La opt ani și jumătate după momentul care i-a schimbat sensul vieții, impactul cu un coleg de la antrenamentul lui Utrecht în urma căruia a paralizat, Mihai Neșu emană un optimism imposibil de anticipat prin 2015-2016.

În casa sa din Oradea, situată într-un cochet cartier, cu multă verdeață și arhitectură relaxată, cu aer occidental, fostul internațional spune că ”soarele strălucește acum foarte tare pe strada mea, față de ceea ce se întâmpla în primii trei-patru ani după accident, când nu-mi convenea nimic și nu vedeam nicio luminiță la capătul tunelului”.

”Dumnezeu mi-a sacrificat trupul ca să-mi salveze sufletul”

Este efectul transformării sale spirituale: ”Tot citind, discutând și comparând credințe, am ajuns la concluzia că ortodoxismul a rămas singurul neschimbat de peste 2.000 de ani. Iar la 30 de ani am decis să mă botez ortodox. Și, la început, credeam că asta rezolvă totul. O să fii sănătos, fericit. Dar nu ăsta e scopul! E un drum foarte lung să fii ortodox. Mă spovedesc periodic, mă împărtășesc, discut, citesc, m-am mai liniștit treptat. Cred că Dumnezeu mi-a sacrificat trupul ca să-mi salveze sufletul. Mi-a mai ușurat boala și mi-a schimbat un pic felul de a gândi”.

”A schimbat multe destine”

I-a schimbat de câțiva ani și fizionomia, căci Neșu a decis să-și lase barbă, iar gestul are tot o conotație religioasă: ”E un semn de admirație pentru sfântul meu preferat, Serafim de Virița. E un sfânt contemporan din secolul trecut. M-a impresionat povestea lui, pentru că a fost un om simplu, ajuns însă milionar din comerțul cu blănuri, dar, cu toate astea, a fost mereu milos și plin de dragoste cu săracii. Le oferea mese și, la peste 50 de ani, a decis să doneze toată averea la mănăstiri și fundații și să se călugărească. Se întâmpla chiar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.

Mihai Neșu: ”Mi-am lăsat barbă în semn de admirație pentru Sfântul Serafim de Virița”

Continuă: ”A devenit un mare sprijin pentru ruși și a ajuns să aibă darul de a face minuni. A schimbat multe destine. M-a mișcat viața lui, căci, fiind foarte avut, putea oricând să părăsească țara și să se pună la adăpost în oricare alt colț al lumii. Dar a preferat exact opusul și a decis să le fie de folos semenilor săi. Măcar pe dinafară încerc să semăn cu el, fiindcă pe dinăuntru mai am mult până departe”.

Cine a fost monahul-model pentru Neșu

Vasilii Muraviov, viitorul Sf. Serafim de Virița, s-a născut în 1865 în regiunea Iaroslav din Rusia. A rămas orfan de tată la 10 ani, iar după scurt timp a ajuns la St. Petersburg pentru a munci ca vânzător într-un magazin de blănuri. Este domeniul în care, după ce s-a căsătorit la 24 de ani, și-a deschis propria afacere și a strâns în scurt timp o avere impresionantă. Și-a pierdut fiica la o vârstă fragedă, iar el și soția obișnuiau să-i hrănească în mod regulat pe săraci în propria casă. În 1920, când prigoana comunistă asupra Bisericii Ortodoxe căpăta accente dramatice, cu sute de mii de clerici uciși sau trimiși în temnițe, Muraviov a decis să treacă la viața monahală, împărțind averea la diferite societăți caritabile. A slujit și a fost duhovnic la mănăstirea Alexander Nevsky din St. Petersburg, de unde a fost mutat la 60 km depărtare, la Virița, cu doi ani înainte ca lăcașul sfânt să fie închis de autorități. Mii de oameni îl căutau pentru spovedanie i împărtășanie într-o perioadă plină de neajunsuri pentru Rusia. S-a stins pe 3 aprilie 1949, fiind canonizat în 2000 de Biserica Ortodoxă Rusă.

Frizură a la Ryan Gosling

Neșu și-a schimbat și tunsoarea, adoptând o frizură inspirată de la Hollywood: ”De obicei nu prea sunt aranjat, dar acum m-ați prins într-o perioadă bună. M-am inspirat din frizura lui Ryan Gosling, care mi s-a părut interesantă”. În vârstă de 39 de ani, actorul canadian a apărut în filme de succes precum ”The Notebook”, ”The Big Short” sau ”La La Land”, pentru ultimul primind Globul de Aur și fiind nominalizat la Oscar.

  • 8 meciuri a jucat Neșu pentru prima reprezentativă a României, adunând anterior 12 prezențe și la naționala U21
20191207_155941Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3
Citeşte şi:

Mihăiță Neșu se vindecă ajutând oamenii și copiii cu probleme medicale asemănătoare lui. „Maică, ia de aici să ajuți oamenii!”

Schimbări suspecte în piața „păcănelelor”! Un Ordin dat peste noapte a băgat industria în vrie! Cine câștigă de pe urma deciziei
PARTENERI - GSP.RO
Schimbări suspecte în piața „păcănelelor”! Un Ordin dat peste noapte a băgat industria în vrie! Cine câștigă de pe urma deciziei
Dana Budeanu este desființată de o vedetă TV. În ce hal a putut s-o jignească
Playtech.ro
Dana Budeanu este desființată de o vedetă TV. În ce hal a putut s-o jignească
Ultimele ore ale bărbatului ucis în scara blocului, la Brașov. Iulian a sfârșit înjunghiat după ce a chemat acasă o fată cunoscută pe Internet
Observatornews.ro
Ultimele ore ale bărbatului ucis în scara blocului, la Brașov. Iulian a sfârșit înjunghiat după ce a chemat acasă o fată cunoscută pe Internet
Horoscop 13 aprilie 2021. Berbecii au nevoie de revigorare pentru a-și debloca propriile gânduri
HOROSCOP
Horoscop 13 aprilie 2021. Berbecii au nevoie de revigorare pentru a-și debloca propriile gânduri
Trupul maratonistului Cornel Crivăţ, găsit în apropiere de bârlogul unui urs. De ce nu a sunat după ajutor
Știrileprotv.ro
Trupul maratonistului Cornel Crivăţ, găsit în apropiere de bârlogul unui urs. De ce nu a sunat după ajutor
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
Telekomsport
I-a oferit 500 de euro pentru o oră de amor. Este soţie de fotbalist şi reacţia ei a fost explozivă
Ai afacerea ta? Află cum ai acces la oferte speciale (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Ai afacerea ta? Află cum ai acces la oferte speciale (PUBLICITATE)