirea adolescenților pentru o existență adultă împlinită și responsabilă.
Dacă nu vrem să ne blocăm în actuala fundătură, e limpede că „părțile” (părinți, parlamentari, cler și elevii înșiși) trebuie să dialogheze cu sinceritate, pledând argumentat pentru justa măsură, de vreme ce (nici în această delicată materie) adevărul nu se află la extreme.
![Raiul pe pământ! Mirela Vaida trăiește într-o casă de vis, cu 5 camere, perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 €. Cum arată locuința vedetei [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
