30 Dec. 2017 21:00 , de Sorin Golea

Numerologii spun că anul 2018 este cel al feminității și… al dualității

Distribuie

Din punct de vedere numerologic, anul 2018 corespunde cifrei 2 (2+0+1+8=11=1+1=2), cifra reprezentând-o pe Eva, un simbol feminin, văzut în geometrie ca o linie… Dar şi principiul Yin şi Yang, privit ca o semilună, sau coasta lui Adam (considerat a fi Luna) din care a fost zămislită. Numerologul Mircea Georgescu a prezentat pentru Libertatea la ce se poate aştepta anul viitor orice om, în funcţie de ziua naşterii.

Simbolul numerologic al anului viitor, 2, fiind şi „Cifra păcatului”, presupune un an ceva mai bun, în principal, doar pentru cei ce dau dovadă de ascultare, supunere, duioşie, blândeţe, răbdare şi modestie. Atenţie mare însă, căci Numărul poartă amprenta dualităţii, răului şi minciunii (cifra fiind legată de diavol), fiind prima care s-a desprins de Unicul Dumnezeu, cel reprezentat de cifra 1.

Bogaţii se vor îmbogăţii şi mai mult, iar săracii…

Este un an bun atunci când ai de primit, bani mai ales, dar şi rău, atunci când trebuie să dai orice, mai ales, desigur, bani. Cu alte cuvinte, cei bogaţi se vor îmbogăţi şi mai mult, iar cei săraci vor sărăci şi mai tare. Iată cum arată anul 2018 în funcţie de ziua de naştere, indiferent de lună:

1 – Risc major de a săvârşi erori grave, influenţat de flatările făţarnicilor, cu rea (sau inocentă) intenţie.

2 – Reuşită deplină în finalizarea şi perfecţionarea detaliilor, dar şi o pierdere în vederea ansamblului.

3 – An „agreabil” prin relaţiile avute, chiar favorabil, dacă nu lucrează în echipă, sau, dacă o face, se află la şefie.

4 – An în general favorabil, ca rezultat al munci constante, cu un plus dacă nativul este din zodia 2 – cea a Taurului.

5 – An favorabil, dar marcat de schimbări  numeroase – deşi, paradoxal, nu toate în bine.

6 – Un an cu multe noi responsabilităţi, favorabil doar dacă partenerul de viaţă vă este alături cu totul.

7 – An favorabil, doar dacă domeniile în care activează sunt legate de ştiinţă-tehnică ori religie-spiritualitate.

8 – An favorabil, cu condiţia să nu se risipească timpul şi efortul în proiecte minore sau, Doamne fereşte! Frivole.

9 – Tendinţă accentuată de a da mai mult decât se primeşte, indiferent de consecinţe, mai ales în amor.

10 – An fericit, cu multe împliniri personale, nu neapărat materiale, recomandat pentru un „Da!” la Starea Civilă.

11 – An favorabil materializării proiectelor concrete, îndelung amânate, nu neapărat novatoare.

12 – Un an dificil pentru cei care nu suportă tutela unui şef autoritar, ori care au un cod propriu al onoarei.

13 – Risc de cheltuieli princiare pentru a se distra sau a îşi face o plăcere, chiar şi atunci când bugetul nu-i este enorm.

14 – Un an în care se recomandă eschivarea în asumarea oricăror forme de responsabilitate, în toate domeniile.

15 – An diferit de „prognoza” lui 2, deci bun în afacerile duse pe cont propriu, ori ca şef „nesuferit”.

16 – An în care se recomandă a nu complica lucrurile în mod inutil şi a acorda mai multă încredere propriei intuiţii.

17 – An bun, spre excelent, în atmosfera plăcută a propriei familii şi în mod special alături de partenerul de viaţă.

18 – An bun, doar dacă reuşiţi să vă opriţi din căutările şi „experimentările” de până acum.

19 – An favorabil, dacă veţi cultiva  relaţiile de prietenie cu persoane influente, nu neapărat dintre prieteni.

20 – An favorabil dacă asocierile, în afaceri şi prietenie, inclusiv prin căsătorie, sunt – sau au fost –  fericit alese.

21 – An dificil, ce poate fi bun doar dacă reuşiţi un parteneriat cu o persoană responsabilă.

22 – Anul trăirilor diferitelor experienţe, dificile sau de-a dreptul periculoase, dată fiind dependenţa de adrenalină.

23 – An în care deciziile le veţi lua – vreţi nu vreţi – doar pe baza sentimentelor, nu tocmai raţionale.

24 – Tendinţa de a complica uneori lucrurile în mod vă pot face un an ce ar putea fi „neutru” în unul rău.

25 – An în care veţi fi pus în cele mai diverse situaţii, mai totdeauna găsind însă cele mai bune căi de rezolvare

26 – Veţi începe multe proiecte, dar finele de an vă va prinde cu multe încă în derulare, neterminate.

27 – Un an de succes, în condiţiile în care vă veţi folosi de serviciile şi favorurile persoanelor de sex opus.

28 – Conservator în gândire, uşor depăşit de dinamica schimbărilor, veţi avea mult de tras, dar veţi reuşi „oarece”.

29 – Neinspirat de cele mai multe ori, veţi anula raţionamentul aproape perfect… cu o concluzie greşită.

30 – Un an mereu în schimbare, cu frecvente răsturnări de situaţie, în plan material şi social.

31 – Un an în care veţi reuşi  să  dobândiţi  o  poziţie  mai bună  în societate  şi veţi avea parte de satisfacţii în familie.

Pitagora a pus bazele numerologiei

Numerologia este studiul simbolismului numerelor. Este folosită pentru a determina personalitatea unui om, punctele tari şi talentele lui, obstacolele pe care trebuie să le depăşească, nevoile sale interioare, reacţiile sale emoţionale şi modurile în care se raportează la ceilalţi.

Radacinile numerologiei pot fi detectate acum peste 10.000 de ani în Egipt şi în Babilon. Lui Pitagora, care a dezvoltat multe dintre teoremele sale de bază ce reprezintă fundamentul matematicii moderne (printre care şi teorema despre triunghiurile dreptunghice care este predata şi astăzi în şcoli) i se atribuie meritul de a fi pus bazele formale ale numerologiei, acum circa 2.600 de ani, în Grecia Antică.

La începutul secolului douazeci, o femeie din America, L. Dow Balliet, şi câteva contemporane ale ei au publicat o serie de cărţi şi au început faza modernă a numerologiei.

Numerele se reduc prin adunări simple

În calculul matematic de bază folosit în numerologie, numerele se reduc prin adunări simple. Numărul 15, de exemplu, este redus adunând 1 + 5 şi obţinând 6. În mod similar, 1974 poate fi redus adunând 1 + 9 + 7 + 4 şi obtinând 21. Iar 21 este şi el redus adunand 2 + 1 şi obţinând 3. Acesta este anul 1974 din punct de vedere numerologic.

În numerologie, toate numerele sunt reduse la cifrele de la 1 la 9, cu excepţia numerelor master speciale 11 şi 22. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 11 şi 22 reprezintă ratele majore de vibraţie asociate cu caracteristicile oamenilor. Literele din numele unei persoane sunt transformate în numere şi apoi sunt adunate. Aceste numere, la rândul lor, sunt reduse la cifre. Litera A, de exemplu, este 1; litera B este 2; litera C este 3 şi aşa mai departe.

Mircea Georgescu


VIDEO EXCLUSIV / Cerneala-minune care rezistă o sută de ani pe documente. Are o compoziție chimică specială

Loading...
Comentarii