Născută la Drobeta Turnu Severin, pe 22 iunie 1989, aceasta s-a format ca handbalistă acolo. În 2004, a fost selecţionată în lotul naţional de junioare, iar ulterior în cel de tineret, având 47 de meciuri internaţionale cu acestea şi marcând 83 de goluri. În 2009, Pîrvuţ a fost legitimată la HCM Baia Mare, formaţie cu care a câştigat titlul naţional anul acesta şi Cupa României în două rânduri (2013 şi 2014). În vară, ea a fost împrumutată la SCM Universitatea Craiova, grupare la care a avut evoluţii foarte bune.

În Drobeta Turnu Severin, Aneta a stat pe aceeaşi stradă cu atleta Ancuţa Bobocel, participantă la Jocurile Olimpice de la Londra şi, totodată, singura româncă victorioasă într-o etapă de Diamond League (Gabi Szabo s-a impus în Golden League).

Ada Nechita va avea umărul imobilizat timp de trei săptămâni şi nu va mai putea evolua la CE de handbal ce se desfăşoară până pe 21 decembrie, în Ungaria şi Croaţia.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro

Mereu a fost un critic dur al lui George Simion, dar ce-a putut să dezvăluie CTP acum despre liderul AUR era greu de anticipat! Dar gazetarul a spus-o, fără rezerve: ”Un...”
Viva.ro

Alegerea lui Mircea Badea din ziua votului. Anunțul care efectiv a surprins pe toată lumea. Simion sau Nicușor?
Libertateapentrufemei.ro
Alegerea lui Mircea Badea din ziua votului. Anunțul care efectiv a surprins pe toată lumea. Simion sau Nicușor?
Cu cine votează vedetele din România. Între „am toate motivele să-mi fie frică” și „plec din țară, să mor eu!”
Adevarul.ro

Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Elle.ro

Andreea Esca, apariție senzațională, la 52 de ani, în costum de baie din două piese. Cum s-a fotografiat vedeta

Facturile s-ar putea tripla în mai puţin de 2 luni. Companiile cu cel mai mic preţ de pe piaţă
Observatornews.ro
Facturile s-ar putea tripla în mai puţin de 2 luni. Companiile cu cel mai mic preţ de pe piaţă
Horoscop 14 mai 2025. Gemenii au în față o zi predominant pozitivă, care aduce și o mai mare deschidere în comunicarea de orice fel
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI