„Politica dracilor”. De ce e mai violentă Raluca Turcan decât Diana Șoșoacă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Știți acel gen de persoană, știți și expresiile în limba română de tipul „am draci”, „îmi fac draci”, „mor de draci”. Cum funcționează algoritmul dracilor? Diverse persoane au îndemânare în actorie: că stau la o coadă, că joacă fotbal sau ping-pong, ele nu pot funcționa decât cu nervi, falși/adevărați, ce mai contează?
Cuprins:
Doamna Șoșoacă este un astfel de mecanism de atracție și respingere prin „draci”. Dar nu e singura. De altfel, nu e întâmplător că și-a început aventura politică susținând USR. Și USR a funcționat la fel. Ai, n-ai treabă, te enervezi, faci scandal, filmezi cu telefonul, dai „live”-uri, nu stai ca prostu’. Asta, deși poate știi că protestul cu „pensiile speciale” e o tâmpenie și că n-o să faci nimic.
Am văzut și ziariști care funcționează așa, mai ales vedete de televiziune. Stai cu ei de vorbă în pauză și par normali. Când camera a pornit, s-a produs explozia, ar putea urla și la plasma în care se prezintă meteo.
Să ne prefacem că ne certăm
Cultura nervilor și dracilor există și în sport. Sunt campioni care își aleg dușmani imaginari pe teren sau în afara lui, joacă într-un film paranoid și le și iese, e o formă de mobilizare. Mi-am amintit zilele trecute, că tot a fost ziua lui, de nesfârșiții draci publici afișați de iubitul nostru Gică Hagi. Se supăra pe popor, pe ziariști, pe toată lumea. Ce nu ne prindeam noi e că făcea parte din antrenament, așa funcționa omul.
Toți avem prin preajmă și acest tip de temperament. Firi manipulatoare, cameleonice, acum râd, acum se dau cu capul de pereți, după ce obțin ce vor sunt senini ca o seară de vară. Este trăsătura psihologică cea mai încurajată cultural în zilele noastre.
Îmi amintesc de tot felul de confesiuni, povești ale unor colegi, prieteni care lucrau pe la emisiuni tip reality-show. Păi, dacă nu te dădeai cu capul de pereți, urla regizorul emisiunii, inventa ceva. Nu e vorba doar de „scandal”, ci de imprevizibil comic.
De aici și probabil cel mai important gen narativ impus de epoca de showbiz pe Terra în ultimul secol: scandalul inventat. Hai să ne prefacem că ne certăm, că altfel nu se uită nici dracul la noi. Și la mine la țară, dar cam peste tot, am văzut că rupe în audiențe Survivor. Un concurs cu pretext sportiv, unde important e să te cerți. Au mai avut sezoane asemănătoare, dar audiențele tot scădeau. Asta până când n-au adus niște vedete proaspete, să urle ca lumea.
Politica dracilor. Cum funcționează
Avem și o politică a nervilor, superficială, dar de succes. Clotilde Armand e mai nervoasă de când a luat scaunul de primar, parcă a intrat în opoziție. Ea când află că are ceva de făcut face o emisiune pe YouTube, nu semnează hârtii. Au fost USR, a fost aripa Rareș Bogdan în presă și politică, AUR, aripa Codrin & Mitralieră la PSD.
<strong>Cu cât se urlă mai mult, cu atât se schimbă mai puțin, asta e lecția. Ăștia care urlă sunt cei mai comozi puterii. De-aia îl iubea Dragnea pe Codrin, de-aia îl iubește Iohannis pe Rareș. De-aia o iubește Facebook pe Șoșoacă.</strong>
Esențial e că nu contează dacă n-ai dreptate, important e să se vadă că ții la tăvăleală. În „industria dracilor”, țipi, ca să ții ochii spre tine, din asta trăiești. Mecanismul psihologic e ca ăla cu agresiunea în familie. Tatăl frustrat, călcat în picioare de alții, vine acasă și-și bate copilul sau soția. Reflexul în politica dracilor e să te iei de cel mai slab.
Printre campionii nervilor și dracilor publici nu stă glorios doar Șoșoacă pe 2021, ci și ministrul Raluca Turcan. Turcan, cu o campanie furibundă împotriva asistenței sociale, nesusținută de nicio cifră, e de sute de ori mai violentă decât Șoșoacă. La fel și Digi24, un soi de post privat care iubește puterea mai mult decât o iubea pe vremuri postul public.
Cei care se dau „quality” de multe ori sunt mult mai violenți decât cei care doar mai fac caterincă zgomotoasă. Și Turcan, și Șoșoacă practică retorica populistă dezlânată. Șoșoacă a prins-o pe asta cu botnița și închisul în casă și le zgândără oamenilor pofta de a scuipa autoritățile.
Sau a văzut reacția autorităților după incendiul de la „Matei Balș”, cu un Iohannis flegmatic și o întreagă pleiadă de ziariști și comentaci care explicau „că nu e ca la Colectiv”, și a țintit perfect: a început să urle la autorități, nu să scrie pancarte cuminți în Parlament precum Ciolacu. Nu așteptam de la Dâncu și Ciolacu să se bată cu Poliția Locală, dar așteptam un atac sever și fără milă la Președinție, nu pe de lături, la tot felul de ipocriți de rang 2-3.
Raluca Turcan, pe de altă parte, cu discursul său adormitor, din care te mai trezește doar câte o prețiozitate sau câte o dovadă de agramatism, practică populismul periculos al canalizării frustrărilor pe cei mai amărâți dintre amărâți: asistații social, despre care circulă numai date false cum că ar seca bugetul țării.
Ce mai ascunde politica nervilor
Știți acel tip de om care vine în supermarket, se enervează de la prețurile mari și se duce să se certe cu casierița, de cele mai multe ori mai prost plătită decât el? Exact asta produce și politica nervilor aiurea.
Ai probleme cu patronul? Cu banca de unde ai creditul? Cu cei ce fură din facturi la energie? Cu monopolul combustibililor? Cu lipsa de transparență pe piața joburilor bune (că la alea prost plătite e mereu ofertă)? Patronul român nu ți-a plătit dările la sănătate sau la pensie? Afli că ai muncit ani buni la seminegru și că statul ți-a lăsat ție în cârcă să scoți patronii la verificat?
Există o pleiadă de răspunsuri la aceste nemulțumiri reale. Răspunsurile normale ar trebui să vină din partea unor grupuri care își organizează social nervii: sindicate puternice, partide cu priză la angajați în privat etc. Cum astea sunt varză, avem mai mult răspunsuri de showbiz cu inflexiuni periculoase de extremă dreapta.
Ești asuprit, dar nu prea știi de ce, hai să cântăm treceau-batalioane-române, hai să ne luăm de cei trei asistați social din capul satului sau de la marginea orașului. Soluția Șoșoacă vs soluția Turcan. Ambele sunt non soluții. (Cum non soluții sunt și urletul la „neomarxiști”, care nu prea există)
Dar nu e o soluție nici să te dai „băiat fin”, ’telectual, să semnezi scrisorele de tip „nu vorbiți cu AUR” în Parlament și apoi să te umfli în pene. Toate aceste fente, acești „draci de carton”, fake, sunt buni pentru like-uri, nu pentru produs soluții reale.
Ce se uită e că nervozitatea asta are întotdeauna bază reală. Dacă omul vede că e păcălit cu prețul energiei, dacă vede că îi tot crește coșul minim de supraviețuire și nimeni nu protestează în numele lui, totul se va defula pe canale de YouTube prostești sau live-uri cu șarade naționaliste.
Din păcate, spațiul public s-a împărțit în două partide indigeste, fără soluții: partidul ClotildeArmand-Șoșoacă-RareșBogdan-RomâniaTV, pe de o parte, și partidul Turcan-Digi-Cîțu-Iohannis și alți pretins „serioși”, de fapt niște tabloidali cu papion.
„Dracii” sunt cel mai ieftin stimul. Când nu mai ai nimic sau când ai totul (vezi și lamentațiile unora ca Țiriac, Becali etc.) urli, țipi, acuzi, te dai dezamăgit de popor. Dracii apar când tot tai bani de la educație, sănătate, protecția muncitorilor și îi dai pe avioane vechi și pe ritualuri, protocoluri, rente militare și polițienești. Mie mi-ar fi frică de dracii ăștia, așa falși cum vor fi părând deocamdată.
