Programați pentru schimbare

Sociologul Thomas Luckman vorbește de necesitatea conflictelor sociale și de cea a revoltelor profanilor, în beneficiul rescrierii realității. Personal, nu cred în gândirea binară ca teorie explicativă a impactului pandemic. Lucrurile nu vor reveni într-un stadiu primar, ci  mai degrabă, se vor reconfigura. E greu de crezut că umanitatea își va pierde esența genei, deja modificată de diversele forme de guvernare națională, sau de grup.

În statele europene sau în America este aproape imposibil de imaginat un schimb de contexte între istoria recentă și prezent. Ștergerea cu buretele a ultimilor 30-40 de ani de dezvoltare este probabil rodul unei gândiri mistice. Sigur, la fel de mult, pe măsură ce criza continuă, este improbabil ca viața socială să își reia cursul, pus în repaus la începutul anului 2020 (cel puțin pentru emisfera occidentală), ca și cum nimic nu s-a întâmplat.

Caracterul adaptiv, parte din instrumentarul supraviețuitorului

Mai multe statistici naționale ne arată aproape un milion de persoane active pe piața muncii care și-au pierdut pozițiile pe care se aflau, pentru moment. E rezonabil să credem că o parte dintre aceștia își vor relua activitatea în domeniul sau chiar la angajatorul care a decis să se despartă de ei în aceste momente, dar ar fi o dovadă de naivitate să credem că asta se va aplica în masă.

Recomandări

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Caracterul adaptativ face parte din instrumentarul oricărui supraviețuitor, iar în condiții tot mai des asociate cu războiul, pare principalul garant al dăinuirii. De asemenea, compromisul pare cea mai bună unitate de măsură, astfel încât, angajator sau nu, la momentul bilanțului, probabil la ieșirea din starea de lockdown și odată cu momentul deciziilor, acesta să îi permită celui care dispune de el să renunțe, pentru a înainta.

Capcana comparațiilor superficiale

În urmă cu cinci ani, am participat la o conferință în Birmingham, Marea Britanie, unde am prezentat o lucrare pe tema nostalgiei în raport cu consumul din statele din sud-estul Europei.

În interviurile pe care le derulasem pentru documentarea temei, am observat că existau două comportamente nostalgice, unul, impropriu spus – virtual, exprimat de cei care nu trăiseră în mod real experiența comunismului și unul real, al veteranilor sistemului autoritar. Consumul virtual era de fapt o formă de proiecție a trăirilor bazate pe fapte povestite sau imaginate, în timp ce varianta experimentată pe cont propriu, mult mai seacă, era centrată pe supraviețuire, nu pe relatarea senzației ori a reprezentării.

Deși la momentul respectiv eram tentat să spun că într-un context extrem, comparabil cu situația actuală, există o probabilitate mai mare ca cei care au trăit momentele de penurie, de dinainte de 89, să aibă o capacitate crescută de adaptare, situația de acum îmi spune să regândesc punerea în scenă.

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Așa cum scriam mai sus, o gândire în alb și negru ne poate trimite cu ușurință în capcana comparațiilor superficiale. Îngrădirea drepturilor, îngustarea paletei de experiențe și moduri de umplere a timpului, accesul restricționat în magazine și altele, toate ne trimit în primă instanță cu gândul la momentele ante-decembriste. Însă, diferența dintre exercițiul virtual și cel bazat pe experiențe anterioare este dată de gândirea multi-fațetată a celui care își folosește reprezentările ca formă de îmbogățire valorică.

Da, fără doar și poate experiența este mult mai limitată și i se reduc din caracteristici, majoritatea emoționale. De câte ori spunem celor mai tineri decât noi că nu au trecut prin viață suficient, dar se vor confrunta cu diverse obstacole la care noi am devenit imuni. Însă, capacitatea de a imagina mai multe direcții, unele trăite, altele păstrate la nivel de reprezentare, îmbogățește bagajul experiențelor celui care le folosește. Și cel pe care îl dojenim se dovedește de cele mai multe ori un supraviețuitor. Nepoții își depășesc bunicii, copiii, părinții și asta este logica în care ne dezvoltăm. Gândirea proaspătă, deschiderea față de noi orizonturi, chiar și în lipsa unui univers vast, este ca avantajul voluntarului care, timp de 1 an a lucrat pro-bono pentru o companie și se va dovedi mai pregătit decât studentul dintr-o universitate, slab bazată pe dezvoltarea competențelor practice.

Și, deși nu pare în acest moment, ceea ce vreau cu tot dinadinsul să evit este să incriminez orice refuz de crowdsourcing. Pentru că, o minte adaptativă, deschisă la schimbare și dornică de a cuprinde în limitele ei, o parte cât mai generoasă din universul analizat, va considera experiențele celorlalți o altă reprezentare, o șansă pentru o nouă proiecție și o oportunitate de îmbogățire valorică.

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Trebuie să profităm de acest moment de resetare socială

Vedem exemple negative pentru acest îndemn în modul în care au fost rescrise paradigmele politice din țară și nu numai, unde politicile de stânga se confundă cu cele de dreapta și vice-versa, iar valorile promovate sunt puse în umbră, de forma pe care o iau acestea, prin, mult spus, strategiile de comunicare.

Vedem personaje care flutură discursuri excelente, dar lipsite de autentic și ne mobilizăm imediat când o autoritate tehnică, de orice natură, preia frâiele decizionale. Am văzut asta în percepția populației în raport cu lumea politică – momentul guvernului tehnocrat, atât de apreciat de români, vedem asta în barometrele de încredere, unde pompierii sau Inspectoratul pentru Situații de Urgență ori chiar personajul care încorporează valorile acestor instituții în mentalul colectiv, Raed Arafat, sunt cu toții foarte apreciați, inspirând siguranță.

Și totuși, într-un sondaj IRES recent, câteva procente bune din populația din România se dovedesc foarte aproape de o gândire magică, invocând autoritatea dată de divinitate și nevoia de experiențe mistice (autoritatea horoscopului este adusă în prim plan în momente de criză și degringolată). Starea actuală este definită de o lipsă profundă de leadership.   

Și atunci, ca să putem ieși din acest ciclu infinit, în care refuzăm să facem un pas în spate pentru a realiza în primul rând vâltoarea în care am fost prinși de atâta timp, trebuie să profităm de acest moment de resetare socială.

Viața socială, așa cum o știm, nu va mai fi la fel

Principalul risc pe care îl vom trăi, imediat ce criza pandemică se va încheia, este dat de scenariul sumbru în care nu vom fi dispuși să dăm comunicarea la schimb, pe leadership. Nu cred că își are sensul să analizez motivele pentru care popularea spațiului de emisie a fost strategia prioritară pentru echipele de guvernământ din ultimii 30 de ani, în detrimentul urmelor materiale lăsate de acestea.

Ba mai mult, sunt voci care spun că efectele acestea continuă să se vadă de la momentul anilor 1860, când mai multe modele de instituții au fost preluate în Principatele proaspăt unite, dar fără conținutul prețios al valorilor și istoriei culturale a acestora. Schimbarea, așadar, ar presupune o reașezare în care să păstrăm tot ce a fost bun, tot ce ne-a ținut în viață și să ne concentrăm pe construcția, de la zero, a acelor piloni valorici, lăsați mereu pentru actul 2. Suntem în scenariul actului 2. Să spunem nu știu și să facem un pas în spate, până când vom ști, pentru că altfel sociecate pierde și odată cu ea noi și cei dragi nouă. Mi-aș dori ca cele de mai sus să fie o figură de stil, dar realitatea ne contrazice în zilele acestea.

Nu sugerez deloc că acest exercițiu este unul facil, ci din contră. Dar avem avantajul acestui stop-cadru de moment. După el, viața socială, așa cum o cunoșteam, nu va mai fi la fel. Iar încercarea previzionării modului în care lumea va arăta este cel puțin la fel de consumatoare de energie pe cât poate fi pregătirea noastră pentru lumea nouă și elaborarea unei contribuții pentru aceasta. Ce putem face fiecare dintre noi este să pregătim cât mai temeinic acel bilanț de care aminteam la începutul discuției și să fim sinceri cu noi înșine. Ce, din serviciile, soluțiile și ideile pe care le promovam erau doar fum și oglinzi? Acelea ar trebui să fie primele care să dispară, dacă nu, vom fi surprinși ca de un furt, când societatea ne va confisca tot ce e lipsit de autenticitate.

Angajatorii vor regândi costurile în termeni de utilitate și, mai ales inutilitate, universitățile vor regândi rolul pentru a evita pierderile de resurse și fiecare dintre noi va fi dispus să piardă. Spun asta pentru că, un eșec colectiv oferă confortul necesar celui care dorește să reclădească un traseu. Asta e șansa noastră, a celor care suntem dispuși să îmbrățișăm schimbarea și sper să fim cât mai mulți. Ceilalți, câtă vreme vor rămâne ancorați în trecut, vor rămâne povestitori desăvârșiți, dar vor pierde conflictul social și, într-un final, vor rămâne singuri.

Societatea are nevoie de noi!

Urmărește-ne pe Google News