Ultima cutie de konfete. Cum a răpit războiul bucuria simplă a copilăriei
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Luni, 14 martie, expiră ultima cutie cu bomboane ucrainene cumpărată de dincolo, scrie pe un ton amar jurnalistul Răzvan Luțac, cu origini ucrainene.
Cuprins:
Când am ajuns, pe 24 februarie, în fața podului prieteniei Sighet-Solotvino, ultimii pași către scheletul de lemn i-am bătut aproape pe loc.
Pe podul pe care altă dată treceam la cot cu septuagenare care cărau condimente și cafea ieftină pe ghidonul bicicletelor AIST, de producție bielorusă sovietică, acum vedeam nu pungi cu dulciuri, ci multă durere.
Din direcția de unde românii se întorceau cu plinul făcut și portbagajul plin veneau mașini nu de România, ci de Ucraina. Cu portbagajul mult mai plin, însă din alte motive.
Am mers de multe ori la Slatina (din Ucraina, nu din județul Olt) pentru mici cumpărături. Treceai granița pe jos, e atât de aproape de gara unde oprea trenul de Valea Vișeului, iar multele ștampile de pe pașaport te făceau să nu zăbovești mult cu grănicerii ucraineni. Apoi urcai, ușurel, micul deal către centrul localității.
După biserică și farmacie, „apteka”, ajungeai într-un mare giratoriu unde aveai de unde alege. Bancă, magazin de tip China Shop cu de toate, o autogară, statuia lui Ștefan cel Mare, un restaurant (denumit chiar „Maramureș”) și clasicul „produkte”, alimentara.
Acolo, în colțul din dreapta spate, păzite de ochi neinițiați și de grăbiți, erau rafturile cu konfete. În ucraineană, „țukerke”, bomboane. Colocvial, din italianul confetto, „konfete”.
Bomboane cu ciocolată și zeci de umpluturi, de la alune la trufe, de la creme brulee la cafea, cireșe ori lichior, prune sau cappuccino, cremă de arahide sau simple, cu lapte, ambalate multicolor, de nici n-aveai nevoie neapărat să le cumperi, te puteai minuna și atât.
Însă momentul intim nu dura mult. Nu puteai să-ți alegi tu ce-ți place. Doamnele care vorbeau perfect atât română, cât și ucraineană sau rusă, cu șorțuleț și mănuși transparente, de plastic, întindeau mâna din instinct spre raft și așteptau două răspunsuri:
Ce tip de bomboană, „alea roșii de sus, nu alea, celelalte, exact”, și câte palme din acel soi să-ți arunce în pungă.
La sfârșit, cu bomboanele de prețuri diferite puse separat mergeai la plată.
Konfetele erau pretextul perfect să-i faci pe grăniceri să zâmbească. Puteai să vii de oriunde: de la Kiev, de la Lviv, de la Slatina, când te întrebau ce ai în portbagaj și le ziceai simplu, konfete, stanele de piatră cu uniformă - despre care ucrainenii spun acum că au luat și mii de euro pentru a lăsa bărbații să treacă dincoace - se înmuiau.
Nici nu te mai întrebau dacă duci țigări, armament ori alte replici standard. Râdeau și închideau portbagajul.
O întâmplare de final
Tradiția era să se întrerupă în luna noiembrie. Sigur, nu cu grănicerii ucraineni. Ci cu moldovenii.
Am intrat prin țară dinspre Odesa, dar nu cu bacul pe la Isaccea, ci terestru, prin Giurgiulești - Galați, unde traversezi și Republica Moldova circa 2 kilometri și jumătate, bucățică prin care moldovenii au acces la Dunăre prin portul Giurgiulești.
De data asta, pachetele de konfete luate de noi, ziariști, le-au făcut cu ochiul grănicerilor. Semn rău, s-ar zice.
Doi angajați de la punctul de frontieră au analizat foarte atent cutiile. „De la ce uzină or fi astea, n-am văzut niciodată”, o replică la care am râs cu toții, inclusiv grănicerul.
A venit și colega de la pașapoarte. Când treci granița, cineva îți face vama, îți verifică bagajele, altcineva - pașapoartele. Ei, doamna de la pașapoarte, înainte să pună ștampila, a venit și ea să vadă konfetele, de parcă nu eram în țara bomboanelor Bucuria și a Chișinăului de Seară.
Tactica noastră a fost simplă. Am zâmbit, am râs, am stat. Oarecum dezamăgită, doamna de la pașapoarte s-a resemnat, dar ne-a setat prețul. „Să plătiți vinieta din Moldova la prima benzinărie Lukoil din drumul spre România”. Am ascultat-o.
Și-am rămas în portbagaj și cu cutia de bomboane „Taras Bulba”, eroul cazac zaporojean din opera lui Gogol.
Acum, rafturile din Odesa, pline odinioară de Taras Bulba, se pregătesc, goale, de atacul inamic.
