Libertatea: Gică, ai aflat de decesul lui Diego Maradona?
Gică Hagi: Da, din păcate este o zi tristă pentru fotbalul mondial, pentru sport, pentru toată planeta. Pentru mine, Maradona a fost unic. A jucat fotbalul cu zâmbetul pe buze. Pentru el, mingea a fost ca o jucărie.
– Cum l-ai cunoscut pe Diego?
– Pe terenul de fotbal. Doar acolo. Am jucat de două ori contra lui. Prima dată în 1983, la Vigo, aveam 18 ani, într-un meci amical România contra celor mai buni fotbaliști din campionatul Spaniei. Diego juca atunci la Barcelona. Era fenomenal.
– A doua oară v-ați duelat la Campionatul Mondial din Italia.
– Da, am făcut 1-1 cu Argentina și ne-am calificat în optimi. Atunci am încercat să mă ridic la nivelul lui.
– Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai cu Maradona?
– După meciul cu Argentina, de la Mondialele din Italia, am fost după el la vestiar și am făcut schimb de tricouri. A fost foarte drăguț cu mine. Țin la loc de cinste tricoul lui, am și un poster mare cu el, la birou, din meciul de la Campionatul Mondial. Supranumele de Maradona din Carpați m-a onorat, dar Diego a fost și va rămâne unic, fenomenal, un geniu adevărat.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Viva.ro
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
FANATIK.RO
Șase zodii au norocul scris în frunte în următoarele 12 luni. Vor avea cel mai mare succes și o viață îmbelșugată
Elle.ro
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus